Samsung Electronics a lansat şi în ţara noastră programul PlanetFirst, angajamentul companiei la un proiect mondial de anvergură, prin care urmăreşte să devină una dintre cele mai ecologice companii până în 2013, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Iniţiativa PlanetFirst, care la nivel global presupune o investiţie de aproximativ 4,28 miliarde de dolari în programele de eco-management Samsung până în 2013, este lansată în România prin intermediul unor programe de educaţie "eco" adresate copiilor din clasele primare, prin care Samsung îi va încuraja să îşi exprime viziunea lor asupra felului în care ar arăta planeta eco de mâine. Mai mult, alături de programele adresate celor mici prin care se urmăreşte dezvoltarea unui comportament ecologic încă din primii ani, Samsung va demara în viitorul apropiat o serie de acţiuni de amploare destinate publicului larg, capabile să atragă şi să inspire consumatorii autohtoni.
"Angajamentul Samsung de a investi constant în cercetarea, dezvoltarea şi promovarea noilor tehnologii de vârf cu un consum redus de energie reprezintă o misiune pe care ne-o asumăm în fiecare ţară în care suntem prezenţi. În România, Samsung îşi propune să mobilizeze şi să inspire publicul, companiile, angajaţii şi consumatorii prin produse care să depăşească standardele ecologice şi acţiuni care să promoveze responsabilizarea şi protecţia mediului", a declarat Mihaela Stănoiu, Marketing Manager Samsung Electronics România.