English
Proiectul de lege iniţiat de Ministerul Justiţiei pentru transpunerea în legislaţia internă a Directiva UE 2019/1023 privind restructurarea preventivă, ştergerea de datorii şi decăderile, nu corespunde problemelor cu care se confruntă practicienii din domeniul insolvenţei şi de aceea trebuie îmbunătăţit, au afirmat, ieri, participanţii la conferinţa "Valul IV va fi un val de insolvenţe", ce se desfăşoară timp de două zile în Braşov şi care este organizată de Institutul Român de Drept Comercial, în parteneriat cu Piperea & Asociaţii, RomInsolv şi Universitatea Transilvania.
"Proiectul propus de Ministerul Justiţiei pentru implementarea directivei 1023/20129 va supraîncărca cu zeci de mii sau sute de mii de dosare rolul instanţelor", a afirmat Gheorghe Piperea, preşedintele Institutului Român de Drept Comercial (IRDC).
Domnia sa a spus că o întreprindere nu este niciodată o simplă maşină de făcut bani a titularului, ci în jurul ei gravitează o sumedenie de persoane şi instituţii care depind în măsură mai mică sau mai mare, unele dintre acestea sunt chiar captive, care depind de supravieţuirea companiei, de sănătatea financiară a acesteia şi de aceea orice reglementare trebuie să introducă proceduri logice, raţionale, bine gândite.
"Cert este că nu numai salariaţii sunt captivi ai întreprinderii, dar şi clientela poate să fie captivă. O întreprindere cu cât e mai mare, cu cât este mai importantă pentru comunitatea locală, cu atât e mai greu să dispară, să fie lăsată să falimenteze. Pentru că este vorba despre întreprindere, în calitate de debitor al bugetului, de plătitor de taxe şi impozite locale, de client sau furnizor de utilităţi, de furnizor de responsabilitate socială, etc. Ea se extinde de la acţionarul său propriu-zis către acţionarii indirecţi, aşa numiţii stake-holders. Încercarea de a restructura o afacere aflată în dificultate financiară, încercarea de reorganizare judiciară este o acţiune dificilă pentru că este vorba despre toţi stakeholderii şi, de aceea, orice reglementare este cât se poate de legitimă şi nu ar trebui să ne sperie că o procedură de acest fel aduce sacrificii dureroase pentru creditori. (...) Directiva europeană 1023/2019 presupune o procedură de insolvenţă anticipată ce poate să ducă la restructurare, la ştergeri de datorii mai mici sau mai mari sau la decăderea pe ani de zile a unui debitor care ajunge în faliment. Directiva vorbeşte despre o procedură de negociere simplă, onestă, din perspectiva debitorului, prin care notifică creditorii şi le spune că e în situaţie dificilă şi propune ca în 60 de zile să ajungă la un compromis pentru restructurarea activităţii sau reorganizare. Dacă în aceste 60 de zile nu se ajunge la un compromis, debitorul poate cere falimentul care să ducă la închiderea acelui business. Din păcate, actualul proiect de lege privind implementarea directivei este complicat şi pune prea multe probleme în seama instanţelor care sunt deja supraîncărcate cu dosare de insolvenţă. Proiectul iniţiat de Ministerului Justiţiei va aduce în actuala formă alte câteva zeci de mii sau sute de mii de dosare pe rolul instanţelor, ca judecătorii să confirme un acord de negociere, lucru ce ar putea fi înlocuit de notificare şi de deschiderea unui concordat care să fie reconfirmat după şase luni", a spus Gheorghe Piperea.
Domnia sa a precizat că procedura prevăzută în directiva europeană pentru ştergerea de datorii, poate fi descifrată şi prin prisma unei paralele a actului respectiv cu legea dării în plată din dreptul intern.
"Referitor la legea dării în plată, avem stakeholderi ca persoane fizice. Aceştia sunt membri ai familiei care depind de noi. Dacă ajungem în situaţie delicată din punct de vedere economic, nu doar noi suferim, suferă şi stakeholderii, adică toţi cei care sunt alături de noi sau depind de noi. De aceea, o persoană fizică aflată în supraîndatorare sau care urmează să intre într-o astfel de situaţie sau de faliment poate determina consecinţe sociale asupra stakeholderilor. Societatea ar trebui să sprijine, sub forma unei plase ultime de siguranţă, salvarea de la ruină a persoanei supraîndatorate pentru că nu contează doar ea, ci toţi stakeholderii. Statul ar face o afacere mult mai bună, dacă i-ar permite să redevină stâlp al famieliei, al stakeholderilor săi. Acesta este sensul legii dării în plată, care nu înseamnă a pune creditorul în situaţie dificilă, ci un sprijin pentru acest stâlp al familiei ce nu mai poate să îşi plătească datoriile şi care poate ajunge în situaţie de insolvabilitate, ceea ce înseamnă un risc de neîncasare a creanţei, dacă este evacuat din casă", a arătat Gheorghe Piperea.
Preşedintele IRDC a menţionat că primul pas al legii dării în plată îl reprezintă notificarea băncii de către debitorul care nu îşi mai poate plăti datoria pentru ca împreună să găsească o soluţie de asigurare a utilităţii sociale a contractului încheiat între cele două părţi.
"Dacă această încercare de negociere reuşeşte, ambele părţi câştigă: banca are în continuare un debitor sustenabil, rezilient. Dacă nu se întâmplă o finalizare a negocierii, se merge în pasul doi, la instanţă, ce va reduce, în locul creditorului, povara datoriei pentru ca ea să poată fi plătită şi doar în extremis casa e lăsată în proprietatea băncii în schimbul ştergerii datoriilor. Banca îşi ia valoarea imobilului garantată, iar debitorul îşi reia libertatea, de pe poziţia aceasta urmând să fie mai atent la datoriile viitoare sau să redevină un client al băncii", a punctat Gheorghe Piperea.
• Gheorghe Piperea: "Dacă ajutoarele de stat vor fi oprite brusc, atunci va urma falimentul pentru IMM-uri"
Implementarea rapidă a directivei europene este necesară deoarece sistarea ajutorului de stat odată cu reducerea pandemiei va avea un impact major asupra companiilor, care se confruntă deja cu probleme financiare, a mai spus preşedintele IRDC.
"Urmează sistarea ajutorului de stat. Dacă această sistare va opera automat cu titlul de satâr, trebuie să ne aşteptăm la nişte consecinţe dramatice pentru întreprinderile mari şi IMM-uri, ultimele fiind aproape 80% în stare de faliment virtual. Când ajutoarele promise de stat vor fi oprite - iar azi e prima oprire, IMM-urile nu mai au nicio şansă şi urmează inevitabil falimentul. Valul 4 nu e un val de infectări, chiar dacă lumea îl dă ca sigur, ci este un val de insolvenţe şi falimente. Din 2016 până în prezent, gradul de eşuare al insolvenţelor în faliment este de 96%, iar falimentul este ireversibil. Dispariţia firmelor înseamnă în principal dispariţia locurilor de muncă, a contractelor în aval - clientela, şi în amonte - furnizori, şi griparea curelei de transmisie a motorului economic care este reprezentată de IMM-uri", afirmă Gheorghe Piperea.
Afirmaţiile preşedintelui IRDC sunt susţinute şi de Gheorghe Ialomiţianu, preşedintele Uniunii Profesiilor Liberale, fost ministru al finanţelor publice, care precizează că, "dacă nu vin ajutoare de la bugetul de stat, multe firme vor intra în faliment".
Conform domnului Ialomiţianu, actuala situaţie grea în care se află companiile din ţara noastră a fost cauzată de stat care s-a ocupat ca un creditor în cazurile de insolvenţă şi care nu a sprijinit mediul de afaceri.
