Roşia Montană Gold Corporation SA vrea să-şi majoreze în acest an capitalul social cu suma de 597,6 milioane lei, la 612,6 milioane lei, iar toţi acţionarii îşi vor menţine participaţia actuală, a anunţat ieri compania. Capitalul social al companiei este în prezent de 14.994.377,97 lei.
"Roşia Montană Gold Corporation S.A. derulează în prezent o procedură de majorare de capital social, în condiţiile legii. Majorarea capitalului social este o procedură administrativă uzuală, pentru a respecta prevederile legii companiilor comerciale, nr. 31/ 1990, iar în prezent acţionarii cooperează în acest sens", precizează compania.
De asemenea, directorul general al Gabriel Resources, Keith Hulley, a declarat că acţionarul majoritar RMGC, Gabriel Resources, va continua să finanţeze 100% din costurile de autorizare şi dezvoltare a proiectului minier.
Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) este o companie înfiinţată în anul 1997, în judeţul Alba, în care acţionari sunt statul român, prin compania minieră Minvest Deva - cu 19,3 %, Gabriel Resources - cu 80% şi alţi acţionari minoritari - cu 0,7%.
Gabriel Resources este o companie minieră cu sediul în Canada şi listată la bursa din Toronto, până în prezent investind în România peste 350 de milioane de dolari prin Roşia Montană Gold Corporation pentru dezvoltarea proiectului minier Roşia Montană
1. Garantie pentru investitii
(mesaj trimis de Flavius Mararu în data de 29.10.2009, 17:40)
Nu aveam dubii ca Gabriel Resurces e o companie serioasa si faptul ca celalalt actionar majoritar este statul roman ofera ceva garantie investitie. majorarea asta de capital va conferi si mai mare credibilitate Corporatiei.