Să turnăm un pic de gaz

Se vorbeşte în ultimul timp în termeni inflamabili despre crize de tot felul, dar cu moderaţie, aşa că am să folosesc cu zgîrcenie din gazul de care dis-pun, stropind doar puţin tăciunii aprinşi ai sistemului bancar românesc. Nu de alta, dar un anume domn de pe la vârful asociaţiei breslaşilor bancari se lăuda nu demult cum a pus el la cale incriminarea infracţiunii de lansare de zvonuri nasoale la adresa băncilor şi cum năzbitia sa ar fi fost în asentimentul ministrului justiţiei (eu n-am auzit o confirmare de la acesta; ştiindu-l specialist în banking, zic că domnul breslaş în cauză ne vinde, de fapt, gogoşi), iar un alt domn bancher, cu ştaif de expat, ne relata cam în aceeaşi perioadă cum colaborează el cu procurorul general al Româ-niei pentru descoperirea şi pedepsirea zvonerilor care ar fi lansat acuzaţii că o bancă din România ar fi în situaţie cam urâtă. Domnul în cauză era sigur nu numai că banca în cauză nu ar a avea probleme, dar că, de fapt, banca e pe un trend ascedent spectaculos în condiţiile în care toate băncile europene şi americane sunt cam pe făraş. Păcat că nu s-a incriminat încă prostia solemnă.

Iubind frumosul cu măsură, filosofăm fără moleşeală, zicea un filosof grec. Aşa că, e mai bine să aruncăm cu flori în sis-temul bancar român, căci fabricarea de veşti bune despre bănci nu este infracţiune, iar jumătăţile de adevăr spuse cu subînţeles nu dăunează nimănui, ci dimpotrivă, noi putem dormi liniştiţi: cât nu ştim cealaltă jumătate de adevăr, nimeni nu ne va strica liniştea electorală.

Dar, dacă tot se poate "colabora" cu procurorul general al României, poate nu ar fi rău dacă instituţia respectivă ar declanşa o investigaţie criminală pentru următoarele fapte.

Un număr de bănci comerciale româneşti deţinute de bănci comerciale europene, în concurs cu o agenţie de rating, au pariat pe devalorizarea monedei naţionale până la 4,2 Ron/Euro. Prin intervenţia BNR, cursul a fost menţinut în marje normale, motiv pentru care speculatorii au pierdut pariul, fiind nevoiţi să se împrumute în lei, pentru a-şi acoperi contrapartidele, la dobânzi uriaşe. Pentru a-şi putea acoperi pierderile din speculaţiile respective, eşuate, trezorierii băncilor implicate au încercat o operaţiune concertată de ridicare a dobânzilor la creditele în lei acordate cilenţilor. Între timp, dobânzile la creditele interbancare au fost ridicate la valori ridicole, iar dobânzile la credite acordate clienţilor s-au aliniat la aceste dobânzi interbancare, rezultând creşteri exponenţiale ale cos-turilor acestor credite. Unele bănci au renunţat la creditele de retail, multe dintre ele îngheţând, pur şi simplu, creditarea. Aceste speculaţii şi consecinţele lor au adus prejudicii consistente economiei României, o economie care părea în septembrie că va fi ferită de consecinţele crizei financiare mondiale, dar care s-a trezit acum cu o criză proprie, creată de sistemul bancar autohton, extinsă de la bănci la întreprinderi. Aceas-ta este, stimaţi vectori ai zvonului, subminare a economiei naţionale, infracţiune veche din Codul penal, în vigoare de când lumea şi nu doar virtuală. Încercarea de ridicare a dobânzii prin concertarea poziţiilor mai multor bănci este o frumoasă operaţiune anticoncurenţială care poate fi sanc-ţionată de Consiliul Concurenţei cu amenzi de până la 10% din cifra de afaceri a băncilor în cauză (ceea ce înseamnă faliment automat pentru banca în cauză, căci nicio bancă românească nu poate suporta un astfel de cost în prezent). Toate acestea sunt cunoscute de BNR, dar oficialii BNR nu ne spun cine sunt băncile şi, în special, cine sunt persoanele responsabile din aceste bănci care se fac vinovate de aceste speculaţii şi de consecinţele lor, ceea ce înseamnă favorizarea infractorilor. Poate aflăm, totuşi, de la Consiliul Concurenţei, cine sunt cei vinovaţi; nu de alta, dar coordonatele faptei de care vorbesc cu atâta ardoare greenspan-ii noştri sunt informaţii de interes public, care ar trebui să fie degrabă dezvăluite, ca să ştim şi noi de cine să ne temem; sloganul din 1999 ("dormiţi liniştiţi") nu prea mai merge în prezent, căci suntem logg-aţi la internet, nu?

