Rusia, interesată să investească în IPO-ul "Aramco"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 15 februarie 2018

Rusia, interesată să investească în IPO-ul "Aramco"

Băncile ruseşti şi un fond comun de investiţii Rusia-China vor să participe la oferta publică iniţială (IPO) pe care o va lansa compania petrolieră saudită "Aramco", potrivit şefului unui fond suveran de investiţii din Rusia, anunţă Bloomberg.

Kirill Dmitriev, directorul executiv al Fondului rus de Investiţii Directe, afirmă că mai multe bănci şi alte grupuri din Rusia sunt interesate să investească în acţiuni "Aramco", cel mai mare exportator de petrol din lume.

Amintim că Arabia Saudită plănuieşte să vândă în acest an o cotă de aproximativ 5% din companie. Luna trecută, directorul executiv al "Aramco", Amin Nasser, afirma, citat de Reuters, că oferta publică iniţială a gigantului petrolier naţional este planificată pentru cea de-a doua jumătate a anului 2018, însă guvernul nu a luat încă decizia referitoare la bursa internaţională la care va avea loc listarea. Acesta a spus: "Vrem să stabilim dacă vom face o listare şi pe o altă piaţă în afară de cea saudită. Există o comisie care analizează acest lucru, iar când decizia va fi luată, compania este gata să o pună în aplicare".

Autorităţile saudite vor să listeze "Aramco" pe pieţele din Riad şi Tadawul, dar şi la una sau mai multe burse internaţionale.

Kirill Dmitriev a declarat că nu doar băncile şi unele grupuri din Rusia vor să cumpere acţiuni "Aramco", ci şi fondul de investiţii Rusia-China. Acesta a menţionat: "Vedem un interes semnificativ din Rusia şi din China pentru investiţii în «Aramco». Credem că acest lucru este foarte bun pentru că, încă o dată, ne gândim împreună la petrol".

În ultimii ani, Rusia şi Arabia Saudită, cei mai mari producători de petrol din lume, şi-au abandonat rivalitatea de lungă durată şi au format o alianţă pentru a încerca să susţină preţul ţiţeiului, care a scăzut semnificativ pe fondul creşterii producţiei din şisturile SUA. Ţările sunt astfel părţi în acordul global de reducere a producţiei de petrol, valabil până la finele lui 2018.

Oferta "Aramco", aşteptată să genereze 100 de miliarde de dolari, este punctul central al planului guvernului Arabiei Saudite de a transforma economia prin atragerea de investiţii străine şi prin diversificare. Fondurile care vor fi strânse din vânzarea acţiunilor "Aramco" sunt planificate să fie utilizate pentru investiţii în diferite domenii, precum producţia de armament, petrochimie şi turism.

"Aramco" este cea mai mare companie petrolieră din lume, cu rezerve de ţiţei de aproximativ 265 miliarde de barili, reprezentând 15% din depozitele mondiale de petrol.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb