ROXANA WRING (USR): În cazul RADET, Firea minte prin omisiune

E.M.
Politică / 18 ianuarie 2019

Roxana Wring (Sursa foto: Twitter)

Roxana Wring (Sursa foto: Twitter)

Problemele RADET sunt vechi şi toate partidele care au condus Capitala până acum îşi împart vina, însă "perspectiva colapsului" sistemului de termoficare este legată în mod direct de mandatul actualului primar general, a declarat liderul USR Bucureşti, Roxana Wring.

"Gabriela Firea minte prin omisiune! Cu siguranţă că problemele RADET sunt vechi şi că toate partidele care au condus Capitala până acum îşi împart în mod egal vina. Însă perspectiva colapsului sistemului de termoficare este ceva nou şi este legată în mod direct de mandatul actualului primar general", se arată într-un comunicat transmis de consilierul municipal USR, potrivit Agerpres.

Ea adaugă că Gabriela Firea a numit la conducerea RADET "numai pile şi incompetenţi".

"Trei exemple sunt relevante: Sorin Chiriţă, specialist în orice (inclusiv în 'arta psihoterapiei'), importat din Constanţa şi pus city manager la Bucureşti cu rol de decizie inclusiv la RADET. Al doilea exemplu, Tania Haritonovici, o veche prietenă a Gabrielei Firea, pusă director general adjunct la RADET, deşi nu are nicio legătură cu domeniul. Al treilea exemplu: actualul administrator special al Regiei, David Alexandru Burghiu, un tânăr fără nicio legătură cu domeniul, plimbat de Gabriela Firea pe la Compania Parcuri şi Grădini, apoi pe la managementul Traficului, pentru ca, la final, să aterizeze la RADET", se arată în comunicat.

Wring a menţionat că încă din 2016 firma Rominsolv, reprezentată de avocatul Gheorghe Piperea, a fost desemnată să asigure administrarea judiciară a RADET, primind în acest sens 35.000 de euro lunar.

"Numai că de peste doi ani de zile Gheorghe Piperea nu a venit cu un plan viabil, care să fie compatibil cu planul ELCEN şi să aibă sursă de finanţare. Iar ceea ce credeam că este pur şi simplu incompetenţă, se pare că este calcul cinic. Nici în ianuarie 2019, în al 12-lea ceas, Gheorghe Piperea nu vrea să-şi facă treaba şi să propună un plan de reorganizare realist. Şi nu pentru că nu ştie, ci pentru că nu vrea! Chiar ieri, instanţa i-a aplicat o amendă judiciară, la plafonul maxim, pentru că nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei de a convoca Adunarea Creditorilor", a precizat liderul USR Bucureşti.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Nu-mi dau seama cat e de adevarat afirmatiile Roxanei W. ?? Dar daca asa este cum se prezinta..inseamna ca in toata tara aceast5a este un HAOS de nedescris. Ageamii cu duiumul ...totul se misca pe interese si pile...indiferenta totala..etc. iar Bucuresteni sufera. De fapt sa sufere..daca nu sunt in stare` sa-si aleaga oameni competenti..nu participa la vot etc.indolenta totala si la ei.

    1. tu pe ce lume traiesti, de nu-ti dai seama?!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb