Şantajul britanic şi viitorul Europei

Săptămâna aceasta, joi, 18 şi vineri, 19 februarie, va avea loc la Bruxelles încă un summit "istoric" al UE. Al câtelea? Cine le mai ţine socoteala! Dar, de data aceasta, cei 28 de şefi de stat şi de guvern, dincolo de recurenta problemă a refugiaţilor, vor examina cu prioritate lista concesiilor propuse de Consiliu şi de Comisie ca răspuns la şantajul britanic cu referendumul privind ieşirea Regatului Unit din UE. Dar, de ce ar fi celelalte 27 de state membre dispuse să accepte maniera ultimativă de negociere a guvernului Cameron? Poate, pentru că Europa nu-şi mai găseşte numitorul comun, iar aşa-zisa criză a refugiaţilor dezbină şi mai mult o comunitate de state minată de lipsa de consens şi de deriva spre extrema dreaptă a din ce în ce mai multor guverne europene. Este într-adevăr Marea Britanie pregătită să suporte costurile, nu doar economice, ale retragerii din UE? De fapt, în încercarea de a depăşi crizele interne ale Regatului Unit, David Cameron, care a preluat discursul UKIP (aşa cum Hollande a preluat retorica Frontului Naţional în Franţa), prinde Europa fără apărare. Iar Europa, pentru că este în impas, nu poate reacţiona pe măsura şantajului britanic.

Concesiile istorice făcute Marii Britanii de statele membre - aceasta beneficiază deja de patru "opt-out"-uri în privinţa spaţiului Schengen (împreună cu Irlanda), a Uniunii Economice şi Monetare (împreună cu Danemarca şi parţial cu Suedia), a spaţiului de libertăţi, securitate şi justiţie (împreună cu Irlanda şi Danemarca) şi în privinţa Cartei drepturilor fundamentale (împreună cu Polonia) - au creat deja condiţiile pentru ca englezii să mai frâneze încă odată procesul de integrare europeană. Căci întreaga strategie a "opt-out"-urilor nu vizează decât blocarea procesului de integrare europeană în care Londra a văzut dintotdeauna un proces periculos pentru puterea sa. Ori, chiar această strategie a izolat şi marginalizat Marea Britanie în interiorul UE. În fond, în toată perioada de după aderarea sa, Marea Britanie nu a făcut decât să-şi promoveze doar propriile interese şi să acţioneze coordonat împotriva unei integrări mai strânse inventând majoritatea temelor antieuropene cunoscute. Privind retrospectiv, formula folosită de generalul de Gaulle - "natura, structura, conjunctura proprie Angliei diferă de cea a statelor occidentale" - prezentată într-o celebră conferinţă de presă susţinută pe 14 ianuarie 1963 când şeful statului francez şi-a exprimat opoziţia faţă de intrarea Marii Britanii în Piaţa Comună, pare la fel de actuală şi acum.

Pentru România, în particular, concesiile propuse de Uniunea Europeană sunt deja problematice. Căci în propunerea de pre-acord prezentată la începutul lunii februarie prima poziţie o reprezintă suspendarea ajutorului social pentru "migranţi" pentru o perioadă de patru ani de la intrarea lor pe teritoriul britanic. Ori, expresia "migranţi", ca şi prin obsesivul "turism social", se referă mai ales la lucrătorii români şi bulgari. Dar această cerinţă este contrară liberei circulaţii a bunurilor şi persoanelor, unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii Europene. Se va renunţa la el?

Retorica liderului conservator aduce tot mai mult cu "predicţiile" de la sfârşitul anului 2013 când Nigel Farage (UKIP) anunţa că odată cu sfârşitul aplicării barierelor administrative privind libertatea de mişcare a "imigranţilor" români şi bulgari, Marea Britanie va fi invadată de 400.000 de migranţi din cele două ţări. În final, aceştia au fost doar 50.000, iar dintre cei 190.000 de "migranţi" intraţi în 2014, mai mult de 80% aveau locuri de muncă. În aceste condiţii, cum poate David Cameron să încerce să impună cote privind numărul de "imigranţi" europeni, în special din "Est"? În afară de concesiile privind "imigranţii", la negocierile care s-au purtat între David Cameron, Jean-Claude Juncker şi Donald Tusk la începutul lunii februarie, noi excepţii din cele patru domenii vizate de Londra (legislaţie, zona euro, competitivitate şi imigraţie) au fost anunţate, în special un nou mecanism care să permită blocarea proiectelor de directivă europene.

În UE nimeni nu vrea să-şi asume responsabilitatea unui Brexit în acest moment, deşi ieşirea Marii Britanii nu ar fi o catastrofă economică. Dar, în actualul context politic referendumul englez poate produce pierderi colaterale cu efect de domino. Lui David Cameron pare să-i placă să se joace cu focul, sugerând "partenerilor" europeni că doar aşa mai poate să stingă "incendiul" produs de eurosceptici de la UKIP. Dar, micul pompier piroman englez ar putea să dea foc nu doar Europei, ci şi Regatului Unit!