Rusia pierde din avânt în sud după ce Ucraina i-a distrus poziţiile

D.T.
Miscellanea / 28 martie 2023

Rusia pierde din avânt în sud după ce Ucraina i-a distrus poziţiile

Rusia îşi diminuează intensitatea atacurilor din sudul Ucrainei, forţele ucrainene distrugând o parte substanţială a depozitelor şi a stocurilor sale de muniţii din zonă, a declarat astăzi purtătoarea de cuvânt a Comandamentului Operaţional sud ucrainean, Natalia Humeniuk, conform Agerpres.

"De trei zile nu a mai avut loc niciun bombardament rusesc în zona estuarului Nipru-Bug", a spus ea, cu referire la zona în care cele două râuri se varsă în Marea Neagră şi care se află la aproximativ 70 de kilometri vest de oraşul Herson.

Humeniuk a atribuit acest lucru incapacităţii forţelor ruseşti de a se aproviziona cu muniţie după ce depozitele lor au fost distruse.

Potrivit purtătoarei de cuvânt a armatei, militarii ruşi nu pot de asemenea "să transfere arme şi echipamente suplimentare, inclusiv mortiere" deoarece unităţile ucrainene "au reuşit să le distrugă poziţiile", iar condiţiile meteorologice nefavorabile din Marea Neagră "le limitează libertatea de mişcare", arată sursa.

Situaţia, a spus Humeniuk, "este rezultatul acţiunilor forţelor de securitate şi apărare", care în ultimele zile ar fi reuşit să distrugă importante infrastructuri şi poziţii ruseşti "într-o zonă de 20-30 kilometri pe malul stâng (est) al râului Nipru", care rămâne ocupată de Rusia.

Potrivit sursei, forţele ruse au pierdut totodată numeroase sisteme de artilerie şi de lansare multiplă de rachete în această zonă şi au fost nevoite să se îndepărteze de malul Niprului deoarece focul ucrainean a lovit poziţiile lor din imediata vecinătate a râului.

Opinia Cititorului ( 14 )

  1. Cam PUTIN ptr. 9 miliarde $/luna+arme de peste

    1 an si cu marea contraofensiva cu 1 000 000

    se soldati promisi de Zelenski din vara lui 2022 

    1. Ești rusofil indiferent de ce se întâmpla acolo, nu - i așa ?

      Cu atatia bani+arme deja cuceream si Moskowa

      Cu marea armată sovietică și cu tot arsenalul propagandei comuniste prostești, Rusia a făcut praf sud-estul Ucrainei cât să-și rezolve izolarea pe câteva sute de ani. :)))))))

      In curand o sa fie Mult in locul lui Putin.

    Nu mai scriu nicio opinie . Că nu am ... trecere cu opiniile mele !

    Ukraina este terminată din toate punctele de vedere …. O mai țin in viața perfuziile din SUA dar se vor termina și astea … Russia v a cuceri Ukraina in curând iar naziștii din Kiev vor fii arestați dacă nu fug ca șobolanii …

    1. Nu ai voie să gândești și să scrii așa ceva ! Dacă nu lauzi Ucraina, ăștia ... o să te condamne la ... uitare . Așa cum zicea Elias Kanetti, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în romanul Orbirea ! Referindu-se la un Gânditor Realist ! ...

      Ucraina își va elibera între teritoriul, va prospera și generații de ucraineni îi vor șunta pe ruși la nivel internațional forever and ever. Rusia ar face bine să-și facă propria uniune economică cu Coreea de Nord. :))))))

      Excelent ! Două puteri nucleare ! Harnice și bogate ! ... Și Ucraina poate face . Cu România și Moldova ! Trei putori sărace ! ...

      Și totuși de 10 ori mai bogate decât Sovietul Prostiei Absolute! :)))))) Mai ai tablete pentru mașina de spălat?

      Nu se pune problema cine castiga

      pe termen lung,

      istoria nu minte niciodata 

      Pe termen lung, locuitorilor de pe teritoriul fostei Rusii le va fi rușine de trecutul lor.

      po termen lung rusia in forma actuala va disparea,

      demografia nu minte niciodata 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb