Schimbările climatice au făcut canicula de 10 ori mai probabilă în Regatul Unit

G.D.
Internaţional #Mediu / 29 iulie 2022

Schimbările climatice au făcut canicula de 10 ori mai probabilă în Regatul Unit

Schimbările climatice cauzate de activităţile umane au făcut ca valul de căldură din iulie în Regatul Unit să fie de zece ori mai probabil, potrivit unui studiu publicat astăzi, notează AFP, conform Agerpres.

La 19 iulie, temperatura a depăşit pragul de 40 de grade Celsius în Regatul Unit, o premieră în această ţara lovită, ca şi restul Europei de Vest, de un val de căldură care a provocat incendii în jurul Londrei, distrugând case.

O echipă internaţională de cercetători a modelat probabilitatea unui astfel de val de căldură într-un climat preindustrial, apoi a comparat această probabilitate cu cea din climatul actual, o încălzire medie a temperaturilor globale de 1,2 grade Celsius faţă de perioada preindustrială.

Ei s-au concentrat asupra recordurilor atinse în cele mai afectate regiuni din Regatul Unit, centrul Angliei şi estul Ţării Galilor. A rezultat că această probabilitate este de cel puţin zece ori mai mare cu încălzirea globală.

Potrivit acestui studiu, evenimentele extreme care afectează Europa au crescut chiar mai mult decât prevedeau modelele climatice.

"În Europa şi în alte părţi ale lumii, vedem din ce în ce mai multe valuri de caniculă cu recorduri de căldură, antrenând temperaturi extreme, care devin mai ridicate mai repede decât în majoritatea modelelor climatice", a spus Friederike Otto, de la Grantham Institute din cadrul Imperial College din Londra.

"Este o descoperire îngrijorătoare care sugerează că, dacă emisiile de carbon nu sunt reduse rapid, consecinţele schimbărilor climatice asupra căldurilor extreme din Europa, care sunt deja extrem de mortale, ar putea fi chiar mai grave decât se aştepta", adăugat ea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb