Salt în gol de pe marginea Lumii

Se împlinesc în curând 50 de ani de când doi ofiţeri ai armatei sovietice s-au apropiat de marginea nacelei unui balon şi au păşit în gol. Sub ei era, practic, vidul. Primul care a făcut acest pas, maiorul Evgheni Andreiev, a stabilit un record mondial: o cădere liberă de 24,5 km înainte de des­chiderea paraşutei. Colegul său, colonelul Piotr Dolgov, a sărit de la o altitudine încă şi mai mare (28,6 km), însă costumul său s-a depresurizat şi el a murit în timpul căderii.

Cu astfel de caractere s-a purtat Războiul Rece. Orice s-ar spune ca instituţie despre Armata Roşie a acelei perioade, cei doi erau oameni curajoşi. După cum extrem de curajos era şi maiorul Joseph Kittinger, din armata americană. În August 1960, el a sărit de la o înălţime de 31,3 km, un record care rezistă şi astăzi, după aproape 52 de ani. De la altitudinea la care a ajuns se vedea curbura Pământului.

Istoria Războiului Rece o citim, de obicei, ca pe o confruntare între două "blocuri" de state. Însă ea a fost, în mare măsură, şi o înfruntare între caractere. Iar victoria în acest război a revenit, în cele din urmă, celor care au avut mai mult curaj şi perseverenţă.

Aceasta este o lecţie pentru noi, cei de astăzi. A servi Statul nu înseamnă neapărat să pui două ştampile pe zi, lângă un fierbător de cafea. A servi Statul însemna, pentru acei oameni, să păşeşti, cu curaj, dincolo de limitele posibilului.

Tot pentru Stat lucrau şi piloţii care zburau, cu SR-71 Blackbird, de trei ori mai repede decât viteza sunetului peste URSS şi China, pentru a aduna informaţii. Şi recordurile lor de viteză rezis­tă şi astăzi, după 4 decenii. Tot pentru Stat lucrau şi piloţii de pe U-2 care zburau în stratosferă în costume similare astronauţilor.

Cei care au câştigat Războiul Rece pentru Lumea Liberă au fost asemenea oameni deosebiţi. Pentru ei însemna ceva onoarea, sacrificiul de sine, curajul.

O ţară se piperniceşte în momentul în care ajunge să fie guvernată de spirite mărunte, obsedate de propriile persoane, dominate de interesele proprii şi măcinate de ranchiună. O societate sare în golul infamiei atunci când ajunge să îşi batjocorească oamenii de valoare.

Pentru a înţelege unde se situează o comunitate pe scara valorilor este suficient să formulăm în întrebare simplă: cine sunt eroii ei?

Acum 50 de ani oamenii păreau croiţi din alt material. Nu idealizez, dar nici nu pot să nu sesizez diferenţa. În 1963, Joseph A. Walker, un pilot de încercare civil, a dus avionul experimental X-15 la 108 kilometri altitudine, în spaţiul cosmic. Aceştia erau eroii copilăriei multora dintre noi.

A avea curaj nu înseamnă doar să îmbraci un costum presurizat şi să te ridici la altitudini de ne-imaginat. Mai înseamnă şi să gândeşti cu curaj, să treci dincolo de barierele gândirii convenţionale, să descoperi, prin raţionament, teritorii noi. Războiul Rece a fost o asemenea perioadă seminală, când noi discipline au fost întemeiate de oameni curajoşi: informatica, teoria jocurilor şi multe altele.

Şi în analiza politică este loc de curaj. Imaginaţi-vă un nou sistem de vot şi impactul acestuia asupra unei întregi culturi politice. Pentru unii ar fi, cu siguranţă, un salt în gol, înspăi­mântător, din scaunele în care s-au cocoţat. Dar pentru o gândire logică este un spectacol grandios. Cifre şi proceduri, efecte de proporţii surprinzătoare.

Este riscant? Desigur. Însă doar aşa vom progresa. Dacă nu ar fi existat curajul unor oameni precum piloţii primelor avioane cu reacţie, am fi fost nevoiţi şi acum să zburăm în avioanele cu elice. La fel se întâmplă în politică. Diferenţa, suspectez, ar fi chiar mai mare. În loc să avem instituţii performante, democratice, ne-am fi fugărit cu ciomegele prin păduri. Pentru unii, din câte se pare, nu este timpul pierdut nici acum...

Istoriile de mai sus au o morală pentru toată lumea, nu doar pentru admiratorii Statului modern. Libertarienii vor fi încântaţi să descopere că recordul lui Andreiev a fost spulberat acum câteva săptămâni de Felix Baumgartner, un austriac sponsorizat de o firmă privată. În câteva săptămâni Baumgartner va doborî, probabil, şi recordul lui Kittinger. Iniţiativa privată pe o piaţă liberă este, aşadar, capabilă să rivalizeze cu tot ceea ce are Statul mai bun de oferit.

Până la urmă, ceea ce rămâne este valoarea oamenilor. Dintre poveştile celor care au sărit în gol pentru a depăşi nu doar propriile limite, ci ale tuturor, poate cea mai tuburătoare este aceea a lui Nick Piantanida, un simplu şofer american de camion. Într-o epocă în care Pentagonul şi Armata Roşie mobilizau bugete uriaşe pentru salturile de la mare altitudine, cetăţeanul Piantanida a urcat la 37 de kilometri, la limita spaţiului, într-o gondolă acoperită cu scârţietoare. Dispozitivul este acum într-un muzeu. Piantanida a eşuat după ce furtunul aparatului de respirat i s-a blocat. Nu totul decurge mereu conform planului, dar avem datoria să încercăm. Alternativa este să nu ne desprindem niciodată de pământ.