Circuitul Salonul Calului îşi desfăşoară Finala în perioada 22-25 septembrie 2016, unde peste 100 de cai şi călăreţi din toată ţară vor participa la mai mult de 15 probe de sărituri peste obstacole, cu niveluri diferite de dificultate. Printre sportivi şi-a anunţat prezenţa şi proaspătul vice-campion balcanic la Seniori, Ionel Bucur, precum şi pe tânăra câştigătoare a titlului de Campioană Balcanică la Copii, Ştefana Ilaş, dar şi membrii echipei Campioane Balcanice la Seniori, pe echipe. Şeful de pistă internaţional Gilbert Remy din Luxemburg va fi şi anul acesta responsabil pentru toate parcursurile probelor sportive.
Aflat la cea de a V-a ediţie, Finala Circuitului Salonul Calului va prezenta în acest an un program complex, urmând ca pe parcursul celor patru zile de competiţii sportive să fie organizate şi momente de spectacol ecvestru care se vor încheia cu un eveniment nocturn: Seara Cailor.
Etapa finală a evenimentului integrează şi anul acesta competiţii sportive pline de amuzament deja cunoscute publicului precum: proba Ride & Bike - o probă de nivel C, proba de costume "Recunoaşteti personajul", unde cuplurile tată - fiu/fiică, sau antrenor - elev, în diverse costume ale unor personaje celebre, vor parcurge obstacole, contra cronometru, precum şi una dintre cele mai dificile probe, de nivel B, Trofeul Jockey Club Român. Acestea vor fi completate de probele pentru copii, amatori, cai şi sportivi debutanţi. Finala Circuitului Salonul Calului şi totodată, seria concursurilor organizate de Equestria în acest an, se încheie cu o probă extrem de dificilă, de nivel A, cu baraj la cronometru, dar şi cu cu decernarea Cupei Salonul Calului, si premierea primilor cinci sportivi care au cumulat cele mai bune cinci punctaje din toate probele întregii competiţii.
"În acest an, iubitorii sportului ecvestru, pe lângă probele clasice vor avea parte şi de alte spectacole care completează competiţia, la care pot participa sâmbătă seara, pe 24 septembrie în show-ul intitulat Seara Cailor. Dintre cele mai importante amintim cascadorii călare şi dresaj natural cu Denis Ştefan, dresaj sportiv pe muzică cu două campioane naţionale la dresaj si medaliate la Jocurie Balcanice, la Dresaj, Maria Bogoescu si Selina Alexandrescu. În plus, Circuitul Salonul Calului aduce un show de dresaj de înaltă clasă cu Filimon Iordache şi Georgiana Neselan şi trupa lor de cascadori călare - dresură liberă şi de înaltă clasă, cascadorii călare, însoţiti de Marlene, multiplă campioană balcanică şi medaliată la campionate europene de gimnastică artistică. ", a declarat Ozana Moraru - Proprietar Bază Hipică Equestria şi Preşedintele Clubului Equestria.
Programul show-ului "Seara Cailor" va fi completat de o demonstraţia de dresaj spaniol cu armăsarul Isleno, rasa spaniolă Larosa, realizată de Tiberiu Corches şi una din elevele lui, micuţa Iulia Carabaş de numai 10 ani, alături de două talentate dansatoare de Flamenco, reprezentând Şcoala Spaniolă de Dresaj şi Ferma de cai andaluzi Arad.
Pentru această ediţie, artistul Dominic-Petru Vîrtosu va face live-painting la Salonul Calului - Equestria pe datele de 24 şi 25 septembrie 2016, când şi-a propus să continue seria de cai fantastici în spaţii urbane. De data aceasta, urmează o explorare insolită şi ludică a juxtapunerii dintre cabaline şi oraş. Fie că îl vedem tolănit pe canapea în plin centrul oraşului, fie că domneşte regeşte în mijlocul unui gang plin de graffitti, calul devine eroul urban al unei aventuri atemporale.
Intrarea publicului este gratuită la toate probele sportive. Pentru show-ul nocturn Seara Cailor se va achiziţiona un bilet de intrare din incinta clubului, înainte de spectacol.
Bursa este partener media al concursului.