SCANDALUL SCUMPIRII CARBURANŢILOR Controale pe întreg lanţul de comercializare a combustibililor

M.G.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 11 martie 2022

Controale pe întreg lanţul de comercializare a combustibililor

Premierul a cerut ANAF, ANPC şi Consiliului Concurenţei să verifice toate companiile petroliere din piaţă ANPC a amendat, ieri, benzinariile cu un total de 370.000 de lei

Premierul Nicolae Ciucă a cerut Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi Consiliului Concurenţei să verifice companiile care au scumpit, zilele trecute, preţurile carburanţilor în mod nejustificat, conform autorităţilor. Totodată, mai mulţi oficiali ai statului, printre care ministrul Finanţelor, al Economiei şi preşedinţii Consiliului Concurenţei şi ANPC au arătat toleranţă zero faţă de cele întâmplate pe piaţa combustibilor în data de 9 martie şi au anunţat demararea unor acţiuni de verificare în sector.

Ciucă a declarat: "Instituţiile responsabile vor fi ferme în verificările pe care trebuie să le facă şi vor da sancţiuni drastice celor care încalcă legea. România este o ţară sigură în care securitatea şi siguranţa noastră sunt garantate faţă de orice formă de agresiune, iar garanţiile trebuie să includă şi stabilitatea economică. ANAF, ANPC, Consiliul Concurenţei au demarat investigaţiile pentru a lua măsurile necesare de stopare a oricăror practici ilegale, abuzive care nu au nicio justificare economică reală.

Vor fi controlate toate companiile petroliere care funcţionează în România. Am cerut tragerea la răspundere a celor vinovaţi şi sancţiunile cele mai severe pentru cei care vor să genereze instabilitate. Guvernul nu permite astfel de practici şi va folosi toate instrumentele legale pentru a proteja cetăţenii şi mediul de afaceri. Atrag atenţia că orice altă tentativă de a destabiliza echilibrele economice ale ţării va fi de îndată ferm şi aspru pedepsite prin intervenţia statului român". Şeful Guvernului a avut, ieri dimineaţă, o şedinţă de lucru cu ministrul Energiei Virgil Popescu, ministrul Finanţelor Adrian Câciu, ministrul Economiei Florin Spătaru, preşedintele ANPC Horia Constantinescu, preşedintele Consiliul Concurenţei Bogdan Chiriţoiu şi preşedintele ANAF Mirela Călugăreanu.

Ulterior, atât ANAF, cât şi ANPC şi Consiliul Concurenţei au anunţat controale pe tot lanţul comercial din piaţa carburanţilor.

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a precizat că este profund revoltat de ceea ce a văzut miercuri la benzinării, mai ales în contextul în care barilul de petrol a scăzut cu 20 de dolari.

"Guvernul României şi, implicit, Ministerul Finanţelor nu tolerează şi nu va tolera manipularea pieţei, distorsiuni în cadrul acesteia, practici comerciale inadecvate sau incorecte, mai ales în situaţia economică complicată prin care trecem", a spus ministrul Câciu, adăugând: "Cotroalele vor viza modul în care s-a construit preţul, atitudine sau elemente de speculă şi comportamentul şi conduita comercianţilor, văzută ieri (miercuri, 9 martie - n.r.) de toată lumea".

Ministrul Finanţelor a ţinut să menţioneze că Guvernul va proteja cetăţenii şi economia României, în această situaţie complicată generată de conflictul din Ucraina: "Îndemn cetăţenii României şi antreprenorii la calm şi la încredere că autorităţile îşi vor face treaba, iar pe cei care au greşit îi asigur că sancţiunile vor fi aplicate ferm şi la nivelul maxim".

Potrivit unui comunicat al Finanţelor, echipele DGAF (Anti-Fraudă), alături de comisari din cadrul ANPC şi reprezentanţi ai Consiliului Concurenţei, vor verifica întreg lanţul comercial, adică atât staţiile de vânzare a carburanţilor cât şi distribuitorii en-gros, antrepozitele fiscale, precum şi companiile implicate. Acţiunea se va desfăşura în toată ţara cu un număr iniţial de 100 de echipe, iar efectivul de inspectori ANAF va fi alocat dinamic, în funcţie de informaţiile obţinute şi de situaţia din teren.

