Să nu ne tragem singuri scaunul de sub noi

(Interviu cu domnul Sebastian Vlădescu, fost ministru de Finanţe)

Cum vede un fost ministru de Finanţe criza actuală este o provocare pentru orice analist, mai ales atunci când vorbim de un fost ministru al actualului guvern. Ziarul Bursa vă prezintă în exclusivitate un interviu cu Sebastian Vlădescu, fostul minis­tru al Finanţelor, care analizează cu detaşarea celui neimplicat direct în actul de guvernare, dar cu informaţii complete din interiorul sistemului nostru financiar. Sfatul finanţistului Vlădescu este unul limpede: nu avem motive de panică, dar trebuie să ne ferim să ne împuşcăm singuri în picior prin majorările nejustificate de salarii în sectorul bugetar. Pentru prima oară, Sebastian Vlădescu face şi o interesantă analiză geopolitică a crizei actuale, afirmând că Rusia este într-o poziţie foarte bună în acest moment, datorită lichidităţilor enorme de care dispune, dar şi faptului că are un sistem economic bazat pe un capitalism în care elementele centralismului de stat se îmbină destul de bine, iar, pe deasupra, combinaţia Putin- Medvedev este una care funcţionează perfect la nivelul deciziilor.

Aici putem sesiza o aluzie fină către conducerea politică din România, unde conflictul preşedinte-premier este amplificat de criză, iar nu estompat cum ar fi fost normal. Când se va opri criza, în viziunea fos­tului ministru al Finanţelor, şi ce se va întâmpla până atunci?

Aflaţi doar citind interviul...

Reporter: Stimate domn Sebastian Vlădescu, care este opinia dumneavoastră referitoare la criza economică mondială şi implicaţiile pe piaţa românească?

Sebastian Vlădescu: Suntem într-o etapă extrem de interesantă a vieţii noastre, în care foarte multe lucruri la nivel conceptual, la nivel filozofic, vor trebui regândite, printre care şi sistemele economice. Pentru că este clar că a exis­tat un faliment al comunismului, dar este la fel de clar că un capitalism, în care lăcomia este lăsată să exacerbeze, se dovedeşte până la urmă nefuncţional.

Începutul a fost criza sectorului financiar american, determinată de o expunere excesivă în zona instrumentelor financiare incerte. De fapt, a fost o piaţă care s-a construit, s-a autoalimentat şi a funcţionat mai mult sau mai puţin ruptă de economia naturală, până în momentul în care primul a zis: "Aoleu, dar împăratul este dezbrăcat!", toată lumea s-a speriat, a văzut că, de fapt, împăratul era dezbrăcat, că randamentele nu aveau niciun fel de suport, că-şi vindeau între ei produse fără niciun sens.

Reporter: Ce se întâmplă acum cu România?

Sebastian Vlădescu: Tot ce se întâmplă pe piaţa financiară, în sistemul interbancar autohton în momentul de faţă, nu are legătură cu raţionalitatea şi nu are legătură cu cifrele efective. Ţinând cont şi de emoţia faţă de angajarea de credite, nivelul de lichiditate în sistem este suficient pentru ca sistemul să funcţioneze şi nu la dobânzile la care funcţionează. Există un grad de incertitutine, de nesiguranţă faţă de ceea ce se întâmplă cu instituţiile bancare nu neapărat în România, ci mai ales din străinătate.

Opinia mea este că sistemul bancar din România chiar nu are nicio problemă în momentul de faţă. Nu există o bancă importantă, cel puţin în primele 10-15 bănci care deţin peste 80% din sistem, care să aibă în momentul de faţă vreo problemă reală de lichidităţi, de profitabilitate, de expunere la risc.

Există o mare problemă de neîncredere, instituţiile bancare îşi reduc limitele de expunere faţă de alte instituţii bancare pur şi simplu pentru că nu ştiu ce se va întîmpla mâine cu o bancă sau alta.

Guvernatorul Mugur Isărescu şi toată lumea încearcă să dea un mesaj de încredere, numai că în momentul în care într-o capitală europeană se suspendă tranzacţionarea acţiunilor unei banci care este în Romania, sentimentul de neîncredere revine.

Esenţa problemelor legate de băncile mamă este cea care face ca în România să existe aceste emoţii. Asta e marea problemă.

Nu este nicio problemă pentru BNR să reducă rezerva la lei cu 10 procente şi să dea drumul la mai multă lichiditate în piaţă.

Din fericire, BNR are încă foarte multe instrumente monetare pe care le poate folosi, inclusiv are o rezervă consistentă.

Noi suntem într-o lume minoră, în care ne jucăm cu 20 de milioane, 50 de milioane. Dacă mâine BNR pune un miliard pe piaţă, lei sau euro, poate să menţină echilibrele.

Din fericire, datorită lipsei de sofisticare şi datorită faptului că sistemul bancar românesc s-a recreat după 1999-2000 (şi e în faza iniţială de recreere), datorită faptului că economia românească a fost foarte atractivă şi foarte profitabilă în ultimii 6-7 ani, atunci fondurile au venit în România.

Am auzit declaraţii potrivit cărora băncile străine îşi retrag fondurile din România. Acestea nu pot pleca mâine. Acele fonduri vin pe contracte, toate contractele sunt înregistrate şi monitorizate de BNR şi sunt calculate în fluxul de lichidităţi al României. De exemplu, ştim că acum îţi intră 200 milioane de euro de la banca X, ei vor ieşi în luna iulie a anului 2011. Ele nu pot să-ţi iasă în noiembrie 2008 pentru că există un contract. Deci nu au cum să fugă banii din România instantaneu.

Pot însă să nu vină bani noi în România. Dar asta se întâmplă peste tot. Şi dacă vin, unde vrem să vină banii noi? Să vină speculativ, să vină iar pe bursă, ce aduc? Nimic.. Să vină iar pe Forex sau pe alte pieţe din astea? Ce aduc? Nimic..Să facem iar speculaţii leu-euro, euro-dolar, leu-franc elveţian, arbitraj leu- overnight cu euro la 3 luni? Nu asta vrem. Şi cred că oamenii au început să înţeleagă că toată lumea asta nu-şi mai doresc atât de tare aşa ceva. Pentru că e ceva în mâna unui număr foarte mic care niciodată nu se expandează, rămâne pentru cei foarte puţini pentru că ei îşi vor întoarce banii.

Marele pericol pentru România în momentul de faţă este expansiunea cheltuielilor bugetare în zona salarială.

Nu cred ca va fi recesiune în România, dar o să fie o creştere mult mai mică decît s-a prognozat, undeva între 3 şi 5% anul viitor; poate avem un an agricol foarte bun şi ne ajută Dumnezeu...

Ar trebui să cheltuim bani ca să investim, să creăm locuri de muncă, ca să dăm salarii care să aibă ceva în spate. Noi intrăm într-un sistem în care vrem să dăm salarii şi pensii mărite. Parlamentul a hotărât anul trecut majorarea pensiilor... de ce, cum, de unde, a calculat cineva că ne rămân bani de la pensii şi dacă rămân nişte bani trebuie să-i distribuim? Se vede însă că s-a calculat eronat şi acum trebuie să aducem bani pentru aceste pensii.

Sper ca primul lucru pe care îl va face viitorul guvern este să anuleze toate procentele din PIB alocate.

Viitorul guvern ar trebui să spună că în România, în următorii 7 ani, nu se vor cheltui pe salarii mai mult de 6,5% din PIB şi nu se cheltuieşte pe alocaţii sociale mai mult de 12% din PIB. Restul banilor ne trebuie pentru intervenţii de urgenţă că sunt grupuri defavorizate, că se creează şomaj mare într-o zonă în construcţii sau într-o industrie prelucrătoare, da, alocăm bani ca să-i ajutăm pe oamenii aceia.

Dar nu spui: "Hai să dăm la toată lumea 50% în plus!". Inclusiv în sistem creezi o dicrepanţă. Există discrespanţe enorme, între salariatul foarte prost plătit şi cel foarte bine plătit din propriul lor sistem, de la 1 la 20. Dar când celui cu 1 leu îi faci salariul 2 lei şi celui cu 20 de lei îi faci salariul 30 de lei, ai creat o discrepanţă şi mai mare.

Politicienii recunosc faptul că recenta majorare a salariilor profesorilor este un pas pentru mărirea salariilor pentru toţi salariaţii , dar nu-i interesează. Acest "nu mă interesează", revenind la schimbarea filosofiei, devine foarte foarte periculos anul viitor.

Pentru că dacă politicienii spun "nu mă interesează vreau să ajung la putere", dacă sindicaliştii spun "nu mă interesează vreau salarii mai mari", dacă oamenii bogaţi spun "nu ne interesează, ne luăm banii şi plecăm în Papua Noua Guinee şi găsim noi ceva cu care să fugim şi să aibă oricând valoare", şi pe nimeni nu mai interesează, atunci, riscăm să intrăm într-o lume foarte turbulentă, într-o lume în care oamenii politici se luptă cu cei din economie, într-o lume în care săracii se luptă cu bogaţii, într-o lume în care sindicaliştii se luptă cu guvernele. Şi este o lume foarte periculoasă. Dacă mâine ai 200.000 de oameni care nu primesc 50% în plus la salariu dintre sindicalişti, le dai la 150.000 dintre ei o majorare de salariu, dar nu le dai la toţi 370.000 câţi sunt în prezent, riscul social e mult mai mic decât dacă mâine ai 200.000 de famili care nu-şi mai plătesc ratele la case.

Avem nevoie de foarte multă coerenţă în deciziile politice. Într-o situaţie de criză, necorelarea deciziilor politice este extrem de periculoasă; practic este distructivă. Practic îţi pui tu singur cocktail-ul Molotov sub şenila tancului care oricum a început să încetinească.

Reporter: Deci să nu ne aşteptăm la căderi... Să ne aşteptăm la intervenţia statului în sistemul bancar?

Sebastian Vlădescu: Deocamdată nu este nevoie, dincolo de garantarea depozitelor care se face automat, că este standard european.

La un moment dat mă gândeam că o idee ar fi să se garanteze tranzacţiile interbancare, în aşa fel încât să se refacă încrederea între bănci. Stabilesc nişte limite şi în limita a 100 milioane linii de credit între bănci sunteţi garantaţi. Deci, dacă pică o bancă din sistem, celealate bănci să ştie sigur că nu pierd.

Reporter: Dacă vine alt Guvern, schimbăm bugetul, ce facem?

Sebastian Vlădescu: Oricum, viitorul Guvern va avea propriul lui buget. Întotdeauna noile guverne au avut bugete noi. Plus că România e ţară europeană, noi ne lucrăm bugetul în nişte concepte şi nişte restricţii care sunt europene: tratatul de la Maastricht, regulile Eurostat etc.

Toate aceste reguli acum nu prea mai există. Pentru că nu văd cum îşi bugetează toate statele astea în momentul de faţă suportul pe care îl dau sistemului bancar, care sunt nişte angajamente. Într-o lume în care bugetele europene se construiesc pe bază de angajamente, toate aceste susţineri ale sistemului bancar ar trebui să fie înregistrate în buget. Eu nu văd cum regula lui 3% va mai putea fi valabilă pentru 90% din statele europene în următorii 3-5 ani. Deci nu văd cum regula lui 2% inflaţie va mai putea fi valabilă. Atunci ce faci? Restrângi zona euro, extinzi zona euro şi schimbi principiile pe baza căreia faci extinderea? E mai bine să ai toate statele în zona euro în momentul de faţă şi să ai un euro extrem de solid şi să spui toate statele europene care vor intra în zona euro indiferent de parametrii economici?

Băncile centrale iau facilitate de la banca centrală europeană, deci atrag lichiditate în euro. Nu cred că există vreun român care să aibă idee că noi, în ultimă instanţă, avem şi dreptul la apel la Banca Centrală Europeană.

R: Criza din 1930 cum a fost?

V: Ştiu mai multe despre ce s-a făcut după criză. A fost o criză de neîncredere. O bursă care s-a prăbuşit. Bursa era pe vremea aceea speculativă şi în alte moduri, pentru că nu avea toate sistemele de control, pentru ca societăţile să fie cotate. Pe vremea aia, chiar se strângeau bani pe bursă pentru diverse proiecte, celebrele proiecte miniere, celebrele căi ferate din Brazilia sau minele de diamant din diverse zone ale lumii.

Au fost diverse evenimente care s-au dovedit a fi "ţepe" şi atunci bursa s-a prăbuşit. Şi pe urmă sistemul financiar. Sistemul financiar nu avea toate sistemele de siguranţă care există acum, la fel cum sistemul social nu avea toate supapele de siguranţă care există astăzi. Nu exista suport pentru şomeri, nu existau ajutoare sociale, nu existau subvenţii pentru grupurile defavorizate. Lumea s-a pomenit dintr-o dată dintr-o perioadă de expansiune într-o perioadă în care nu mai era de lucru. Că nu mai era de cumpărat, pentru că nimeni nu finanţa.