Câteva bănci europene, care au şi în România filiale, în afară de faptul că au fost salvate de la faliment cu bani publici, inclusiv cu bani ai Uniunii Europene, la bugetul căreia contribuim şi noi (chiar, câţi dintre români ştiu că România virează cam 3 miliarde de euro/an la bugetul Uniunii?), s-au lansat în operaţiuni speculative pe monede ale unor ţări ca România, membrii ai Uniunii, dar mai de colea, din est; nu au făcut aceste operaţiuni în nume propriu, ci prin intermediul filialelor lor din România sau al mandatarilor lor; în afară de infracţiunea de mai sus, aici putem vorbi şi de o deturnare de fonduri. O inves-tigaţie criminală ar fi mult mai de efect decât o intervenţie moale şi ipocrită în Parlamentul European.

Oficialii guvernamentali sau bancari ne asigură că sistemul bancar românesc nu este în criză. Dar nimeni nu ne explică de ce, dacă nu suntem în criză, aceiaşi oficiali lansează informaţia că o bancă poate fi sancţionată de BNR cu amenzi de 1% din cifra de afaceri şi, in extremis, cu ridicarea licenţei bancare dacă nu îşi constituie la timp rezervele minime obligatorii. Cum adică, sunt bănci româneşti în această situaţie, de a nu-şi constitui aceste rezerve? S-a închis deja robinetul finanţărilor ieftine în euro de la băncile-mamă? Nimeni nu ne explică de ce băncile continuă să ţină dobânzile la lei foarte sus, deşi BNR declară că sunt lei pe piaţă, deci băncile ar trebui să se finanţeze cu lei mai ieftin. De ce a fost nevoie ca Ministrul Finanţelor să ameninţe băncile că, dacă nu reduc dobânzile la lei, statul va vinde populaţiei obligaţiuni de stat cu dobânzi mai mari decât cele ale băncilor? De ce continuă, totuşi, agenţiile de rating să ne reducă ratingul de ţară şi ratingul unor bănci de talia BCR?

Aceiaşi oficiali ne asigură că, în cazul falimentului unor bănci, depozitele populaţiei sunt asigurate de stat în proporţie de 100%. Dar nimeni nu ne spune că, de fapt, depozitele populaţiei nu sunt asigurate de stat, ci de o societate comercială constituită de bănci şi finanţată prin contribuţia băncilor, adică Fondul de Garantare ale Depozitelor în Sistemul Bancar. O societate comercială, aşa cum este Fondul, poate fi şi ea, la o adică, în faliment, dacă nu mai are bani să îşi achite datoriile, ceea ce nu se poate spune despre stat, care este întotdea-una solvabil. Pentru neliniştea dvs., aflaţi că şeful Fondului declară că acest fond dispune, la o adică, de aproape 500 milioane de euro (dintre aceştia, cam o treime nu sunt bani ai Fondului, ci un credit stand-by acordat de un număr de bănci româ-neşti). Dacă vom observa că depozitele la o singură bancă mare din sistemul românesc se ridică de 7 miliarde de euro, vă veţi da seama uşor cât de solvabil este Fondul în cazul unui faliment bancar şi cât de sigure sunt economiile noastre la bănci.

Iar în final, stimaţi vectori de zvonuri, vă rog să decideţi : cine este mai vinovat, cel care ascunde aceste informaţii sau cel care le "furnizează", chiar cu riscul de a fi acuzat de cons-piraţionism? Cel ce lasă drobul de sare să cadă în capul copilului sau cel care se plânge de acel pericol? Sau cel care pleacă în lume să vadă dacă nu cumva există oameni mai proşti decât primii? Nu ar trebui să vină cineva să ia dreacu" drobul de pe sobă?