"Din păcate s-a mers mai mult pe împrumuturi, pe garanţii, în condiţiile în care 80% din IMM-uri sunt nebancabile. Trebuia să se negocieze cu Comisia Europeană sprijinul pentru mediul de afaceri: ajutoare de stat, dar nu garanţii, împrumuturi, pentru că multe firme sunt decapitalizate. PNRR e construit la fel: împrumuturi şi granturi. IMM-urile primesc împrumuturi şi merg la BERD să depună documentaţia, când putea să verifice acest lucru FNGCIMM. Multe firme vor avea probleme în perioada următoare. Un exemplu este HoReCa, unde ajutoarele au venit prea târziu. Ele trebuiau alocate în 2020, de la bugetul de stat. Trebuie găsite soluţii, pentru ca firmele care vor ajunge în insolvenţă să fie salvate", a spus Gheorghe Ialomiţianu.
El a menţionat că un practician poate avea tendinţa să distrugă o afacere sau privilegiul să salveze o afacere. "Insolvenţa, din punctul de vedere al economistului, o văd ca pe o salvare a unei firme, dar şi o salvare a mai multor firme - dacă vorbim despre riscul sistemic, atunci când ne referim la extragerea unei companii care poate genera mai multe probleme în economie. (...) Eu nu văd prin intrarea in insolvenţă posibilitatea de a recupera nişte creanţe. Dacă există o şansă de recuperare este un bine pentru mediul de afaceri, pentru bugetul de stat şi pentru locurile de muncă. În momentul în care dispare o firmă, sunt mai multe probleme, greu de soluţionat. De aceea statul trebuie să aibă prioritate rezistarea firmelor. Statul are mai multe posibilităţi de a salva o companie, în urma insolvenţei, decât ceilalţi creditori şi nu ar trebui să aibă un statut de creditor privilegiat. (...) Dacă firma îşi revine, statul îşi recuperează impozitele şi taxele şi poate ar fi bine să reducă obligaţiile fiscale ale debitorului aflat în insolvenţă. Ca stat trebuie să salvezi întreprinderea, pentru că statul este cel care organizează activitatea economică. Dispariţia unor firme, ar crea mai multe probleme decât nerecuperarea în totalitate a creanţelor bugetare", a spus Gheorghe Ialomiţianu.
• Daniela Zăpodeanu, preşedintele filialei Bihor a UNPIR: "Identificarea şi cuantificarea corectă a indicatorilor de avertizare timpurie, esenţiale pentru stabilirea procedurii de redresare sau insolvenţă"
Proiectul de lege iniţiat de Ministerul Justiţiei privind implementarea directivei europene 1023/2019 vorbeşte de acordarea unei şanse agenţilor economici, debitorilor, dar este important să ne convingem că e vorba despre o situaţie de redresare şi nu de o stare de insolvenţă, susţine Daniela Zăpodeanu, preşedintele filialei Bihor al Uniunii Naţionale a Practicienilor din Insolvenţă din România.
"În calitate de practicieni va trebui să identificăm şi să testăm că debitorul se află în imposibilitate fără să avem nicio ancoră în legislaţia în vigoare. Dacă pentru insolvenţă avem în legea insolvenţei acel termen de 60 de zile, pentru redresare nu ştim nimic. Cum o identificăm şi cum ne asigurăm că e corect identificat? Apoi cum identificăm debitorul de bună-credinţă? În opinia mea, mediul economic românesc încă mai are mult până la buna-credinţă, la care putem ajunge prin creşterea gradului de educaţie economică şi financiară. Apoi trebuie să identificăm corect indicatorii de avertizare timpurie. Proiectul de lege vorbeşte despre avertizarea timpurie, dar mai mult de o definiţie luată din DEX nu găsim. În privinţa indicatorilor de avertizare timpurie, rămânem la indicatorii de solvabilitate, de lichiditate şi rentabilitate. Dar din care clasă am constata că s-ar manifesta primele semne care să ne conducă către o necesitate a redresării? Pentru insolvenţă avem un amestec între solvabilitate şi lipsa de lichiditate. Pentru redresare, am putea avea semne din indicatorii de rentabilitate. Lipsa profitului poate fi suportată de un agent economic pe un an sau doi, dar diminuează capitalul societăţii. Nu vom putea aplica un standard tuturor agenţilor economici, ci va trebui să detaliem aceşti indicatori. Va trebui să adaptăm indicatorii respectivi, în funcţie de producători sau de alte categorii de antreprenori", a arătat Daniela Zăpodeanu.
Domnia sa a precizat că, din punctul său de vedere, directiva europeană este stufoasă, consistentă ca întindere, dar are prea puţină substanţă. De aceea, doamna Zăpodeanu consideră că proiectul legislativ din ţara noastră ar trebui să prevadă modul de cuantificare a dificultăţii pentru că orice societate poate fi supusă dificultăţii, nu numai din punct de vedere financiar, ci şi din cauza pierderii clientelei, a unui furnizor, etc..
"Cred că este important să identificăm de la început dacă debitorul sau societatea este în stare de insolvenţă sau i se poate aplica o procedură preventivă. Unii ar putea forţa ceea ce le permite legea şi în loc să declanşeze procedura insolvenţei, vor prelungi agonia prin procedura preventivă. Dacă lucrurile ar fi corecte, aplicarea procedurii ar duce la un întreprinzător salvat, dacă nu, din insolvenţă se ajunge la reorganizare sau faliment. Iar din exeperienţă, în cele mai multe cazuri de reorganizare s-a ajuns tot la faliment", a concluzionat Daniela Zăpodeanu.
• Andreea Deli, avocat: "Mecanismul de transpunere a directivei este foarte periculos, pentru că, undeva, la nivel de legislaţie, generează modele atipice"
Absenţa unei complete armonizări a cadrelor de restructurare preventivă prin intermediul directivei 1023/2019 lasă posibilitatea statelor membre de a adapta legislaţia la condiţiile, realităţile şi particularităţile naţionale, a arătat Andreea Deli, avocat, doctor în drept.
"Directiva este permisivă. În momentul în care se face transpunerea şi implementarea directivei, provocarea este imensă. Poţi să creionezi ceva care să se adapteze fiecărui stat membru. Mecanismul de transpunere este foarte periculos pentru că undeva, la nivel de legislaţie, generează modele atipice. Ideea e de a face transpunerea aşa cum se potriveşte mediului de afaceri, mediului economic, creditării şi cumva văzut trei paşi în spate şi făcută o analiză globală", a spus Andreea Deli. Ea a prezentat şi un istoric al adoptării directivei europene, care a fost pregătită timp de 20 de ani. Conform istoricului respectiv, la început propunerea de directivă avea în vedere un cadru de restructurare completă în afara instanţelor şi o idee de salvare.
"În martie 2014, Comisia Europeană susţinea că, dacă schimbăm paradigma, vom înţelege mai bine de ceea ce este nevoie în economie, dar se aveau în vedere tot procedurile în afara instanţei. (...) În 2016, Comisia a cerut accelerarea elaborării şi adoptării directivei. S-a spus clar că nu contează dacă anumite sectoare economice sunt de succes, dacă fiecare întreprindere din aceste domenii sunt de succes, ci asistăm la o evoluţie naturală a lucrurilor în care întreprinderile avansate tehnologic le devansează pe celelalte, care rămân în urmă. De aceea s-a vorbit despre un ajutor de stat în care fluxul acesta economic în care activităţile oarecum îmbătrânite pot fi preluate de cei eficienţi care continuă aceste activităţi viabile şi le duc mai departe. A fost o primă poziţie privind a doua şansă legată de continuarea unei activităţi încă viabile", a spus Andreea Deli.
Ea a arătat că în iulie 2018 prin raportul CODIRE s-a atras atenţia că în momentul reducerii rolului instanţelor în privinţa cadrelor de restructurare se asumă nişte riscuri şi nişte vulnerabilităţi.
