Rusia neagă că se pregăteşte să semneze un acord pentru gaze cu Grecia

Valentin Busuioc
Internaţional / 18 aprilie 2015

sursa foto:primeminister.gov.gr

sursa foto:primeminister.gov.gr

Spiegel: Grecia, în pragul unui acord de până la 5 miliarde euro cu Rusia

Agora: "Negocierile cu zona Euro ar putea fi amânate până în iunie"

Grecia discută azi cu creditorii străini

Adrian Vasilescu, BNR: "Băncile româneşti cu capital grecesc nu pot intra în carantină"

-------------

Actualizare 19:23

Rusia a negat, azi, o informaţie apărută în presa germană care arată că autorităţile de la Moscova şi cele de la Atena ar urma să semneze marţi un acord pentru un gazoduct, ce ar putea aduce trezoreriei greceşti până la 5 miliarde de euro, transmite Reuters.

"Nu, nu există niciun acord", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Denis Peskov, într-o serie de comentarii făcute la radio Business FM şi citate de agenţia de ştiri RIA.

Peskov a reiterat că Grecia nu a solicitat asistenţă financiară în timpul discuţiilor de la Kremlin desfăşurate luna aceasta între premierul Alexis Tsipras şi preşedintele rus Vladimir Putin.

"Bineînţeles că subiectul cooperării energetice a fost deschis. Bineînţeles că ne-am pus de acord că la nivel de experţi se vor discuta toate chestiunile legate de cooperare în sfera energiei, însă Rusia nu a promis ajutor financiar pentru că nimeni nu l-a cerut", a declarat Peskov.

(A.C.)

---------------

Actualizare 14:50

Grecia ar urmă să semneze, marţi, un acord cu Moscova prin care statul elen ar putea încasa între 3 şi 5 miliarde de euro pentru operarea gazoductului Turkish Stream pe teritoriul său, conform unor informaţii obţinute de revista Spiegel, transmite Russia Today.

Banii ar urma să fie viraţi Greciei sub forma unui avans pentru gazoduct, prin care Rusia vrea, din 2019, să livreze gaze naturale Europei. Grecia reprezintă un factor important în proiectul gazoductului pentru că ea ar asigura intrarea gazelor din Turcia în UE, relatează Spiegel.

Moscova vrea să construiască Gazoductul Turkish Stream după eşecul proiectului South Stream.

Acordul cu Rusia ar fi fost negociat cu ocazia vizitei la Moscova a premierului elen Alexis Tsipras. Banii pe care Grecia ar urma să îi încaseze acum sunt o plată în avans a taxelor de tranzit pe teritoriul grecesc a gazelor ruseşti destinate UE, explică Spiegel, citat de HotNews. Din 2019, când conducta ar trebui să fie operaţională, taxele de tranzit vor fi decontate din această plată în avans.

Săptămânalul financiar "Agora", citat de Spiegel, afirmă în ediţia sa de astăzi că "guvernul grec mizează pe acordul cu Rusia pentru banii stringent necesari acum".

"Astfel, negocierile cu partenerii din zona Euro ar putea fi amânate până în iunie", mai scrie săptămânalul elen.

(A.C.)

-----------------

Actualizare 11:27 Economistul Paul Krugman: "Ieşirea Greciei din zona euro ar fi un coşmar"

Paul Krugman, economist şi editorialist la publicaţia americană New York Times, sfătuieşte guvernul elen să nu ia în considerare o ieşire din zona euro, catalogând o astfel de acţiune drept "un coşmar", potrivit site-ului ekathimerini.

Deşi Krugman a fost critic privind modul în care statele zonei euro au gestionat criza din Grecia, acesta a sfătuit guvernul elen să nu ia în considerare o ieşire din sfera ce foloseşte moneda europeană.

"Costul tranziţiei ar fi imens", a adăugat acesta, în cadrul unui discurs susţinut ieri la Atena.

Krugman a sugerat ca Grecia să accepte o înţelegere care i-ar permite să dobândească un excedent principal mai mic, deşi a adăugat că unele cereri ale creditorilor pentru reforme structurale sunt "doar nişte solicitări pentru mai multă austeritate".

(Alexandru Costea)

---------------

Cuvântul "carantină" nu este adecvat situaţiei bancare din ţara noastră, ne-a declarat, ieri, Adrian Vasilescu, consultant de strategie în BNR, făcând referire la speculaţiile apărute în presa elenă, conform cărora statele din apropierea Greciei (inclusiv România) ar fi pus în carantină subsidiarele băncilor greceşti, încercând să diminueze consecinţele unei eventuale ieşiri a statului balcanic din zona euro.

Domnul Vasilescu a dat asigurări că Banca Naţională a României "monitorizează, clipă de clipă, întregul sistem bancar şi, bineînţeles, cu mai multă atenţie (având în vedere contextul european) nu băncile greceşti, ci băncile româneşti cu capital grecesc".

Menţionând că nu comentează situaţia din alte state, oficialul BNR a subliniat că la noi nu există bănci greceşti, ci instituţii de credit româneşti cu acţionariat elen, care se supun regimului pe care îl au creditorii autohtoni.

Monitorizarea este efectuată de Banca Naţională a României "pentru că umblă prea multe zvonuri prin ţară şi prin Europa şi, mai ales, există percepţia şi concepţia, la noi, că ele sunt bănci greceşti", a spus domnul Vasilescu.

Consultantul BNR a explicat: "Orice s-ar întâmpla în Grecia nu va influenţa direct aceste bănci, pentru că ele sunt româneşti: fac parte din sistemul bancar românesc, sunt autorizate de Banca Naţională a României, sunt controlate continuu şi supravegheate de BNR. La o bancă, ar putea să fie capitalul meu sau capitalul unei bănci din Grecia - asta este o problemă care ţine de acţionariat. Dar banca, ea, ca atare, funcţionează autonom".

Adrian Vasilescu a arătat că formularea privind "carantina" este "exagerată şi incorectă": "Noi nu putem să punem în carantină bănci româneşti. Nu există aşa ceva".

Oficialul BNR a continuat: "Dacă ar fi aici sucursale ale unor bănci din Grecia, acestea ar avea paşaport european şi ar fi sub jurisdicţie europeană, adică, dacă s-ar întâmpla ceva la noi, ele ar fi supravegheate de Banca Centrală Europeană, de forurile de supraveghere din Uniunea Europeană".

Întrebat dacă, în acest caz, BNR ar avea vreun cuvânt de spus sau ar trebui să se consulte cu BCE, Adrian Vasilescu a răspuns: "Nu are rost să discutăm o ipoteză care ar putea pune oamenii pe gânduri".

Domnia sa a mai afirmat că, deocamdată, nu sunt necesare măsuri speciale din partea Băncii Naţionale pentru contracararea riscului de contagiune din Grecia asupra sistemului nostru bancar. "Dacă s-ar întâmpla ceva nedorit, BNR este pregătită să ia măsuri", a menţionat Adrian Vasilescu, fără să ofere detalii.

Oficialul a precizat că, în cazul unei evoluţii nefavorabile a situaţiei din Grecia, deponenţii de la băncile româneşti cu acţionariat elen nu ar putea fi afectaţi "absolut deloc". "Deponenţii ar fi protejaţi de Banca Naţională a României şi de stat, acesta din urmă garantând depozitele", a mai spus Adrian Vasilescu.

Potrivit informaţiilor obţinute de Kathimerini, băncile centrale din Albania, Bulgaria, Cipru, România, Serbia, Turcia şi Macedonia ar fi obligat sucursalele băncilor greceşti care operează în aceste ţări să îşi reducă până aproape de zero expunerea la riscurile asociate cu situaţia din Grecia (în materie de obligaţiuni, certificate de trezorerie, depozite, împrumuturi etc.), în cazul în care eşuează negocierile dintre Atena şi zona euro, pe marginea acordului de prelungire a finanţării.

Această carantină ar fi fost considerată necesară în contextul retoricii agresive a noului Guvern grec (în principal în primele săptămâni de după alegerile legislative), pe tema restructurării datoriei, a neîndeplinirii cerinţelor impuse de creditori etc.

Autorităţile greceşti şi creditorii străini se reunesc astăzi

Grecia şi creditorii ei internaţionali se întâlnesc în această după-amiază în Bruxelles, ca să discute programul de asistenţă financiară (bail-out-ul) menit să amelioreze masiva problemă a datoriei Atenei, precum şi setul de reforme ce trebuie adoptate în schimbul banilor de care statul elen are nevoie urgentă, a anunţat ieri Mina Andreeva (purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene), citată de AFP.

Până acum, progresul negocierilor s-a dovedit neconcludent, iar Atena rămâne fără sumele pe care ar trebui să le returneze creditorilor, sporindu-şi riscul de incapacitate de plată (default) şi de ieşire haotică din zona euro, notează AFP.

Întrevederea de azi are loc între Grecia, Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, plus Mecanismul European de Stabilitate (care emite obligaţiuni şi alte instrumente privind finanţarea datoriei statelor membre de pe pieţele financiare).

Ministrul Yanis Varoufakis avertizează în legătură cu "asfixierea prin lichidităţi"

Ministrul de Finanţe al Greciei, Yanis Varoufakis, a recunoscut, ieri, că ţara sa se confruntă cu o situaţie disperată privind fondurile, acuzând creditorii europeni că îngenunchează statul elen, cu ajutorul unei "asfixieri prin lichidităţi", scrie The Telegraph.

Varoufakis a subliniat că statul elen nu va continua să se complacă în "austeritatea Ponzi" (făcând referire la schema piramidală cu aceeaşi nume), chiar dacă această situaţie ar presupune ruperea legăturilor cu creditorii.

