ŞAISPREZECE ANI, APROAPE IROSIŢI  Complet nepregătiţi, în caz de cutremur

• În ritmul actual, ne mai trebuie vreo 70 de ani ca să consolidăm clădirile catalogate ca fiind de un real pericol public

Nenorocirea care s-a abătut în acest an în Haiti şi Chile, în urma celor două cutremure devastatoare, readuce în atenţie capacitatea noastră de a preveni şi de a reduce pagubele în cazul unor astfel de calamităţi naturale.

Mai ales că Bucureştiul are unul dintre cele mai ridicate riscuri seismice din Europa, potrivit specialiştilor.

De şaisprezece ani, România încearcă să-şi consolideze clădirile care sunt încadrate ca fiind de un real pericol public. Paşii pe care autorităţile noastre i-au făcut, în tot acest răstimp, sunt prea timizi, iar banii alocaţi prea puţini.

Media ultimilor ani arată că fondurile bugetare alocate pentru consolidarea acestor clădiri abia dacă se apropie de două milioane de euro.

Suma alocată în acest an, la Minis-terul Dezvoltării, pentru consolidare, depăşeşte cu puţin 8 milioane de lei, cu doar 2% mai mult decât anul trecut.

Doar şaisprezece clădiri din cele peste 350, aflate pe lista Primăriei Capitalei ca fiind în clasa l de risc seismic, au fost consolidate până acum. În ritmul actual de consolidare, ne va trebui cam 70 de ani ca să consolidăm restul locuinţelor aflate pe listă.

Numărul familiilor expuse direct este de peste 5000, ceea ce ne face să ne gândim cu groază ce s-ar putea petrece în Capitală în cazul unui cutremur asemănător cu cel din "77. Fără să mai socotim şi restul clădirilor al căror risc seismic este mai redus.

Un alt proiect pentru situaţii de urgenţă, privind punerea în siguranţă a 53 de clădiri publice de importanţă vitală, care trebuie să funcţioneze după producerea unui cutremur major, a înaintat, din păcate, la fel de greoi ca şi programul de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat.

Doar şase astfel de clădiri publice au fost asigurate până la sfârşitul anului 2008, iar pentru anul 2009, au fost planificate alte zece, din care două au fost realizate în primul semestru, restul fiind în diferite stadii de execuţie.

Riscăm, astfel, ca un eventual cutremur să ne prindă chiar şi fără clădirile publice asigurate pentru ges-tionarea situaţiilor de criză post-seism.

Nu ne rămâne decât să ne rugăm că o catastrofă de genul celor din Chile sau Haiti să ne ocolească măcar în următorii cinci-şase ani, timp în care autorităţile să includă refacerea infrastructurii critice printre priorităţi.