Schimbare de curent la FMI

Optimismul general din ultimele zile, cauzat de luările de poziţie mult mai ferme ale politicienilor la Davos şi ale Fed peste ocean, par să fi determinat o schimbare de "curent" şi la FMI.

Este adevărat, la nivelul FMI şi al Băncii Mondiale personalităţile marcante şi curentele economice majore au influenţat viziunea aces­tor instituţii privind economia mon­dială şi posibilităţile de a influenţa mersul economic. Reţeta FMI din ultimele decenii, criticată de mulţi dar neabandonată până de curând, prevede măsuri de austeritate drastice, reducerea cheltuielilor bugetare, majorarea taxelor etc. - un model de menţinere strictă a echilibrelor macroeconomice bazat pe politici monetare şi fiscale restrictive. Evident, acest model a fost testat pe ţările emergente, care aveau nevoie de finanţare de la organismele internaţionale şi de investiţii străine, în timp ce ţările dezvoltate şi-au putut urma politicile economice mult mai relaxate de stimulare a creşterii economice şi consumului intern.

Situaţia economică actuală - recesiune prelungită şi cvasi-globală, cu mare rezistenţă la îmbunătăţirea condiţiilor economice - i-a determinat pe oficialii FMI mai întâi să impună reţeta clasică iar mai recent să "îmblânzească" soluţia aleasă. Mişcările populare de dezaprobare a programelor de aus­teritate au pus presiune pe oficialii ţărilor silite să aplice indicaţiile FMI. Aceştia la rândul lor au sfârşit prin a refuza, direct sau voalat, "soluţia FMI" chiar dacă acest lucru a însemnat să pună în primejdie construcţia europeană (în cazul Greciei).

Îmi este tot mai clar că liderii cancelariilor europene şi cei din SUA au "căzut la pace" atât cu investitorii privaţi, cât şi cu agenţiile de rating (deşi aceştia din urmă m-ar putea contrazice în zilele următoare aruncând noi "bombe" pe piaţă) privind noul model economic: acela în care riscul 0 devine egal cu ratingul AA, iar ratele de rentabilitate enorme şi fără risc rămân doar o amintire (frumoasă dar destul de amară) a unei perioade de creştere economică apusă. Pentru România, schimbarea de optică a FMI vine într-un moment în care tocmai începuseră să se vadă unele efecte pozitive ale planului de austeritate, în special la nivelul ajustărilor structurale din economie. Astfel, există riscul ca, în lipsa girului FMI şi presaţi de opoziţie, de mişcările populare şi anul electoral care a început, oficialii ro­mâni să renunţe la măsurile restrictive prea devreme. Mesajul FMI este mai ambiguu decât de obicei: pe de o parte, sunt prevăzute în memorandum zonele unde ţara noastră este încă deficitară faţă de angajamentele asumate (grăbirea reformării companiilor de stat şi privatizarea companiilor din domeniul energetic, proiectele de investiţii alese pe alte criterii decât cele de performanţă, nivelul slab de atragere al fondurilor europene, scăderea arieratelor şi îmbunătăţirea gradului de colectare a taxelor) iar pe de altă parte ni se sugerează că este momentul să ne uităm mai puţin la cheltuieli şi mai mult la venituri. Desigur, există o cale optimă de îndeplinire a acestei recomandări: creşterea investiţiilor în domeniile performante care pot genera avansul economic, în acelaşi timp cu urmărirea strictă a cheltuielilor şi reducerea evaziunii fiscale. Chiar şi atunci când citesc aceas­tă frază pare greu de aplicat, cu atât mai mult atunci când trebuie să punem în practică...

Aşadar, îmi este teamă că indiferent de ceea ce va face în continuare, guvernul va fi supus criticilor din toate părţile. Dacă va adopta o parte din recomandările FMI şi va "da drumul" la investiţii, este posibil ca deficitul bugetar să explodeze iar aceasta să creeze senzaţia de "populism electoral". Dacă în schimb va continua programul de austeritate iniţial, îşi va atrage critici din partea populaţiei şi partidelor politice că a devenit mai catolic decât FMI şi nu mai are nici măcar susţinerea acestui organism pentru politicile sale economice. O contradicţie greu de rezolvat.