"Lichiditatea se diminuează tot mai mult în Grecia. Este adevărat", a recunoscut demnitarul de la Atena, la o reuniune ţinută la Brookings Institution, în Washington.

Potrivit ministrului Varoufakis, o conspiraţie de forţe încearcă să "nimicească" actualul guvern grec, condus de partidul Syriza, oficialul avertizând că o astfel de situaţie ar putea avea efecte devastatoare.

Domnia sa a comentat: "Să te joci cu Grecia sau să o amputezi este profund anti-european. Se înşală oricine susţine că ştie ce se va întâmpla dacă Grecia va fi împinsă în afara zonei euro".

Punctul de vedere al lui Yanis Varoufakis a fost împărtăşit de Eric Rosengren, şeful Rezervei Federale din Boston, care a arătat că Europa riscă să sufere o "contagiune incontrolabilă" dacă gestionează greşit criza elenă, în ciuda faptului că problema Greciei ar putea părea lipsită de importanţă.

Rosengren a punctat: "Le-aş spune următorul lucru unor analişti europeni care presupun că ieşirea Greciei din zona euro nu ar fi o problemă: oamenii se gândeau că nici Lehman (falimentul corporaţiei financiare Lehman Brothers, în 2008 - n.r.) nu ar fi constituit o problemă. Dacă ar fi măsurată dimensiunea cazului Lehman în raport cu mărimea economiei Statelor Unite, s-ar vedea că ea este destul de redusă. Nu aş fi prea încrezător că, doar fiindcă economia greacă este mică (în contextul economic european), un caz similar (cu falimentul Lehman Brothers - n.r.) nu ar reprezenta o dizlocare majoră. Cred că toată lumea ar trebui să fie puţin îngrijorată".

Varoufakis respinge posibilitatea ca Grecia să iasă din zona euro

Ministrul grec de Finanţe Yanis Varoufakis a respins atât ipoteza ca ţara pe care o reprezintă să iasă din zona euro, cât şi posibilitatea încheierii unui acord cu creditorii care să prevadă obiective economice de neîndeplinit, a scris joi Deutsche Welle.

În urma comentariilor făcute de şefa FMI, Christine Lagarde, potrivit cărora Fondul Monetar Internaţional nu-i va permite Greciei o întârziere la returnarea împrumutului, Varoufakis a reacţionat: "Singurul nostru răspuns raţional pro-european este să ne petrecem fiecare oră încercând să ajungem la o înţelegere onorabilă".

Totuşi, demnitarul a subliniat: "Nu vom fi de acord cu nişte obiective pe care ştim că economia noastră nu le poate îndeplini prin politici pe care partenerii noştri nu ar trebui să ni le impună".

Potrivit ministrului elen de Finanţe, Comisia Europeană, BCE şi FMI trebuie să ofere motive pentru revendicările lor în materie de reforme şi să recunoască faptul că a eşuat precedenta abordare a asistenţei economice pentru Grecia (aşa-numitul "bail-out"), care prevedea o austeritate severă.

"Am încercat acel medicament, dar nu a funcţionat", a subliniat Yanis Varoufakis.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. asta e de bine sau de rău că nu pot intra in carantină

    Ниси ну рот чити маи депа&# 1088;те де unde spune că veghează clipă de clipă. Ce om... Scuzați că începuse să scriu în moldovenește. Nu mi-am mai dat seama ca ziarul e in română datorită fiferentei uriașe intre limba română si cea moldovenească.

    1. Ce "fiferente" există intre românii din România și românii din Moldova? Numai alfabetul chirilic impus de ruși. Nimic altceva! Sansa Republicii Moldova este unirea cu România.

    Se vede ca Fmi nu poate executa Grecia. Se tiparesc bani se sterg datori.

    Pana nu demult se dadeau razboaie cu armata acum cu bancheri.Reteta e aceeasi cum sa cuceresti o tara. 

    Traducerea Bursa este corectă. Dar atenție la ce întrebare răspunde Peskov. Am citit și pe RT și pe RIA. Este întrebat de acord iar el răspunde despre un AJUTOR FINANCIAR. Ha Ha Ha. Evident că o plată anticipată a serviciului de tranzit de gaze nu este AJUTOR FINANCIAR și nu are legătură cu datoria Greciei față de troica.

     

    Cred că în fața unei astfel de "negări" putem concluziona că este adevărat. 

     

    Zero Hedge mai face și următoarea presupunere: Rusia plătește Greciei pentru viitoarele taxe ale Turk Stream, aceasta plătește FMI pentru ratele imediate, FMI înaintează o tranșă din împrumut Ucrainei care plătește Rusiei creditul pe care aceasta îl vrea în întregime returnat (ea fiind cea care se opunea restructurării datoriei Ucrainei).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb