Rusia a încercat să distrugă un sistem Patriot din Ucraina cu o rachetă hipersonică

A.F.
Internaţional / 13 mai 2023

Rusia a încercat să distrugă un sistem Patriot din Ucraina cu o rachetă hipersonică

Săptămâna trecută, Rusia a încercat să distrugă în Ucraina un sistem de apărare antiaeriană Patriot, de producţie americană, utilizând o rachetă hipersonică, conform CNN.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, declarase anterior că sistemele Patriot ar fi "cu siguranţă" o ţintă legitimă pentru forţele ruseşti.

Oficialii americani cred că ruşii au recepţionat semnalele emise de Patriot, ceea ce le-a permis să ţintească sistemul cu ajutorul rachetei hipersonice, cunoscută sub numele de Kinjal sau Killjoy şi despre care Vladimir Putin spunea că este de neoprit.

Sistemul de rachete Patriot are un radar puternic pentru a detecta ţintele care se apropie la distanţă mare, ceea ce îl face o platformă puternică de apărare aeriană capabilă să intercepteze rachete balistice şi nu numai. Dar emisia radarului, necesară pentru a repera ameninţările la distanţă, dă totodată posibilitatea ca inamicul să detecteze bateria Patriot şi să-şi dea seama unde se află. Şi, spre deosebire de unele sisteme de apărare antiaeriană cu rază de acţiune mai scurtă furnizate Ucrainei, care sunt mobile şi mai greu de ţintit, masiva baterie Patriot este un sistem staţionar, ceea ce face posibil ca ruşii să o poată localiza în timp.

Cu toate acestea, atacul a eşuat, iar armata ucraineană a interceptat în schimb racheta chiar cu ajutorul sistemului Patriot, au declarat oficialii. A fost prima dată, din câte se ştie, când ucrainenii au utilizat cu succes sistemul avansat de apărare antiaeriană, la doar câteva săptămâni după ce acesta a ajuns în ţară.

Interceptarea a avut loc în noaptea de 4 mai, a declarat Mikola Oleşciuk, comandantul Forţelor Aeriene ucrainene, la sfârşitul săptămânii trecute.

Apărătorii aerieni ucraineni au tras mai multe rachete de pe sistemul Patriot, din unghiuri diferite, pentru a intercepta racheta rusă, demonstrând cât de repede au devenit experţi în utilizarea puternicului sistem, a declarat una dintre sursele CNN.

Secretarul de presă al Pentagonului, generalul de brigadă Patrick Ryder, a confirmat la începutul acestei săptămâni că ucrainenii au folosit sistemul Patriot pentru a intercepta racheta Kinjal, care poate atinge viteze hipersonice.

Ucraina a primit cel puţin două sisteme Patriot, unul din Statele Unite şi unul din Germania, pentru a-şi îmbunătăţi apărarea antiaeriană, care până acum nu a reuşit să intercepteze rachete ruseşti mai moderne, precum Kinjal.

Când SUA au anunţat pentru prima dată că vor trimite sisteme de rachete Patriot în Ucraina, termenul de livrare era de luni de zile, având în vedere complexitatea sistemului şi necesitatea de a instrui zeci de soldaţi ucraineni cu privire la modul de operare a bateriei, care are multiple componente. Însă ucrainenii erau deja versaţi în utilizarea sistemelor de apărare antiaeriană, ceea ce a permis SUA să comprime programul standard de instruire - de aproximativ un an - în câteva luni.

Verificarea finală a sistemelor Patriot a avut loc la jumătatea lunii aprilie, când instructori americani, germani şi olandezi s-au alăturat membrilor serviciilor ucrainene pentru o ultimă inspecţie a sistemelor înainte ca acestea să fie trimise în Ucraina la scurt timp după aceea.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Parca suntem la gradinita grupa mica si ne laudam

    cine are tata mai "puternic", cred ca populatia europeana este in

    delir sa mai cumpere arme cu pretul scaderii nivelului de trai 

    1. Populatia europeana este dispusa sa plateasca pretul cuvenit pentru a mentine barbaria si abjectia in granitele ei firesti. In Rusia.

      Cheltuieli mici pentru apararea civilizatiei si modului de trai european. Compararea nivelul de trai european cu cel mujicistan... vorbim discutii. 

      francezii si englezii te-ar contrazice un pic. europa e pe scadere rusii si chinezii sunt pe crestere

      Desigur. Francezii si englezii emigreaza pe capete in Rusia si China.

    "Apărătorii aerieni ucraineni au tras mai multe rachete de pe sistemul Patriot, din unghiuri diferite, pentru a intercepta racheta rusă, demonstrând cât de repede au devenit experţi în utilizarea puternicului sistem" deci nu era chiar punct ochit, punct lovit, s-au tras mai multe rachete și unul s-a "întâlnit" cu tinta. Si restul care nu s-au întâlnit cu tinta unde au căzut, au provocat ceva daune, au fost detonate in aer , cat costa o racheta kinjal și cât costa toata rachetele trase de ucraineni?

    1. Kinjalul vosta cam 13 mil dolari (estimare) jar o racheta Patriot e vreo 3 mil. Ce nu se mai spune e ca, initial, se discuta si de varianta Iskander. Nici macar americanii n-au tupeul sa confirme 100% c-a fost Kinjal. Revenind la costuri, daca pentru fiecare racheta ruseasca doborata se consuma 4-5 patrioate (norocul lor a fost ca racheta tintea sistemul Patriot, ca altfel n-ar fi avut timp sa lanseze atatea patrioate), se sperie americanii de cate rachete pot ucrainienii sa "manance"!

    Acest razboi la tv devine penibil, e marketing arme nici macar de ultima generatie...intre timp noi traim mai rau pt a cumpara vaccinuri expirate si arme depasite. Un popor de mamaligari...

    Minciuni americane de la un cap la altul pentru analfabeti care nu stiu fizica, nu stiu cum functioneaza interceptarea, ce viteza are, etc.. Hai, sa schimbam subiectul.

    1. Cum functioneaza interceptarea? Ce viteza are interceptarea? Hai! Alfabetizeaza-ne!

      Surse din Rusia par a confirma ca ramasita din conul rachetei doborate ar fi fost de Iskander 9M723, o racheta balistica despre care Kievul se plangea acum o luna, doua, ca nu are mecanisme sa se apere. Patriot poate fi eficient impotriva lor dar probabil doar cu noroc, sau cu multe rachete trimise impotriva uneia singure.

    War(show) must go on

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb