Rusia se confruntă cu incendii de pădure majore din cauza unui val de căldură

S.B.
Internaţional / 8 mai 2023

Rusia se confruntă cu incendii de pădure majore din cauza unui val de căldură

Incendii de pădure de proporţii afectează Rusia, pompierii din trei regiuni ale ţării luptându-se cu flăcările. Autorităţile au anunţat că cel puţin o persoană a murit, în condiţiile în care un val de căldură major afectează o zonă expusă consecinţelor schimbărilor climatice, informează news.ro.

Un bărbat în vârstă de 49 de ani a murit în timp ce încerca să stingă un incendiu în apropiere de satul Krasni Iar, în regiunea Tiumen, a anunţat administraţia regională. În această regiune siberiană guvernatorul Aleksandr Moor a declarat starea de urgenţă.

Douăsprezece incendii de pădure erau încă active luni dimineaţă, acoperind peste 1.100 de hectare, potrivit agenţiei de ştiri TASS. "Situaţia este agravată de vreme: este cald, uscat şi foarte vânt. Rafalele răspândesc focul pe sute de metri în câteva secunde", a declarat Moor.

În ultimii ani, incendiile de pădure încep să se producă mai devreme în Rusia, în condiţiile în care temperaturile ridicate se instalează tot mai devreme. Potrivit autorităţilor, incendiile sunt declanşate în principal în timpul grătarelor la ţară, foarte populare în rândul ruşilor, sau în timpul curăţării terenurilor prin ardere, o practică denunţată de autorităţi.

Ministrul pentru Situaţii de Urgenţă, Aleksandr Kurenkov, s-a deplasat în regiunea Kurgan din Urali, la 1.600 de kilometri est de Moscova. Într-un comunicat, el a precizat că nouă din cele 13 incendii active în prezent în regiune au fost "lichidate".

Ministrul şi guvernatorul local "l-au informat telefonic pe preşedintele (Putin) cu privire la situaţie, la ameninţările potenţiale şi la măsurile de protecţie a populaţiei", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Căldura neobişnuită, de până la 30 de grade, şi vântul puternic au favorizat, de asemenea, incendiile din această regiune, potrivit lui Aleksandr Kurenkov. Aproximativ 1.300 de persoane şi 330 de echipamente, inclusiv avioane, sunt desfăşurate la faţa locului.

Aproape 65 de incendii de pădure care acoperă o suprafaţă mult mai mare, până la 54.000 de hectare, ard şi în regiunea vecină Sverdlovsk din Urali, potrivit informaţiilor furnizate luni dimineaţă de autorităţi. A fost nevoie ca voluntarii să intervină în sprijinul pompierilor, pentru a aduce apă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb