Scrisoare deschisă a unei asociaţii către rectori pentru respingerea OUG privind plagiatul

A.C.
Cultură / 3 ianuarie 2015

O asociaţie din Cluj condusă de un fost profesor universitar, autorul unei cărţi despre plagiat, a transmis o scrisoare deschisă rectorilor universităţilor din ţară, cerându-le să dezaprobe OUG privind renunţarea la titluri ştiinţifice, care îl exonerează de răspundere pe "premierul plagiator", transmite Mediafax.

Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) a transmis, ieri, o scrisoare deschisă adresată rectorilor, academicienilor şi cercetătorilor, cărora le cere să ia atitudine faţă de Ordonanţa de Guvern "privind exonerarea de răspundere a premierului plagiator".

"Vouă, rectori, membri de senate universitare, academicieni, cercetători, intelectuali, ca cetăţeni ai României, părinţi, slujitori ai şcolii, vouă, oameni de oameni, vă adresăm aceste rânduri într-un moment dramatic pentru întreaga lume academică: prin ordonanţa de urgenţă privind posibilitatea renunţării indivizilor la titluri ştiinţifice acordate prin lege, autonomia universitară a fost încălcată în mod vulgar şi suntem în situaţia în care este evident că politicul doreşte controlul deplin al libertăţii de exprimare şi creaţie", se arată în scrisoarea deschisă.

În documentul citat se face referire şi la teza de doctorat a premierului Victor Ponta, acuzat de plagiat, iar asociaţia susţine că legea privind titlurile ştiinţifice este ambiguă.

"Dacă se trece peste faptul că în ultimii doi ani instituţii ale statului au acţionat în mod sistematic sub conducerea şi la bunul plac al unei persoane care se află în litigiu evident cu legea pe care a încălcat-o în mod grav în momentul în care a depus o teză de doctorat sub condiţia că i-ar aparţine, teză care ulterior s-a dovedit a fi plagiată, şi că prin aceasta ar fi în drept să obţină un drept garantat de stat se constată că aceeaşi persoană a adus instituţiile statului în situaţia de apărători ai fărădelegii. Este de subliniat că ambiguitatea legii a fost dusă la extrem şi la absurd prin decizia menţionată. Acordarea titlurilor ştiinţifice este un atribut inalienabil al universităţilor şi al autonomiei academice de care acestea se bucură prin lege", mai scrie în document.

De asemenea, în text se arată că, "dacă premierul plagiator a fost vreodată < ...doctor în drept al Ministerului Educaţiei ... >, atunci Guvernul este în drept să ţină seama de cererea lui personală de a renunţa la titlul nedorit şi să-i aprobe abandonarea".

"Este uşor de constatat că există universităţi în care s-au constituit adevărate grupuri infracţionale alcătuite din zeci de persoane conduse nu arareori chiar de rectorii acestor instituţii şi destinate inducerii în eroare asupra calităţii şi bonităţii academice ale universităţilor. Prin punerea în circulaţie a unor publicaţii acreditate în mod discutabil de organisme ale Ministerului Educaţiei, aceste persoane, ajunse pe această cale profesori universitari, s-au dovedit a fi autori de lucrări plagiate care au fost luate apoi în considerare la promovarea lor", se mai arată în document.

Membrii GRAUR spun că miniştrii Educaţiei din ultimii 25 de ani sunt de vină pentru apariţia lucrărilor plagiate.

"Prin analiza temeinică efectuată, am constatat că prin politica dezastruoasă a miniştrilor Educaţiei din ultimii 25 de ani, în România există un număr de cel puţin 10.000 de lucrări publicate plagiate. Aceste lucrări aparţin în mod exclusiv unor autori care provin din instituţiile universitare cu funcţii didactice, persoane din cercetare sau persoane care au finalizat teze de doctorat", se mai menţionează în scrisoare.

În încheierea scrisorii, se arată că "măsura anarhică, disperată şi ilogică aprobată de Guvern vine în acest fel să completeze atacul împotriva autonomiei universitare cu atacul împotriva educaţiei civice a tineretului" şi se solicită rectorilor şi cercetătorilor să se pronunţe împotriva ordonanţei de urgenţă privind titlurile ştiinţifice.

"Acestea sunt argumentele prin care vă solicităm să vă pronunţaţi imediat prin respingerea în mod explicit a iniţiativei guvernamentale şi prin declararea stării de nesupunere civică prin blocarea activităţii de acordare a titlurilor ştiinţifice până în momentul în care vor fi create toate condiţiile presupuse de autonomia universitară, inclusiv dreptul exclusiv al universităţilor de a putea retrage un titlu ştiinţific dobândit prin încălcarea principiilor de integritate academică şi a prevederilor legale", se arată în încheierea scrisorii deschise.

Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) este o asociaţie care, potrivit propriului site, se ocupă cu sprijinirea reformei în învăţământul românesc, fiind condusă de un fost profesor universitar din Cluj, Dorin Isoc. Acesta a fost profesor universitar la UTCN, dar a fost "concediat disciplinar" de fosta conducere a universităţii în iulie 2008. Atunci, el a fost acuzat că a jignit public universitatea şi că a încălcat regulamentele prin acordarea de note cu zecimale pentru studenţi.

Isoc a lansat în 2012 o carte despre plagiat, "Ghid de acţiune contra plagiatului: bună conduită, prevenire, combatere", şi a întocmit un index al operelor plagiate din România.

Guvernul a modificat, luni, prin Ordonanţă de Urgenţă, Legea educaţiei, pentru a permite oricărui deţinător de titlu ştinţific să renunţe la acesta.

Legea educaţiei a fost modificată pentru renunţarea la titlul de doctor deoarece există o solicitare din partea "beneficiarilor" unor titluri ştiinţifice, a societăţii civile şi a presei, a spus ministrul Educaţiei, adăugând însă ulterior că el nu cunoaşte decât un singur solicitant, premierul Ponta.

În urmă cu două săptămâni, premierul Victor Ponta a anunţat că a trimis o scrisoare către rectorul Universităţii Bucureşti în care îl notifică asupra faptului că renunţă la titlul de doctor în drept acordat în 2003.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb