"SABMiller" Plc, al treilea producător mondial de bere, cu sediul în Marea Britanie, şi-a majorat cu 5% vînzările în prima jumătate a anului fiscal, în condiţiile în care a realizat venituri mari în Estul Europei şi Africa de Sud, unde a sporit cererea pentru produsele premium. În perioada aprilie-septembrie, volumul vînzărilor de bere a crescut cu 3% în Africa de Sud, fosta piaţă internă a companiei. În restul Africii şi Asia, volumul vînzărilor a crescut cu 13%, iar în Europa - cu 5%. Majoritatea vînzărilor din Europa au fost realizate în Est. Compania nu a oferit cifre în acest sens.
Conducerea societăţii arată că rezultatele din Africa de Sud au fost influenţate pozitiv de vremea caldă din regiune, din trimestrul al doilea. În privinţa Europei, aceasta face referire la performanţele din Polonia.
În schimb, consumul este mai scăzut în SUA şi Europa de Vest. În consecinţă, şi achiziţiile companiei se îndreaptă către alte regiuni. Societatea a decis, în luna iulie, să preia "Grupo Empresarial Bavaria", în schimbul sumei de 5,6 miliarde de dolari, urmărind să devină al doilea producător de bere din America Latină.
"SABMiller", companie fondată în Johannesburg, în 1895, încă domină piaţa berii din Africa de Sud, cu mărcile locale Castle Lager. În această ţară, compania obţine aproape jumătate din cîştigurile sale.