Schneider Electric anunţă rezultatele financiare pentru primul trimestru al anului

F. A.
Companii #Bunuri Industriale / 23 aprilie 2010

Schneider Electric anunţă rezultatele financiare pentru primul trimestru al anului

Schneider Electric anunţă rezultatele financiare pentru primul trimestru din 2010. Astfel, la nivel global s-au înregistrat vânzări de 3.910 milioane de euro, cu o creştere de 2,3% pe structura actuală, informează un comunicat remis redacţiei.

Jean-Pascal Tricoire, Preşedinte şi CEO Schneider Electric, declară: "Rezultatele din Q1 2010 arată că urmăm din nou un trend ascendent. Cum ne şi aşteptam, putem observa o recuperare puternică a activităţilor industriale după decalajul brusc de anul trecut şi o redresare în domeniul investiţiilor în siguranţa energetică.

Economiile emergente, cu lideri în Asia şi Orientul Mijlociu, confirmă o tendinţă puternică de creştere. Pe de altă parte, climatul economic din pieţele mature rămâne instabil, cu toate că unele segmente din piaţa consumatorilor finali încep de asemenea să dea semne de redresare."

Eficienţa energetică şi energia regenerabilă, în special în Europa, susţin creşterea prin fluxul de comenzi valide preluate. În timp ce Rusia a înregistrat o îmbunătăţire, în acest domeniu Europa Centrală a stagnat. Europa de Vest a înregistrat o scădere de 4% faţă de trimestrul similar din 2009. Germania şi Italia au revenit pe creştere, Marea Britanie s-a stabilizat, iar Spania şi Scandinavia au fost în continuare afectate de scăderea înregistrată în domeniul construcţiilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb