Salvaţi Vama Veche... de ea însăşi!

Bolovanii au fost scoşi în dreptul plajei de la Castelul Reginei Maria, din Balcic şi totuşi turiştii se îngrămădesc alături, unde este dureros să înaintezi în mare.

Ciudat.

Dar pare să fie singura ciudăţenie a locului..

Mai sus, grădina splendidă şi Castelul armonios inspiră seninătate şi fericire de vacanţă, susţinute de ospitalitatea staţiunii: hotel de lux, servicii amabile, mâncare foarte bună (camembert pane cu sos de afine, scoici pe plită cu unt, tartar, ce mai... bunătăţi!).

Sunt atât de mulţi români la Balcic, încât poliţiştii bulgari patrulează însoţiţi de poliţişti români, iar Meniul unui restaurant începea cu "Scumpi prieteni români..."

Te simţi ca acasă.

Şi de fapt, aşa şi este: timp de douăzeci şi şapte de ani, Balcicul a aparţinut Regatului României (1913-1940), perioadă în care simţirea reginei noastre şi-a pus amprenta asupra farmecului staţiunii; iar acum, atât noi, cât şi bulgarii suntem cetăţeni ai Uniunii Europene.

La Balcic suntem acasă.

Zece zile minunate!

Ne întoarcem.

Vama Veche este la 65 de kilometri de Balcic.

Plănuim să prânzim acolo, ne este dor de "boema".

În Vamă, vânzoleală maximă, oameni de toate vârstele.

Nişte adolescente stau la colţ de drum cu un carton "1 leu pt mâncare"...OK..."boema"...

Mergem la "La Frontiera", vacarm - voci şi muzică -,...din spate, cineva urlă să ne dăm la o parte,...nu auziserăm chelneriţa, iar acum ne ocăra...OK..."boema"...am plecat în altă parte, să nu o mai deranjăm.

Cinci bărbaţi răstigniţi de somn zac pe trotuar, în pantaloni lungi, deşi nisipul plajei se află la trei metri de ei..., nu s-au mai trezit de astă noapte...hm, OK..."boema".

Am ajuns la "Papa la Şoni".

La masa învecinată, o "gaşcă" de vreo zece tineri:

- Cum, bă, trei sute şaizeci de lei camera la "John"?!

- Da, dar am dormit patru în pat şi doi au stat pe balcon, că n-au suportat căldura...

- Nu v-a dat, măcar, un ventilator?

- Ce?! Nu ne-a dat nici hârtie igienică, nici pahare, prosoapele erau cât batista şi două cojiţe de săpun...cred că le ambalează la loc, după ce plecăm...

Ne privim unul pe altul, stupefiaţi: "Wow, trei sute şaizeci! La Balcic, ne-a costat douăsuteşaptezeci de lei un hotel elegant, cu de toate!"

OK..."boema"...

La "Papa la Şoni", n-a urlat nimeni la noi şi de altfel, nu ne-a băgat nimeni în seamă, nici după un sfert de oră.

Am mers la sigur - shaorma de pe strada principală!

Rapid şi simplu.

Cum stăteam noi aşa victorioşi, cu şaormele în mână, opreşte un camion şi începe să descarce...în plină zi, ora 14...

OK..."boema"...

În spatele camionului se face o coloană de maşini până la orizont.

Muşcam din lipie, iar şoferii îşi blestemau zilele.

Mă gândesc la cât de mult îmi place mie Vama, şi ce momente frumoase am petrecut acolo, cu prietenii dragi...mă apucă melancolia..."Oh, boema!".

Ieşim iar în stradă, mă strecor din nou printre oamenii aglomeraţi într-un loc atât de mic, simt tensiunea, nervozitatea ...şi mă gândesc la luminosul Balcic, cu oameni drăguţi.

Toată istoria zilei îmi creează impresia că din armonie şi fericire, am nimerit direct în iad...

Boema?!

OK.

Dar până unde este acceptabil să te laşi muls de bani, doar pentru că aici ne-am învăţat să ne adunăm, ca să ne simţim între noi?!

În definitiv, de asta ne simţim bine, pentru că suntem liberi, între noi, între prieteni.

De ce trebuie să plătim sordidul serviciilor de aici, care s-au insinuat pe nesimţite?

Ne plăcea la cort, ne plăcea sălbăticia peisajului şi ne plăceau petrecerile din noapte.

Ne plăcea prietenia nealterată de imixtiunea "omului alb", cel care ne exploatează plăcerea, la care nu are nici o contribuţie.

Unde suntem acasă?!