"S-au făcut recomandări cum că nu ar fi necesare praguri, de genul definiţia unei crize, definiţia insolvenţei, etc. S-a subliniat faptul că legiuitorii naţionali trebuie încurajaţi să creeze cadre prietenoase de restructurare şi să încurajeze finanţările. S-a pus problema dacă debitorul încă solvabil stârneşte sau nu îngrijorare în materia prevenţiei. S-a spus clar că, dacă debitorul a ratat plăţi, pus în oglindă cu conceptul de equity care înseamnă că eşti solvabil, ajungem la un paradox, la o contradicţie. Când s-a pus problema care concept trebuie să prevaleze, nu s-a luat o decizie şi chestiunea a fost lăsată la latitudinea statelor membre", a punctat Andreea Deli.
• Lucian Săuleanu: "În recuperarea creanţelor fiscale, ANAF inversează un pic logica managementului societăţii şi priorităţile administratorului"
În procedura de insolvenţă se constată în ultimii ani că ANAF a inversat logica managementului unei societăţi atunci când a solicitat atragerea răspunderii în solidar a administratorului pentru neplata creanţelor fiscale ale companiei, afirmă prof.univ. Lucian Săuleanu, Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova.
"Din perspectiva pierderii fiscale, ea se regăseşte în articolul 31 din Codul Fiscal, ia o societate care înregistrează o astfel de pierdere nu datorează impozit pe profit. În practică ea e întâlnită atunci când se măreşte baza de impozitate din cauza stocurilor constatate lipsă, dar care au fost valorificate fără documente, sau a neplăţii impozitelor pe anumite sume pe considerentul eronat că acestea nu ar fi fost impozabile la o anumită dată. Organul fiscal, în momentul declarării insolvabilităţii şi emiterii deciziei pentru atragerea răspunderii solidare a administratorului nu are în vedere managementul şi backgroundul pe care le-a avut administratorul. (...) În practică insolvabilitatea a fost declarată indiferent dacă societatea se află sau nu în insolvenţă. În ultimii ani, organele fiscale constată insolvabilitatea ceea ce arată că societatea a fost pe pierdere şi susţin că au fost făcute plăţi către furnizori fără achitarea datoriei fiscale. Fiscul inversează un pic logica managementului societăţii şi priorităţile administratorului acesteia. Pentru a argument natura oarecum ilicită, se invocă dispoziţiile legii 31/1990 referitoare la răspunderea solidară a administratorilor faţă de datoriile societăţii. Numai că instanţele se lămuresc. ÎCCJ a decis anul trecut că nu reprezintă rea-credinţă neplata impozitelor, dacă debitorul a efectuat o plată chirografară sau către un alt creditor. Înalta Curte arată că nu este suficient ca Fiscul să declare insolvenţa, dacă debitorul a făcut o plată către alt creditor în loc să plătească zilnic la Fisc. În aceste condiţii de ce impune ANAF prioritatea achitării obligaţiilor fiscale?", a spus Lucian Săuleanu.
• Florin Moţiu, pro-rector Universitatea de Vest: "Practicianul în insolvenţă ar trebui să verifice rangul creanţei, nu şi valoarea acesteia"
Judecătorul sindic ar trebui să arate în motivarea deschiderii insolvenţei care este suma pentru care a fost declanşată procedura respectivă, susţine Florin Moţiu, pro-rector Universitatea de Vest Timişoara.
Domnia sa a spus că în practică au existat situaţii în care debitorul a încercat să plătească o sumă pentru ca să nu fie deschisă procedura insolvenţei din cauza nerespectării valorii prag pentru deschiderea ei, dar judecătorii au refuzat luarea în calcul a acestei plăţi şi au luat în considerare valoarea prag din momentul formulării cererii de către creditorul-declanşator.
"Consider că din comoditate judecătorii sindici preferă să nu arate în motivare sau dispozitiv care este suma pentru care este deschisă insolvenţa la cererea creditorului. Ar trebui să arate acest lucru pentru că lichiditatea creanţei presupune valoarea acestuia şi nu ştim dacă administratorul judiciar va mai putea verifica situaţia respectivă, care a fost verificată de judecătorul sindic, conform art. 105 din legea insolvenţei. Dacă administratorul judiciar ar verifica, am ajunge în situaţia penibilă ca practicianul în insolvenţă să îl verifice pe judecătorul sindic. Practicianul ar trebui să verifice doar ce nu a verificat judecătorul şi mai precis rangul creanţei, pentru că pe magistrat la deschiderea insolvenţei nu îl interesează ce tip de creanţă este", a precizat Florin Moţiu.
Prorectorul Universităţii de Vest Timişoara a precizat că în privinţa valorii creanţelor bugetare au fost timpul discuţii, dar în opinia sa verificarea creantelor fiscale ar trebui făcută în procedura insolvenţei.
"Aşa cum sunt verificate toate creanţele, aşa aş face şi cu creanţele fiscale şi nu ar mai fi două proceduri, una rapidă şi alta lentă, privind creanţele fiscale care ţine mai mulţi ani prin durata contestărilor. Astfel judecătorul sindic nu ar mai aştepta soluţiile din alte dosare, iar solutia lui ar rămâne definitivă. În privinţa creanţelor bugetare sunt două decizii referitoare la verificarea lor de practicienii în insolvenţă. Într-una se spune că acesta nu le poate verifica, dar în alta se spune că le poate verifica doar pe cele trecute într-un titlu executoriu. În privinţa creanţelor înscrise provizoriu, putem constata că ANAF are toate drepturile în procedura insolvenţei, mai puţin dreptul de a încasa creanţa, conform modificărilor făcute anul trecut. Nu ştiu dacă este cea mai bună soluţie. Eu opinez pentru soluţionare în dosarele de insolvenţă. Legiuitorul nu spune nimic despre creanţele fiscale contestate şi pentru care titlul de creanţă a fost suspendat, dar ar rezulta din legea 113 că şi acelea s-ar înscrie provizoriu. Consider că respectiva creanţă ar trebui înscrisă sub condiţie suspensivă", a spus Florin Moţiu.
El s-a referit şi la situaţia impozitelor locale datorate pentru bunurile vândute după deschiderea procedurii de insolvenţă şi a menţionat o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care nu lămureşte pe deplin această chestiune.
"ÎCCJ a motivat că legiuitorul fiscal din 2007 a înţeles să înlăture prioritatea plăţii impozitelor locale şi să nu mai asigure o prioritate pentru acest tip de creanţe. Eu cred că intenţia legiuitorului a fost la momentul respectiv deblocarea posibilităţii înstrăinării acestor bunuri şi nu pierderea priorităţii încasării impozitelor respective", a spus Florin Moţiu, care a menţionat că, deocamdată, nu se face niciun control din partea practicienilor în insolvenţă pe această situaţie.
• Sergiu Golub, pro-decan Facultatea de Drept, Universitatea Babeş - Bolyai: "Deocamdată, în cazul unor profesii liberale, insolvenţa se întâmplă deja prin uşa din spate sau prin alte metode"
Deocamdată insolvenţa nu este un fenomen îngrijorător la nivelul celor mai multe profesii liberale, susţine Sergiu Golub, pro-decanul Facultăţii de Drept al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
"Profesiile liberale nu cer deocamdată definirea unor proceduri de insolvenţă în ceea ce le priveşte, dar directiva europeană trebuie implementată. Şansele sunt foarte mari ca profesiile liberale să nu vadă în acest deceniu proceduri de insolvenţă. Oricum, în afară de profesiile liberale de sorginte juridică şi câteva altele, în linii mari sunt profesii care se servesc de haina juridică a întreprinderii comerciale mercantile, a societăţii comerciale. O multitudine de profesii liberale pot îmbrăca forma unei SRL sau a unei SA. De exemplu, dacă am un cabinet medical pe SRL, acesta va intra în insolvenţă prin forma SRL. Deocamdată, în cazul unor profesii liberale, insolvenţa se întâmplă deja prin uşa din spate sau prin alte metode", a spus Sergiu Golub.
Domnia sa a precizat că în cadrul grupului de lucru privind implementarea directivei 1023/2019, s-au stabilit două modificări ale articolului 3 din proiectul de lege iniţiat de Ministerul Justiţiei.
"Articolul 3 din actuala lege, într-un mod uşor inexplicabil sau nu foarte inspirat, exclude în mod discriminatoriu pe cei care exercită profesii liberale. Aliniatul 1 în versiunea iniţială a proiectului de lege urma să elimine această dispoziţie. După dezbaterea cu forurile profesionale, am dat curs invitaţiei directivei care lasă la latitudinea statelor membre soluţia în cazul prevenirii şi insolvenţei cu privire la aceste entităţi. Legiuitorul european îşi imaginează posibilitatea ca un eşec pe tărâmul organizării sau structurii să producă efecte şi în privinţa statutului profesional. După aceste dezbateri, am decis să mai adăugăm o propoziţie la articolul 3, aliniat 1, dincolo de eliminarea paragrafului iniţial, şi anume: în cazul profesiilor liberale, procedurile vizează întreprinderile şi nu statutul profesional", a arătat Sergiu Golub.
• Iulia Golgojan, avocat: "Desemnarea administratorului special de către acţionarul majoritar, societate aflată la rândul ei în insolvenţă, a dus la soluţii contradictorii în instanţe"
În practica judiciară au apărut soluţii diferite cu privire la desemnarea administratorului special al unei societăţi aflate în insolvenţă, de către acţionarul majoritar - o societate aflată la rândul ei în insolvenţă, situaţie care ar trebui reglementată fie prin modificare legislativă, fie prin intermediul recursului în interesul legii la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, arată Iulia Golgojan, avocat la Piperea & Asociaţii.
În speţă, domnia sa a arătat că magistraţii Curţii de Apel Ploieşti şi cei ai Curţii de Apel Bucureşti, în doua cauze similare, au avut probleme în definirea ca activitate curentă sau ocazională a acţiunilor făcute pentru desemnarea administratorului special al unei societăţi de către acţionarul majoritar - societate aflată şi ea în insolvenţă.
În speţă, Curtea de Apel Ploieşti a decis că participarea şi votul în Adunarea Generală a Acţionarilor reprezintă o activitate curentă şi că, astfel, toate activităţile făcute de administratorul acţionarului majoritar aflat în insolvenţă pentru desemnarea respectivului administrator special sunt activităţi curente pentru care e nevoie de avizul prealabil al administratorului judiciar şi nu de aprobarea creditorilor. În schimb, Curtea de Apel Bucureşti, prin raportare la art.87 din legea 85/2014 a decis că trebuie să existe un mandat şi o aprobare din partea comitetului creditorilor, iar administratorul judiciar trebuie să avizeze/autorizeze mandatul, ceea ce înseamnă că activitatea respectivă nu mai este considerată drept una curentă.
"Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti susţin că activităţile curente sunt definite în lege, actul normativ conţinând şi elementele care prezumă care alte activităţi pot fi curente. Ei au arătat că deţinerea participaţiilor nu este o activitate de comerţ, de industrie, deci nu ar fi o activitate curentă. Această decizie ar avea implicaţii cu privire la secretul votului din AGA privind desemnarea administratorului special şi de aceea ar fi necesară o clarificare legislativă sau un recurs în interesul legii pentru a unifica practica instanţelor", a spus Iulia Golgojan.
Un alt aspect întâlnit în practica judiciară, se referă la transmiterea cheltuielilor aferente publicării în Monitorul Oficial a convocatorului pentru şedinţa privind desemnarea unui administrator special în locul unuia aflat în revocare. Instanţa a decis că respectivele cheltuieli sunt în sarcina acţionarului majoritar aflat în insolvenţă care doreştere schimbarea administratorului special al societăţii aflate în insolvenţă. Pentru că textul de lege nu este foarte clar, el poate duce la probleme în practica insolvenţei sau la tergiversarea anumitor proceduri.
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
