RUGBY Spania ne vrea, cu orice preţ, locul la Cupa Mondială

D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 28 martie 2018

Spania ne vrea, cu orice preţ, locul la Cupa Mondială

Scandalul declanşat după meciul de rugby dintre Belgia şi Spania, cu un arbitru din ţara noastră în rolul principal şi cu echipa naţională beneficiind din plin de rezultatul final al întâlnirii, continuă. Ibericii ţin cu orice preţ să ne ia locul la Cupa Mondială din Japonia şi atacă pe toate fronturile posibile, cer rejucarea meciului, o anchetă în ceea ce priveşte arbitrajul şi acum au descoperit că există un jucător naturalizat în rândul "stejarilor" care nu ar fi avut drept de joc. Dincolo de amănunte, cert este că întregul scandal nu face deloc bine imaginii rugby-ului în general şi celui autohton în special.

Până la "noi ordine", membrii conducerii Rugby Europe au cerut detalii suplimentare în ceea ce priveşte partida Belgia - Spania, arbitrată de Vlad Iordăchescu, informează Federaţia Română de Rugby: "Membrii Board-ului Rugby Europe s-au reunit într-o conferinţă telefonică pentru a dezbate diferitele elemente legate de meciul Belgia - Spania, criteriu de calificare la Cupa Mondială 2019. Secretarul general al Rugby Europe a făcut o recapitulare a ceea ce s-a întâmplat şi a prezentat rapoartele diferitelor persoane şi grupuri consultate. Membrii Board-ului au cerut, în unanimitate, să dispună de elemente suplimentare (îndeosebi cele transmise la World Rugby înainte de reuniune) înainte de a putea lua o decizie. O nouă reuniune a fost stabilită pentru joi, 29 martie".

Pe de altă parte, spaniolii au deschis un nou "front de luptă". Cotidianul spaniol As, citat de news.ro, a anunţat că ţara noastră riscă să rateze prezenţa la Cupa Mondială din Japonia după ce l-ar fi folosit pe Sione Faka'osilea, jucător din Tonga, naturalizat, care nu ar fi avut dreptul de a evolua. Faka'osilea a jucat pentru reprezentativa de rugby în şapte din Tonga în competiţia Gold Coast 2012-2013 şi nu ar mai fi avut dreptul de a evolua pentru o altă echipă naţională. Jucătorul din Tonga, în vârstă de 31 de ani, a debutat în naţionala României în martie 2017, într-o partidă cu Rusia, şi a evoluat de atunci în şase din opt meciuri din cadrul Rugby World Championship, în 2017 şi 2018. Dacă forurile internaţionale de rugby vor considera că Faka'osilea a fost folosit încălcând regulamentul de naturalizare al World Rugby, România va pierde calificarea la Cupa Mondială din Japonia, deoarece vor fi anulate victoriile obţinute cu sportivul din Tonga pe teren. Evident, în cazul unei soluţii împotriva "stejarilor", Spania va obţine calificarea directă la Cupa Mondială din Japonia.

Echipa naţională de rugby a ţării noastre a obţinut calificarea la Cupa Mondială din Japonia, din 2019, în urma succesului surprinzător obţinut de Belgia în faţa Spaniei, cu 18-10 (12-0), în Rugby Europe Championship. Ibericii consideră însă că victoria Belgiei în faţa Spaniei a fost facilitată de arbitrul Vlad Iordăchescu. Jucătorii spanioli l-au alergat pe arbitrul român după meci, pentru a-i cere socoteală pentru prestaţia sa, care, în opinia lor, a avantajat decisiv echipa gazdă. Iordăchescu a părăsit cu greu terenul stadionului din Bruxelles, unde a avut loc meciul. Federaţia Spaniolă de Rugby (FER) a cerut oficial rejucarea meciului cu Belgia.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Un ultim omagiu adus marelui fotbalist Nicolae Tilihoi. Jucator de baza al Craiovei Maxima si 9 selectii la nationala. Multumim pt bucuriile aduse prin jocul tau si pt ridicarea calitatii fotbalul romanesc.

    Imi cer scuze ziarului Bursa pt "bulversarea paginii sportive" insa nefind fan Facebook nu pot sa ma loghez pe alte siteuri sportive. In acelasi timp le multumesc pt facilitate. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb