Scandalul din fotbalul european ("Superliga") şi o bulă speculativă puţin comentată!

La noi exista o vorbă: gura pacătosului adevăr grăieşte. Unul dintre promotorii "Superligii europene de fotbal" a spus, între altele, ceea ce indică, fie şi în mod implicit, o sursă a necazurilor din fotbalul european; spunea respectivul adept al Proiectului că, în lipsa Superligii, nu s-ar mai putea face transferuri spectaculoase, care să privească pe un Halland, un Mbappe, un Sancho--fiindcă sumele implicate (suma de transfer, comisioane, salarii, bonusuri) ar fi imposibile pentru condiţiile actuale.

Pentru conditiile actuale se poate invoca Pandemia, cu tribune goale, adică pierderi de venituri din bilete şi alte vânzări; sunt de menţionat impactul crizei economice ca şi efecte ale crizei financiare izbucnite acum mai bine de un deceniu. Dar o problemă este trecută parcă sub tacere în discuţie; ma refer la bula speculativă din fotbalul european, care a dus salarii şi bonusuri practicate de cluburile mari în stratosferă. Din goana nebuna dupa victorie cu orice preţ iar, în cazul unor cluburi, prin infuzie masivă de resurse de la miliardari din afara Europei (din SUA, Rusia, potentaţi arabi, etc), s-a creat o cursă spre cer, cu salarii ce au depăşit inimaginabilul pentru cei obişnuiţi cu fenomenul fotbalistic normal. Spun normal, întrucât fotbalul este mult mai mult decât un fenomen judecat prin repere economice, caştiguri pecuniare; fotbalul, ca sport, este un fenomen social, cultural, cu puternice dimensiuni identitare, afective. Fotbalul înseamnă tradiţie şi memorie individuală şi colectivă, istorie, prezent şi viitor (ca perspectivă). Grupuri mari şi mici de fani sunt ataşate de cluburi, care exprimă ethosuri locale şi naţionale, identităţi ce contribuie la statornicie, rădăcini, sentimente, aspiraţii. Si stadioane faimoase intră în tablouri identitare izbitoare. Nu întâmplător se remarcă că relaţia între cluburile serioase şi fani este ombilicală, organică. Nu aiurea în Germania există regula lui 50+1%, ce spune ca un club trebuie să deţina cel putin acest procent de control decizional. Din nefericire, când proprietari de fonduri de risc, de investiţii, oamenii de afaceri, se implică în fotbal, urmărirea profitului poate deveni obsesivă şi se uită de fotbal ca fenomen sportiv, social şi identitar, legat de merit sportiv. O superligă cu 15 membri fondatori permanenţi (din 20), este o iniţiativă ce rupe fotbalul de spiritul competiţional autentic, de ethos şi merit sportiv (Arsenal si Tottenham, de pilda, nu se numară printre câştigătoarele Champions League de-a lungul timpului).

Superliga ar fi în fapt şi un bailout mascat pentru cluburi supraindatorate! JP Morgan, o bancă mare de investiţii, punea la bătaie o garanţie de cca 5 miliarde dolari pentru Superliga, cu avansuri iniţiale de 200-300 miliarde pentru fiecare dintre cluburile participante. S-ar fi asigurat veniturile de profitabilitate anuala prin drepturi de televizare. Adică, ar fi plătit fani worldwide pentru acest spectacol/entertainment global-cu venituri aşteptate se pare duble faţă de cele asigurate acum de UEFA. Superliga ar fi drenat din resursele pentru alte cluburi europene. În plus, ar distruge un sistem competiţional piramidal având un principiu sacru: că şi un club modest la un moment dat poate ajunge un club de top.

Este incredibil cum şefi de cluburi europene, care cunosc istoria acestui sport, s-au angajat în acest demers sfidând proprii susţinători, fani, standarde de fairplay, spiritul sportiv . Există, este drept, o problemă financiară enormă, de supraindatorare, dar ei trebuie să admită că au greşit când s-au lansat într-o goana nebună după superjucatori, într-o competiţie inechitabilă faţă de alte cluburi --când numai banii, profiturile, dictează şi nimic altceva. Într-o lume răvăşită de pandemie şi criza economică, de schimbări climatice, când se caută repere morale şi regăsirea spiritului de solidaritate, unii şefi de cluburi au în minte numai logica "sauve qui peut' (se salvează cine poate), par totalmente desprinşi de lumea economică, socială şi politică înconjurătoare.

Lupta de acum este pentru sufletul şi mintea, raţiunea de a fi, ale fotbalului european, ale sportului. Sportul profesionist nu se poate rezuma numai la bani. Trebuie să ai bani pentru a plăti salarii şi acoperi alte cheltuieli operaţionale, dar contează cum o faci. Este de reţinut că cluburile germane şi franceze invitate în acest proiect au spus NU. Şi că cele mai multe cluburi care au acceptat proiectul Superligii initialmente s-au retras văzând furia fanilor şi reacţii în lumea socială şi politică.

Argumentul unora că Superliga ar răspunde unor cerinţe, tendinţe, nevoii de entertainment, că tinerii nu ar mai gusta fotbalul pe model clasic, este ridicol, cum s-ar zice în spaniolă, "una tonteria".

Morala este multiplă şi pentru fotbalul românesc. Voci autohtone afirmă laolaltă cu voci europene, şi o fac cu temei, că s-au creat divizări fatale în lumea fotbalului în ultimele două decenii, mai ales pe axa Vest-Est şi care ilustrează decalaje economice adesea copleşitoare. Şi UEFA a jucat aici un rol neinspirat. Dar se remarcă insuficient că şi la noi conduita unor patroni ignoră tradiţii şi identităţi sportive, că destinele unor echipe sunt ghidate numai de dorinţă de a se face bani cu orice preţ, că nu se investeşte în fotbal în mod serios, nu se dezvoltă cluburi cu echipe de juniori şi copii; că banii câştigaţi din transferul unor jucători în străinătate nu sunt utilizaţi în principal pentru sprijinrea fotbalului autohton. Şi mai ales, nu se accepta, înţelege, fotbalul că fenomen social.

Fotbalul românesc are nevoie de revenirea unor echipe cu tradiţie, de brand-uri cu rezonanţă, cu identitate, iubite de oameni/fani. Este nevoie de promovarea spiritului de corectitudine şi fairplay în fotbal, de arbitraje corecte (regula VAR trebuie introdusa); fotbalul nu trebuie să fie o simplă puşculiţă de bani, pentru unele personae.

Performanţe la nivel de cluburi şi la nivelul echipelor naţionale vor reveni la cote superioare pe măsură ce cluburile noastre, cu sprijin privat, sau public, în parteneriat public-privat, se vor înalta din nou. Şi regulamentele interne trebuie să promoveze, în litera şi spirit, principii de corectitudine, fair-play, şanse egale, meritul sportiv.