JP Morgan a salvat Wall Street-ul atunci şi sistemul bancar. Împreună cu ceilalţi bancheri au făcut un fond de garantare interbancar şi au început să recreeze încrederea. După aceea a apărut Roosevelt cu new deal-ul: a adus încredere (a făcut asigurări sociale gen mâncare, şantierele tineretului, a demarat ample lucrări de infrastructură). Practic a făcut un program de propagandă, a avut un set de discursuri, pentru a cîştiga din nou încrederea americanilor.

Probabil că aşa ceva trebuie să se întâmple şi în Europa. Singurul care este gata să facă ceva este Sarkozy, Merkel e prea rigidă, Berlusconi este prea vioi, iar Gordon Brown, deşi s-a dovedit cel mai precis pînă acum, nu cred că are carisma necesară ca să ducă lumea înainte pe un program.

Reporter: Rusia?

Sebastian Vlădescu: Cred că Rusia va sta foarte liniştită. Pentru Rusia, toată nebunia asta o să-i lovească mult mai puţin. Ideea de a-şi conserva resurse îi va ajuta foarte mult. Rusia are lichidităţi excepţionale în momentul de faţă, deci nu ar avea probleme de supravieţuire mâine, şi cred că o poziţie de aşteptare în aşa fel încât să poată reporni din alt punct cu un sistem în care încă statul este foarte solid poate să-i creeze Rusiei o energie de plecare mult mai mare decât a celorlate state europene. Pentru că Rusia este un stat cu un sistem capitalism, dar care are multe din conceptele controlului de stat. Şi atunci în Rusia va fi mult mai uşor de implementat un sistem funcţional care să încerce să le îmbine pe amândouă. În Rusia vor fi mult mai uşor de implementat sisteme de control. Rusia e un stat care e foarte coerent la nivelul puterii politice în momentul de faţă, pentru că această combinaţie Putin - Medvedev este foarte funcţională.

Deci s-ar putea ca Rusia să fie unul din statele care să aibă foarte mult de câştigat. Au sute de miliarde de dolari, au rezerve. Le convine încetinirea economică în condiţiile în care îşi conservă rezerva pe mai mult timp. Au o piaţă foarte mare. Ei se pot reîntoarce la propria lor piaţă, ceea ce America a făcut când a avut nevoie. România nu poate să funcţioneze strict în piaţa ei. Europa ar putea, dacă ar fi cu adevărat o Europă unită să se uite în interiorul pieţei europene.

Reporter: Cum vor fi afectate companiile din România?

Sebastian Vlădescu: Cum le-o fi norocul. Fiecare în alt fel. Toţi vor fi afectaţi de costul creditului, pentru că acest cost nu va mai acelaşi care a fost până acum şi în subsidiar de accesul la credit. Odată pentru că un cost ridicat al creditului îi blochează, îi face să fie mai reticenţi, mai conservatori în a angaja investiţii noi, o creştere economică mai redusă în mod cert va determina o menţinere a consumului sau o reducere a consumului, ceea ce automat influenţează companiile.

Reporter: Multinaţionalele vor fi oricum afectate din străinătate...

Sebastian Vlădescu: Mai mult sau mai puţin, pentru că multinaţionalele din România, cu excepţia unei zone de transfer de know-how, de management şi a unui transfer de fonduri în fazele iniţiale, sunt destul de autonome. Vodafone România nu are o mare dependenţă de grupul Vodafone.

Reporter: Compania Ford are probleme în plan global. Ce se va întîmpla cu Ford în ţara noastră? Agenţiile de rating spun că Ford , GM şi Chrysler ar putea intra în faliment...

Sebastian Vlădescu: Cât de mult din ceea ce s-a întâmplat au ştiut agenţiile de rating că se va întâmpla? Industria auto americană este într-o situaţie gravă, cei 3 mari constructori americani sunt într-o situaţie gravă. Dintre cei 3 mari americani, cea mai puţin gravă situaţie o are Ford. În cadrul grupului Ford, Ford Europa nu are nicio problemă, la fel cum Ford Asia nu are nicio problemă, deci componente importante ale grupului Ford sunt profitabile. Cum se va face restructurarea grupului Ford ca el să redevină profitabil la nivel de grup şi nu numai pe componente, este un răspuns pe care eu nu-l am. Cert este că americanii au făcut un pas pentru susţinerea industriei auto şi au conceput un plan de 25 de miliarde de dolari pentru susţinerea industriei auto, plan pe care Europa l-a respins. Poate ar fi cazul să discutăm despre capacitatea de reacţie a fiecărui stat sau grup de state şi despre felul în care reacţionează, şi despre acea filosofie diferită. Americanii nu au nicio problemă faţă de translaţia directă a ajutorului de stat către companii private. Americanilor le mult mai simplu să-şi susţină economia. Europenilor le este mai greu pentru că au făcut atâtea reguli, încât le e mult mai greu să-şi susţină economia. Şi poate Comisia Europeană se va gândi la multe lucruri în perioada următoare plecând de la principiile de funcţionare macroeconomică, inclusiv regulile de contabilitate.

Eu cred că Ford îşi va continua programul de investiţii în România, cam jumătate din banii destinaţi investiţiei sunt deja alocaţi.

Reporter: Am înţeles că SIF Oltenia vrea să-şi vândă partea către trei fonduri de investiţii.

Sebastian Vlădescu: Să-şi vândă... Dacă nu le vând către fondurile de investiţii, poate le cumpără statul.

Reporter: Investiţia Voestalpine...O să fie afectat litoralul din aceasta cauză?

Sebastian Vlădescu: Sper să se facă în România...o investiţie de 5-6 miliarde de euro e foarte importantă pentru ţara noastră.

Eu cred că România este în cea mai bună poziţie dintre toate celelate state pentru această investiţie, cred că merită să dăm tot suportul pe care statul îl poate da în limitele legale pentru ca această investiţie să se întâmple în România şi cred că avem şanse. La fel cum mi se pare absolut normală amânarea deciziei de investiţie a celor de la Voestalpine pentru că ei lucrează pentru o industrie, cel mai mult pentru industria de automobile. În clipa în care industria de automobile îşi remodelează planurile pe următorii 5- 7 ani, este normal ca furnizorii acestei industrii să-şi remodeleze planurile.

Referitor la eventuala poluare a litoralului, între ce ştim noi despre un combinat siderurgic şi ceea ce înseamnă acel combinat siderurgic nu are niciun fel de legătură.

Reporter: Investiţiile străine directe vor creşte sau vor scădea?

Sebastian Vlădescu: Vom mai avea investiţii străine, dar în situaţia în care la nivel global avem o criză, automat nivelul investiţiilor va scădea şi în România. Nu o să investească cineva strict în România, dacă pieţele se ajustează, dacă consumul scad.

Reporter: Care este situaţia Fondului Proprietatea?

Sebastian Vlădescu: Numărul acţionarilor la fond s-au redus semnificativ, pentru că cei mici au vîndut unora interesaţi. Se vînd acţiunile pe stradă, în faţă la Depozitarul Central...pentru că nimeni nu vrea să facă un vehicul special. Niciun broker nu vrea să facă o piaţă organizată, un vehicul special autorizat de tranzacţionare a acţiunilor FP. Pînă în acest moment, nu vrea nimeni să intermedieze piaţa aceasta.

Reporter: Va mai fi listat Fondul Proprietatea la bursă?

Sebastian Vlădescu: Odată şi odată se va lista. Sigur nu se listează anul acesta. Poate la jumătatea anului viitor...Până atunci va fi stabilit managerul de fond, va avea loc o adunare generală a acţionarilor, o sa fie o bancă de investiţii, o să fie suficienţi oameni deştepţi care o să spună da, e bine să listăm sau nu, nu e bine să listăm.

Reporter: Care este opinia dvs referitoare la piaţa de capital românească?

Sebastian Vlădescu: Este o piaţă de capital normală în contextul pieţelor de capital. Este o piaţă mică. Pieţele de capital sunt necesare pentru buna funcţionare şi sunt un mijloc al economiilor. Cred că piaţa de capital românească va exista în continuare...Aşteptăm ca economia să îşi revină şi bursele să reînceapă să funcţioneze şi atunci investitorii vor veni şi pe piaţa noastră.

Dacă actorii din piaţa de capital vor să o regândească pentru ca ea să devină un instrument de finanţare al economiei reale şi, în secundar, un instrument speculativ, atunci piaţa de capital are şanse să se refacă. Dacă o să fie preluată iar de către cei care beneficiază de controlul informaţiei şi controlul deciziilor, atunci o să mai avem de aşteptat.

Reporter: Cam când preconizaţi că se va termina criza?

Sebastian Vlădescu: Cam în 2-3 ani, deci 2010.