În acelaşi timp, ministrul Energiei Virgil Popescu a reiterat că în România există stocuri suficiente de produse petroliere pentru a asigura livrările şi consumul.

Ieri dimineaţă, în Bucureşti, carburanţii se comercializau cu preţuri cuprinse între 7,43 şi 9,59 lei, după ce miercuri seară benzinăriile au fost asaltate de şoferi, speriaţi că preţul carburanţilor va depăşi 10 lei pe litru de ieri noapte, aşa cum s-a vehiculat în spaţiul public. Pe reţelele de socializare au apărut poze cu şoferi care cumpărau carburanţi în pungi de plastic, damigene, containere, butoaie şi chiar tomberoane.

Florin Spătaru, ministrul Economiei: "Avem posibilitatea legală de interzicere a practicilor speculative din domeniul vânzării carburanţilor"

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a susţinut, ieri, că majorarea intempestivă a preţurilor carburanţilor poate fi catalogată drept o practică speculativă care este sancţionată de legislaţia în vigoare: "Suntem pe teren să verificăm staţiile de carburanţi. Astăzi (ieri - n.r.) mergem la sediul central al marilor distribuitori pentru a vedea dacă practicile văzute aseară (miercuri - n.r.) sunt practici comerciale sau nu. Vom dispune prin decizia preşedintelui ANPC, în situaţia existenţei unor asemenea practici, încetarea lor imediată, în regim de urgenţă. Am văzut că un anumit operator economic practica preţul de 11 lei pe litrul de benzină şi motorină standard. Mi se pare inacceptabil să vii cu astfel de preţuri fără o justificare economică. Legea ANPC spune că orice măsură care afectează interesele economice ale consumatorilor trebuie sancţionată în mod corespunzător. Vom verifica toţi distribuitorii, marii distribuitori în prima fază, şi vom merge către toate reţelele de distribuţie în teritoriu. Vom solicita modalitatea în care a fost vândut combustibilul pentru că el nu trebuie vândut în recipienţi de plastic aşa cum am văzut. Avem la dispoziţie instrumentele să luăm măsuri în regim de urgenţă. Vom avea în această după-amiază (ieri după-amiază - n.r.) o primă evaluare din partea ANPC. Vom rămâne în teren atât timp cât este necesar pentru a stopa aceste practici speculative pe care le putem interzice conform legislaţiei în vigoare. Nu vreau să ajungem ca în situaţia energiei când din cauza unor erori, unor comportamente, să aibă de suferit populaţia. Nu discutăm în acest moment despre plafonare, ci despre ce s-a întâmplat aseară când în jumătate de oră mii de oameni au ieşit la staţiile de benzină şi când preţurile au crescut cu patru lei în 30 de minute", a spus Florin Spătaru, într-o intervenţie la Digi 24.

Potrivit Consiliului Concurenţei, anticiparea unui anumit preţ ce ar trebui practicat de către o companie şi anunţarea acestuia în piaţă poate intra sub incidenţa prevederilor Legii Concurenţei. Companiile trebuie să îşi stabilească în mod independent politica de preţuri, în funcţie de propria strategie şi de structura costurilor implicate de desfăşurarea activităţii, înţelegerile şi/sau acţiunile concertate referitoare la comportamentul pe piaţă fiind sancţionate de legislaţia în domeniu.

Totodată, Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, a anunţat că intenţia autorităţilor este să confişte veniturile realizate din vânzarea carburanţilor cu preţuri artificial mărite, dacă se va confirma că au fost practici comerciale incorecte. Confiscarea ar urma să se realizeze prin intermediul ANAF.

"Toţi comercianţii de carburanţi au majorat preţurile într-un mod, cred, inexplicabil. Avem informaţia că există o benzinărie într-un judeţ, nu în Bucureşti, care a vândut combustibil cu 12 lei pe litru. Proprietarii benzinăriilor riscă să se încadreze la practici comerciale incorecte, în condiţiile în care vom demonstra că nu a fost justificată această majorare a preţurilor. Am solicitat modalitatea de transmitere de la structura lor centrală către fiecare dintre punctele de lucru a motivării majorării preţurilor imediate. Atât timp cât vorbim de stocuri achiziţionate într-o perioadă în care nu se justifică niciun fel de majorare, nu înţelegem de ce au făcut această creştere. Ar fi trebuit să aibă o justificare foarte clară în momentul în care au luat această decizie. O să culegem informaţii şi le vom centraliza. Analizăm dacă unii comercianţi au majorat preţul doar pentru că aşa au făcut ceilalţi. Avem acţiuni la nivel naţional şi, în momentul în care vom concretiza acţiunea noastră în acte de control, luăm în calcul sancţionarea pentru o practică incorectă. Dacă se va confirma că au fost practici comerciale incorecte, luăm în calcul, împreună cu colegii de la ANAF, ca pe lângă sancţionarea cu amendă între 2.000 si 100.000 de lei, să confiscăm veniturile realizate din această practică, cu preţuri artificial mărite, şi să trimitem aceşti bani către bugetul de stat", a spus Constantinescu.

Horia Constantinescu este de părere că această efervescenţă se va linişti, apreciind că a fost o "speculă" şi că cei care au cumpărat foarte mult combustibil miercuri seară nu au făcut altecva decât să "dea apă la moară" comercanţilor care au crescut preţurile în mod nejustificat.

Federaţia Patronală de Petrol şi Gaze: "Nu există premise pentru o creştere galopantă, peste noapte, a preţurilor carburanţilor"

Federaţia Patronală de Petrol şi Gaze (FPPG) a precizat ieri, printr-un comunicat transmis de Confederaţia Patronală Concordia, că am asistat miercuri la o panică nejustificată care s-a reflectat în cozi la benzinării, în ciuda faptului că există suficiente rezerve şi nu există premise pentru o creştere galopantă, peste noapte, a preţurilor.

"Confederaţia Patronală Concordia, care are printre membrii săi Federaţia Patronală Petrol şi Gaze, ce reprezintă companii din sectoarele energie, petrol, gaze şi minerit energetic din România, face următoarele precizări: asistăm la o panică nejustificată care s-a reflectat în cozi la benzinării, în ciuda faptului că există suficiente rezerve şi nu există probleme de aprovizionare. Preţul carburanţilor este determinat de cotaţiile la ţiţei şi produse petroliere, iar acestea sunt afectate de contextul geopolitic actual. Cotaţiile la ţiţei au crescut semnificativ în ultima perioadă, fapt ce se reflectă în preţul carburanţilor în toată lumea", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, România urmează aceeaşi tendinţă, însă preţurile locale sunt sub media europeană.

"Atât creşterile, cât şi scăderile cotaţiilor sunt reflectate în preţurile la pompă. În prima parte a anului 2020, cotaţiile ţiţeiului erau la circa 30USD/bbl, iar preţul la pompă era de circa 5 lei. În prezent, cotaţiile la ţiţei au atins valoarea maximă înregistrată în ultimii 14 ani, 120 USD/bbl. Analiştii se aşteaptă ca preţurile petrolului să fluctueze pe termen lung, însă este greu de prezis nivelul cotaţiilor sau chiar direcţia schimbării. În acest moment, nu există premise pentru o creştere galopantă, peste noapte, a preţurilor şi nici probleme de aprovizionare care să-i îngrijoreze pe consumatorii români", se mai precizează în comunicat.

ANPC a dispus amenzi în valoare de 370.000 de lei benzinăriilor controlate

ANPC a dat amenzi de 370.000 de lei la benzinării, în urma controalelor făcute în cursul zilei de ieri, a anunţat, ieri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

"ANPC a controlat peste 70 de staţii de carburant pe întregul teritoriu al ţării aplicând amenzi de 370.000 de lei, dintre care cea mai mare, de 100.000 de lei, a fost aplicată la sediul central al unui furnizor de carburanţi care are pe teritoriul ţării 215 staţii de carburant (ceea ce corespunde cu cu lanţul de benzinării MOL - n.r). Odată cu amenda a fost propus şi semnat ordinul preşedintelui ANPC Horia Constantinescu de încetare a practicilor comerciale incorecte pentru acest furnizor de carburanţi. (...) Staţia de la Beiuş devenită deja celebră miercuri prin preţul ridicat şi nejustificat al preţului a fost amendată cu 35.000 de lei şi a fost semnat un ordin de încetare a practicilor comerciale incorecte. Când este emisă o astfel de decizie, pe lângă amendă, se dispune şi revenirea la preţul anterior", a spus Cărbunaru.

Potrivit acestuia, ANPC a constatat că stocuri pre-existente de carburant, care aveau o anumită valoare la vânzare, au fost comercializate la preţuri mai mari.

"Este vorba de stocuri preexistente, nu de noi stocuri de carburant", a punctat Cărbunaru.

Oficialul guvernamental a mai spus că există alte patru decizii de încetare a practicilor comerciale incorecte emise de ANPC pentru alţi operatori economici din Cluj şi din Galaţi.

"Inspectorii ANPC consideră că nu există temei pentru majorarea de preţ practicată de operatorii economici în ultimele două zile. Alături de ANPC şi ANAF şi Consiliul Concurenţei au început verificări. Rezultatele, dată fiind complexitatea examinării acestor documentaţii, urmează să fie anunţate public pe măsură ce se finalizează controalele de fond începute de aceste instituţii. (...) Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a început de asemenea verificări, la nivelul structurilor teritoriale. Am văzut foarte multe imagini cu recipiente improvizate care au pus în pericol şi participanţii la trafic, chiar şi staţiile de benzină unde erau încărcate. În cursul zilei de mâine o să revină colegii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă cu o primă analiză şi cu primele măsuri pe care le-au dispus pentru că au existat foarte multe forme total nepotrivite şi periculoase de transport a unor materiale inflamabile", a declarat Dan Cărbunaru.

---

REACŢIA MOL ROMÂNIA LA SCANDALUL DIN PIAŢA CARBURANŢILOR

"Reţeaua MOL România nu are control asupra preţurilor practicate de staţia din Beiuş sau de ceilalţi parteneri-franciză"

Reţeaua MOL România nu are control asupra preţurilor practicate de staţia din Beiuş sau de ceilalţi parteneri-franciză, subliniază reprezentanţii companiei Mol România, într-un comunicat, făcând referire la staţia de benzină din Bihor care a vândut combustibil la preţul de 11 lei/litru.

MOL precizează că, în România, are două modele de operare - staţiile proprii şi staţiile MOL Partener, în regim de franciză care vând carburanţi MOL (au statutul de competitori direcţi pentru staţiile proprii) şi au o politică comercială proprie, în care MOL nu intervine, conform normelor legale în vigoare: "Aşa se explică situaţia preţului practicat în staţia MOL Partener din Beiuş şi care, de altfel, nu a fost una singulară, mai multe staţii aparţinând şi altor companii cu acelaşi profil, având o practică asemănătoare. Astfel, reţeaua MOL România nu are control asupra preţurilor practicate de staţia din Beiuş sau de ceilalţi parteneri-franciză".

Comunicatul citat mai arată: "MOL România se delimitează de orice practică anticoncurenţială şi de orice informaţii care ar putea genera panică în rândul populaţiei. Cu o prezenţă de peste 25 de ani pe piaţa locală, MOL România practică o politică comercială corectă şi transparentă, aliniată tuturor prevederilor legale în vigoare, fiind un jucător responsabil. MOL România colaborează permanent cu autorităţile competente şi comunică transparent informaţiile necesare.

MOL România înţelege circumstanţele speciale de piaţă şi dificultăţile de aprovizionare apărute în contextul conflictului din Ucraina. Priorităţile noastre sunt aliniate cu cele ale autorităţilor în ceea ce priveşte securitatea fluxului naţional de aprovizionare. Vom continua să comunicăm cu reprezentanţii Guvernului şi cooperăm pentru orice investigaţie".

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Eu consider acest mod al statului de a rezolvat problemele drept o piraterie.

    La fel s-a intamplat si cu lanturile de magazine care au reclamat nelegalitatea certificatului de vaccinare pentru a cumpara alimente din centrele comerciale si au propus cordoane. Dar nu, a venit militia securistica a statului, adica ANPC-ul, si i-a amendat pentru orice. Rezultatul? Magazinele si-au scos amenzile din cresterea preturilor. 

    La fel vor face si benzinariile. Tot noi cumparatorii platim aceste amenzi, sper ca este evident pentru toata lumea.

    Altfel se rezolva lucrurile. Impozitare peste un nivel de profit, rationalizare a unor cantitati la preturi fixe, etc, etc. Amenzile vor fi platite de consumatori pentru ca vanzatorii vor scumpi si mai mult ca sa compenseze amenzile. 

    este un parteneriat : eu STAT roman iti dau posibilitatea sa faci o afacere , pe pamantul meu , la o redeventa mica fata de europa , la un impozit mic , iar tu nu imi furi cetatenii , ptr a scoate profit pe care apoi il repatriezi ..

    In al doilea rand , trebuie sa plateasca managerii , cu bani si functii. 

    Altfel vor scoate banii de amenzi din preturi diferite ( in magazin sau la prod petroliere sau servicii ) de la clienti. 

    Deci , managerii trebuie sa nu mai aiba drept de conducere 5 ani .  

    La OMV a fost platita amenda data de cons Concurentei. 

    Managerii si-au luat bonus , iar profitul diminuat, statul a luat dividende mici , actionarii la fel , iar vinovatii , au plecta directori in OMV Bulgaria , In Prista Bulgaria sau in Ungaria , acum intorcandu-se la Ramnicu Valcea Oltchim.

    Deci , QUOT ERAT DEMONSTRANDUM. 

    Deci data viitoare cand ajungeti la un bar de fitze, sunati la ANPC pentru practici comerciale incorecte. Care e adaosol comercial maxim permis de lege? Sa stim si noi?

    1. asta nu inteleg nici eu, daca toata lumea vinde cu 8 lei si eu vreau sa vand cu 16, cu ce incalc legea? daca clientu nu vrea nu cumpara, cred ca ei se leaga de faptul ca au crescut preturile in bloc ca si cum comerciantii s-au inteles intre ei. Asta e greu de demonstrat....

    Ungaria a plafonat pretul la benzina si motorina la 6,20 lei, fara o molecula de petrol. Noi vrem sa ajungem Germania la pretul de la combustibil. Este o jecmaneala pe fata a oamenilor din acesta tara de catre companii si stat. Ministrul Energiei nu este schimbat este tinut in functie desi de un an jecmaneste populatia la facturile de gaz si energie. La ce sa va asteptati daca face numai porcarii si este tinut in brate. Ne-au saracit de tot, traim viata de pe o zi pe alta. Salarii de mizerie peste care a venit inflatia, preturi mai mari ca in vest, totul de calitate proasta.

    1. s-a depasit de mult pretul la benzina din Germania , la pompa este putin , f putin mai scump dar daca compare veniturile de acolo , vezi ca la noi este de 7 ori mai scump . toata lumea uita cand compara preturile cu vestul sa spuna si de salarii .

      Asta este propaganda. Pretul pastei de dinti nu este proportionala cu salariul cumparatorului. Asa nici pretul motorinei. Scoate banii, plateste, sau stai acasa.

      Gresit...vrei sa spui ca producatorul pastei de dinti nu foloseste propriul produs si nu se spala pe dinti? In caz contrar, in pretul pastei de dinti este inclus si costul de productie, adica salariile...ego "Pretul pastei de dinti ESTE proportional cu salariul cumparatorului":-)

    eEu vreau sa plafoneze pretul la votca!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb