Bursa de Valori Bucureşti a premiat ieri câştigătorii primei ediţii a concursului BVB Invest Quest ( BVB IQ), competiţie educaţională de tranzacţionare online.
Printre cei prezenţi ieri la decernarea premiilor a circulat zvonul că, dintre cei 908 înscrişi la acest concurs cu pretenţii naţionale, ar fi fost activi doar puţin peste 100.
În buna tradiţie a creşterii performanţei, Ludwik Sobolewski, directorul BVB, a declarat că ţinteşte ca anul viitor, la acelaşi concurs, cifra participanţilor să crească de la 908 la "fantastica" cifră de 1000, marcând astfel o diferenţă "enormă", de 92 de persoane.
Deşi concursul nu îi ţintea doar pe studenţi, adresându-se oricărui cetăţean interesat de investiţii, totuşi menţionăm că în învăţământul economic superior de stat din România există aproximativ 50.000 de elevi înscrişi în ciclul de licenţă.
Astfel, se sesizează o disproporţie între numărul de studenţi economişti, numărul de participanţi şi valoarea premiilor concursului naţional organizat de BVB. Câştigătorul competiţiei a primit o vacanţă pentru două persoane, de 7 zile, în Palma de Mallorca, locul II, un laptop, iar locul III, un smartphone.
Pe de altă parte, BVB dispune de rezerve de zeci de milioane de euro. Şi poate că în acest caz merită să observăm: o bună gestiune nu înseamnă să fii meschin.
Niciunul dintre studenţii din ASE cu care am discutat nu mi-a confirmat că a existat, în incinta instituţiei, înainte de începerea concursului, vreun element de promovare, explicând astfel cifra de 908 participanţi.
În modul cel mai evident, concursul a dus lipsă de publicitate, fapt subliniat atât de reprezentanţii SSIF Broker, cât şi de Costel Ceocea, preşedintele SIF Moldova.
De fapt, Bursa de Valori însăşi suferă de aceleaşi deficienţe de promovare pe care le ilustrează concursul organizat, astfel că o participare atât de restrâsă nu ar trebui să mire pe nimeni.
Cu ani în urmă, numărul de conturi active la BVB aproxima cifra de 3000, iar azi probabil că e similară, pentru că nimic determinant nu s-a petrecut între timp în politica de promovare a acestei pieţe.
"Ambiţioasa" promisiune a directorului Sobolewski, că la anul va mai aduce 92 de participanţi, dă măsura încrederii pe care el o are atât în efectul educaţiei populaţiei (scopul concursului), dar şi al încrederii în forţele proprii.
În definitiv, în cazul concursului, BVB a avut de promovat o piaţă virtuală, aşa cum în realitate are de promovat piaţa valorilor mobiliare. Şi dacă în mediul virtual, unde nu se împiedică de nicio dificultate ridicată de lumea reală, nu reuşeşte, atunci cum să ne putem imagina că reuşeşte în fapt?!
Câştigătorul locului I, Laura Serghiescu, absolventă a facultăţii de Finanţe şi Bănci, Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, a fost premiată cu o vacanţă de 7 zile în doi în Palma de Mallorca. Laura a declarat că victoria i-a fost asigurată de investiţiile în companiile din sectorul energetic şi în acţiunile Băncii Transilvania.
Pe locul II s-a plasat Dragalina Loghin, absolventă a Universităţii Vasile Alecsandri din Bacău, primind în urma concursului un laptop DELL XPS, premiu înmânat de către Costel Ceocea, preşedintele SIF Moldova (SIF2).
Pentru poziţia a treia în concurs, BVB a oferit trei premii a câte un Samsung Galaxy S4 fiecare.
Evaluate la preţurile de pe piaţă, premiile acordate de bursă nu depăşesc suma modestă de 3500 euro.
La competiţie s-au înscris în total 908 participanţi, cu toate că proiectul s-a desfăşurat la nivel naţional.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.07.2014, 12:58)
ar fi fost interesanta si o legenda cu nemele celor din fotografie:)
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.07.2014, 16:50)
Da, si eu as vrea sa stiu cine-s gagicile.