Scădere cu peste 28% a numărului de tranzacţii imobiliare la Braşov

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 15 iunie 2017

În primele cinci luni ale anului 2017 au fost înregistrate, la nivel Braşov, 9.224 de tranzacţii imobiliare. Braşovul se clasează astfel, pe locul şapte din punct de vedere al tranzacţiilor imobiliare realizate în perioada ianuarie - mai 2017.

Numărul tranzacţiilor imobiliare este în scădere faţă de perioada similară a anului trecut, când, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, se înregistrau 11.857 de tranzacţii, cu peste 28%. La nivel naţional au avut loc în cele cinci luni 234.525 de vânzări, cele mai multe tranzacţii fiind în Bucureşti - 26.673, Cluj - 15.646 şi Ilfov - 13.320. Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Sălaj - 1.566, Gorj - 1.812 şi Caraş-Severin - 1.815.

Numărul ipotecilor, la nivel naţional, în primele cinci luni din 2017, a fost de 88.532. Cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate în Bucureşti - 18.102, Ilfov - 6.240 şi Cluj - 5.737. Braşovul, cu 3.744 de ipoteci, este abia pe locul şase în acest top. La polul opus se află judeţele Covasna - 448, Gorj - 369 şi Sălaj - 345.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5998
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9509
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.2781

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930