Compania de stat de gaze, Romgaz şi Aurelian Oil&Gas vor semna la sfârşitul lunii septembrie contractul de colaborare privind explorarea de gaze din Polonia şi Slovacia, urmând ca până la sfârşitul anului să înceapă lucrările de explorare, a declarat ieri directorul general al Romgaz.
"Noi colaborăm deja cu Aurelian Oil&Gas, este o firmă englezească ce operează în România. Am concesionat împreună perimetre de explorare în Polonia şi Slovacia pe care vom face lucrări de explorare. La sfârşitul lunii septembrie ne vom întâlni să semnăm contractul şi până la finele anului vom începe lucrările de explorare. Discuţiile sunt avansate, mai trebuie să ne înscriem în ţările respective, pentru că vom plăti acolo impozite", a declarat ieri directorul general al Romgaz, Francisc Toth, citat de NewsIn.
Potrivit acestuia, perimetrele sunt concesionate pentru 30 de ani.
Cele două companii sunt co-titulari de acord petrolier, prin care Aurelian Oil&Gas este operatorul perimetrelor şi Romgaz are o cotă parte de doar 25% din drepturile şi obligaţiile petroliere aferente licenţelor pe perimetrele respective.
Romgaz şi Aurelian Oil&Gas au semnat deja un acord de cooperare în comun privind explorarea, dezvoltarea şi exploatarea perimetrelor Brodina şi Cuejdiu.
Ministerul Economiei şi Finanţelor este acţionarul majoritar al Romgaz, care are ca principal obiect de activitate extracţia şi înmagazinarea gazelor naturale.