"Ryanair", obligată de UE să înapoieze un ajutor de stat de 10 milioane euro

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 24 iulie 2014

"Ryanair", obligată de UE să înapoieze un ajutor de stat de 10 milioane euro

Comisia Europeană a stabilit că societatea a beneficiat de sprijin ilegal din partea Franţei

Autorităţile de reglementare din UE au decis că operatorul irlandez de transport aerian low-cost "Ryanair" - cel mai mare din Europa, trebuie să înapoieze Franţei aproape 10 milioane de euro, sumă pe care o consideră ajutor de stat ilegal primit pentru operarea a trei aeroporturi mici regionale.

Potrivit Comisiei Europene, ajutorul acordat de Franţa, care a constat în reduceri contractuale, afaceri de marketing şi aerportuare, a reprezentat "un avantaj nedrept".

Autoritatea de reglementare a sectorului Concurenţei din UE precizează că "Ryanair" va trebui să înapoieze 6,4 milioane de euro - sprijin primit pentru operarea aerportului Nimes, care reprezintă subiectul unei plângeri înaintate de "Air France"; 2,4 milioane de euro - sprijin ilegal acordat aeroportului Pau Pyrenees şi circa 868.000 de euro - sumă de care a benficiat aeroportul Angouleme.

"Air France", prin subsidiara sa low cost "Transavia", a fost nevoită să returneze 400.000 de euro sprijin ilegal primit de la stat pentru activităţi de marketing şi servicii aerportuare la Pau Pyrenees.

"Ryanair" a înregistrat, în exerciţiul fiscal 2013, primul declin din ultimii cinci ani al profitului său anual, din cauza concurenţei de pe piaţa de profil din regiune. Compania a raportat un profit net de 523 milioane de euro pentru anul fiscal încheiat în 31 martie, faţă de 569 milioane de euro în exerciţiul precedent. Vânzările au sporit cu 3% în perioada menţionată, la 5,04 miliarde de euro.

Societatea a transportat 81,7 milioane de pasageri în perioada amintită, faţă de 79,3 milioane în exerciţiul precedent. Compania anticipează creşterea numărului pasagerilor săi de la un an la altul, estimând ca până în 2019 să ajungă să transporte anual 110 milioane de persoane.

"Ryanair" ar putea fi interesată de preluarea operatorului de transport aerian "Cyprus Airways", conform declaraţiilor făcute recent de directorul companiei, Michael O'Leary.

Guvernul de la Nicosia, care deţine 93% din "Cyprus Airways", este în căutarea unui investitor strategic pentru menţinerea companiei pe linia de plutire, după pierderile masive înregistrate în ultimii ani. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 23 iulie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb