SEBASTIAN VLĂDESCU: "Există întotdeauna «zurlii» care vor să fie prim-miniştri şi miniştri, indiferent ce se întâmplă"

Reporter: Realizarea bugetului pentru 2015 a fost utilizată ca o marotă în această perioadă politică zbuciumată. Cum comentaţi?

Sebastian Vlădescu: Cred că deja a fost declanşată campania electorală pentru alegerile parlamentare. Nu ştim încă dacă acestea vor avea loc în 2015 sau în 2016, însă politicienii au nevoie să folosească diverse arme, iar realizarea bugetului este una dintre ele. Mai există o discuţie care ţine de curiozitate. Este vorba de cum vor "închide" autorităţile bugetul, mai exact cum vor realiza bugetul ca să îl echilibreze în 1,4-1,5% deficit, cât este obiectivul stabilit, ţinând cont de toate angajamentele anului 2015.

Dar, din punct de vedere tehnic, nu contează dacă România are buget în decembrie sau în ianuarie anul viitor.

Bugetul este întotdeauna făcut.

Specialişti din Ministerul Finanţelor au, în mod constant, o formulă de buget, este vorba de echipa care a fost condusă de domnul Gheorghe Gherghina.

Iar deciziile politice legate de buget sunt luate în considerare. Bănuiesc că există cel puţin 3-4 variante de buget în momentul de faţă, care să ţină cont de diverse opţiuni politice.

Când se va stabili varianta finală de guvern, se vor preciza parametrii economici - venituri, cheltuieli, distribuţia pe ministere - şi atunci finalizarea bugetului va fi o chestiune de zile.

Reporter: Există temerea că nu avem venituri previzionate suficiente pentru obţinerea unui deficit mic.

Sebastian Vlădescu: Este vorba despre diferenţa între veniturile şi cheltuielile prognozate, care ar putea fi mai mare decât deficitul de 1,5%.

Aici, de fapt, este zona de curiozitate şi agitaţie a adversarilor politici şi a mediului de afaceri - cum se "închide" bugetul.

Mediul de afaceri spune tot timpul că nu vrea să aibă de-a face cu statul, dar, pe de altă parte, se interesează de buget.

O bună parte din mediul investiţional este legat de stat şi bănuiesc că este vorba de sănătate, construcţii, infrastructură.

Pentru ei sunt importante cheltuielile de capital şi cheltuielile curente şi nu cred că acestea vor fi în 2015 mai mici decât în 2014.

În zona taxelor, deocamdată autorităţile au comunicat public că nu se schimbă cota unică, nu se modifică reducerea CAS cu 5%, ba chiar se explorează diverse reduceri de taxe.

În momentul actual nu se vorbeşte de majorări de taxe.

Reporter: Mediul de afaceri are temerea că, anul viitor, nu vom "închide" bugetul decât dacă mărim taxele.

Sebastian Vlădescu: Este o temere întemeiată.

După părerea mea, prima discuţie pe care ar trebui să o aibă Ministerul Finanţelor şi Guvernul ar trebui să fie despre nivelul deficitului.

Cred că acest deficit nu este funcţional pentru România.

Ar trebui să ajungem undeva la 2,7-2,8%, spre limita Maastricht de 3%, ceea ce ar însemna renunţarea la MTO, ca element principal.

MTO se referă la echilibrul bugetar (între veniturile şi cheltuielile guvernamentale), pe care fiecare ţară ar trebui să îl realizeze într-un anumit interval de timp, ca să respecte valoarea de referinţă pentru datoria publică stabilită în pact.

Acesta este primul lucru care ar trebui făcut, plus încă ceva care să elimine temerile.

În septembrie 2015, expiră acordul cu Fondul Monetar, Comisia Europeană, Banca Mondială. Autorităţile ar trebui să înceapă demersurile care să reconfirme că România va rămâne într-un acord cu instituţiile financiare internaţionale şi după septembrie 2015.

Reporter: Dumneavoastră spuneţi că avem nevoie de acordul cu FMI, deşi în urmă cu câţiva ani aţi trimit FMI-ul acasă.

Sebastian Vlădescu: Eu spun acest lucru pentru că avem nevoie de încredere.

În momentul de faţă, orice aduce încredere în ţară ne este util. Oamenii de afaceri sunt foarte neîncrezători cu privire la viitor.

Există foarte multe emoţii vizavi de modificarea sistemului de taxe şi impozite.

Părerea mea este că sistemul nostru de taxe şi impozite trebuie schimbat şi cred că inclusiv oamenii de afaceri simt acest lucru.

Dar ei vor modificări doar în sensul reducerii taxării.

Opinia mea este că sistemul trebuie regândit în întregime.

Cota unică s-a epuizat, nu mai are nici o utilitate în momentul de faţă, a rămas doar o marotă electorală.

Se tot creează senzaţia că ieşirea din cota unică ar însemna mai multe taxe şi impozite pentru toată lumea. Eu spun, însă, că schimbarea acestei taxe poate să însemne un impozit pe profit mai mic.

Cred că România are nevoie de o reaşezare a taxării, ceea ce înseamnă un impozit pe profit în zona 10-12%, în paralel cu desfiinţarea profitului reinvestit, care este pur şi simplu o complicaţie inutilă şi un impozit pe dividende mai mare, ca să eviţi arbitrariul fiscal pentru plata salariilor prin dividende.

Un impozit diferenţiat nu ar afecta în nici un caz 70-80% din salariaţii români pentru că majoritatea se află în zona în care taxarea ar fi probabil între 15 şi 20%, într-un sistem diferenţiat.

Desigur, poate fi imaginat un sistem în care să nu fie afectaţi cei din clasa medie, cu venituri care, în România, sunt consistente, dar la nivel european sunt normale sau chiar mici.

Dacă unui cetăţean din clasa medie îi aplici o limitare a contribuţiei de asigurări sociale la 5-7 salarii medii, atunci el va beneficia de o reducere de costuri, de plăţi de taxe şi impozite. În consecinţă, va avea deductibilităţi pentru şcoala copilului, pentru sănătate, pentru pensie privată.

În momentul în care îşi face socoteala, va ajunge la concluzia că el nu va plăti mai mult, ci dimpotrivă .

Dar toate aceste lucruri trebuie demonstrate oamenilor. Poţi să ai un sistem în care chiar dacă, nominal, impozitul pe venit este de 25%, costul final cu taxe, impozite şi contribuţii este mai mic sau egal.

Mai rămâne zona oamenilor cu venituri foarte mari, probabil 1% din populaţia României, cei care câştigă peste 200.000-300.000 de euro pe an din altceva decât din dividende, din chirii, alte tipuri de activităţi. Aceştia într-adevăr vor fi afectaţi de schimbarea cotei unice.

Reporter: Renunţarea la cota unică va încuraja munca la negru.

Sebastian Vlădescu: Munca la negru se referă la o zonă cu salarii mici, nu ai muncă la negru în zona cu salarii mari. Aici ai arbitraj fiscal.

Faptul că există există excese şi evaziune fiscală nu trebuie să te împiedice să pui în funcţiune un sistem.

Cred că în discuţia aceasta ar mai trebui adus un element care este foarte important, inclusiv pentru cei 1,5 milioane de oameni tineri care au votat în această toamnă pentru schimbare.

Este vorba de conştientizarea a ce înseamnă taxele, impozitele şi rolul lor.

Există câteva discuţii în România, una fiind legată de utilitatea plăţii taxelor. Contribuabilul este interesat unde se duc banii lui.

De-a lungul timpului, au existat separări de elemente de cheltuieli bugetare care să ajute la conştientizarea acestor direcţii, dar nu suficient.

De exemplu, fondul de sănătate este independent, ba chiar primeşte bani suplimentari din alte surse decât ce se colectează strict din contribuţia de Sănătate.

Toată lumea spune că nu merg toţi banii la sănătate, este o marotă generală, deşi execuţia bugetară, an de an, dovedeşte, în cifre, că s-au acordat toţi banii domeniului, ba chiar s-au făcut transferuri suplimentare de la bugetul de stat la bugetul Casei de Asigurări de sănătate.

A doua idee care există, la nivel public, este că serviciile oferite sunt inferioare plăţii şi că România nu are servicii ca Germania.

Dar, în România, contribuţia individuală a oricărui cetăţean român este de circa opt ori mai mică faţă de un cetăţean neamţ.

Un alt lucru pe care ar trebui să îl cunoască oamenii este legat de numărul contributorilor şi al beneficiarilor.

Numărul contributorilor este, în general, ştiut şi considerat foarte mic şi insuficient, iar beneficiarii sunt mulţi.

De fapt, cetăţenii români care contribuie nu o fac strict pentru ei.

Sunt circa 5 milioane de cetăţeni români angajaţi, care sunt beneficiarii direcţi ai sistemului de sănătate, dar există alţi 10 milioane de cetăţeni români (plus copii, soţii casnice) care n-au contribuit şi nu vor contribui niciodată cu bani la stat.

Fiecare român ar trebui să fie conştient că, atunci când plăteşte la fondul de sănătate sau la pensii, o parte din bani se regăsesc în servicii sau într-o pensie viitoare, dar o parte merge către asistaţii sociali. Este vorba despre un fel de taxă de solidaritate.

Autorităţile ar trebui să stabilească această taxă de solidaritate, pentru ca fiecare român plătitor să ştie că o parte din banii pe care-i dă se duc în folosul unor cetăţeni români, din care unii poate sunt în situaţia de a primi acest ajutor, dar alţii poate nu sunt.

Cei care beneficiază de ajutoare sociale ar putea fi înglobaţi într-un capitol de ajutoare sociale. Atunci ne-am da seama că sistemul de pensii este mai puţin dezechilibrat decât îl ştim noi în momentul de faţă.

Problema ar fi cum facem să echilibrăm strict sistemul de pensii (oamenii care muncesc, contribuie şi trebuie să beneficieze de pensii) şi ce trebuie să facem?

Vom fi foarte miraţi când ne vom da seama cât de puţin competitiv este statul român, comparativ cu alte state.

Cetăţeanul român trebuie să fie conştient că achită o parte din bani pentru el, în servicii şi produse nesatisfăcătoare, deoarece nivelul efectiv de contribuţie rămâne foarte mic, întrucât o parte din bani reprezintă taxa de solidaritate.

Acest transfer de la contribuabil către o parte a cetăţenilor României este foarte mare în context european, mult mai mare decât în orice altă ţară europeană, ceea ce demonstrează o Românie ineficientă şi veche.

Ca să concluzionez, dacă ar fi după mine, aş restructura solid sistemul de taxe şi impozite din România.

Cred, de exemplu, că, în momentul de faţă, o extindere a zonei de aplicare a TVA-ului de 5% la construcţii ar fi utilă. N-ar fi o pierdere pentru buget, pentru că sunt puţine tranzacţii imobiliare.

În plus, o majorare a limitei către 1 milion de lei (200.000 de euro) la achiziţia unei case ar duce în zona legalităţii foarte multe tranzacţii imobiliare ale oamenilor care au bani să le facă.

Reporter: Zona imobiliară (cel puţin pe Bucureşti) a crescut foarte mult.

Sebastian Vlădescu: Zona imobiliară a început să se revigoreze.

Dar pe mine mă interesează, de fapt, piaţa construcţiilor, care este legată de zona imobiliară.

Trebuie să avem construcţii, locuri de muncă, consum în construcţii - de beton, ceramică, mobilă.

Din acest punct de vedere, văd construcţiile ca un factor de evoluţie, care ar putea fi încurajat.

Cred că, în momentul de faţă, o reducere a TVA la carne, produse din carne, lapte şi produse din lapte şi taxarea inversă la legume şi fructe ar putea fi utile.

Reporter: Ce părere aveţi despre campania din justiţie?

Sebastian Vlădescu: Publicul şi mass-media se opreşte la nume, la miniştri, parlamentari, procurori arestaţi.

Aceasta este însă doar partea sclipitoare.

Eu mă uit dincolo de aceste artificii. Există acţiuni foarte solide împotriva diverselor reţele de evaziune fiscală. Când citeşti comunicatele de la diferitele instituţii din justiţie, îţi dai seama cât de profund alterat este statul la nivel de cetăţeni, antreprenori, nu doar la nivel de leadership.

Evaziunea pe ţigări a scăzut mult, acum este undeva între 15% şi 20%. Sub 20% este o performanţă, iar sub 15% ar fi excepţional. În ianuarie 2010, evaziunea era 30%.

De asemenea, evaziunea cu petrol s-a redus mult faţă de ce a fost, cel puţin la jumătate.

Reporter: Anul acesta, guvernul se laudă că vom încheia cu un deficit mic. Acest lucru se datorează, însă, lipsei investiţiilor publice, în mare parte.

Sebastian Vlădescu: Ca fost ministru de Finanţe, spun că a încheia anul cu un deficit mic ar trebui să fie o bucurie.

Însă, într-o ţară ca România, cu nivelul de îndatorare şi nevoile de infrastructură, să nu implementezi ultimul bănuţ pe care Maastricht-ul ţi-l permite ca să faci infrastructură nu este drept.

Personal, nu este un deficit care să mă bucure.

Sunt mulţumit că nu a fost creat un deficit mai mare, plătindu-se salarii şi pensii fără acoperire. Dar că nu s-au alocat bani pentru proiecte de infrastructură în orice zonă, asta nu mă bucură.

Dacă, însă, s-au dat ordine de lucrări şi s-au creat datorii care nu se plătesc, atunci situaţia este mult mai gravă. Situaţia se va vedea în cifrele finale, când se vor publica arieratele din 2014, comparativ cu 2013. Dacă arieratele au crescut, atunci situaţia este şi mai rea.

Reporter: Cum vă explicaţi câştigarea alegerilor de către Klaus Iohannis cu o diferenţă de 10%?

Sebastian Vlădescu: Acum, pot să mi-o explic. Dacă mă întrebi dacă mi-am imaginat-o, nu, nu mi-am imaginat-o.

Este o întâmplare care mi se pare remarcabilă, fiind prima dată în ultimii 25 de ani când alegerile nu sunt câştigate de o anumită zonă a populaţiei româneşti, mai puţin educată, mai puţin integrată în fluxul european mondial.

Acum, alegerile au fost câştigate de publicul cel mai evoluat, de cea mai tânără parte a populaţiei româneşti, iar acest lucru mă bucură.

Reporter: Dar ce a făcut Klaus Iohannis atât de remarcabil încît a cucerit această parte a populaţiei?

Sebastian Vlădescu: El nu a făcut nimic. Nu există vreun merit al lui Klaus Iohannis.

Nu este vorba de manipulare, ci de un gen de efervescenţă care a fost creat şi alimentat şi care n-are legătură cu Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis s-a nimerit să fie "celălalt".

Putea fi oricine.

Nu discutăm despre performanţa candidatului, ci de un val care a ieşit din nimic. Nu ştim când a început acest val să fie împins - cu 2 săptămâni, 6 luni sau 1 an şi 6 luni înainte - este altă discuţie, la care nu mă pricep.

Este evident că nu mai poţi să ignori internetul, că există persoane de influenţă (bloggeri) în această zonă, care au capacitatea să determine mişcări consistente în online.

Orice politician va trebui să ţină cont de zona aceasta.

Pe de altă parte, internauţii reprezintă o forţă uşor îngrijorătoare, pentru că n-au chip, reprezentare fizică, reprezintă ceva care poate să-ţi creeze emoţii la un moment dat.

Principala mea problemă este aşteptarea lor.

În spatele lui Iohannis, nu este o echipă mai bună sau mai rea decât echipa din spatele lui Victor Ponta. Sunt aceiaşi politicieni români pe care îi ştim.

Îi iei pe unul din dreapta şi pe unul din stânga - nu este o diferenţă majoră.

Nu-mi închipui că echipa lui Iohannis (oameni pe care îi ştim) are, în momentul de faţă, un program pentru România dincolo de zona uşor lozincată: "să facem", "trebuie"...

Când e vorba de calcule, numere, cifre, oameni pe care trebuie să-i pui să muncească, să fie harnici, deştepţi, oneşti, este altă treabă.

Reporter: Traian Băsescu va fi în opoziţie sau nu?

Sebastian Vlădescu: Îl văd foarte activ în dreapta zonei politice, încercând să devină liderul respectivei părţi.

Cu excepţia lui Crin Antonescu, nu văd pe cineva care să-i facă faţă lui Traian Băsescu în zona respectivă, în momentul când devine activ.

La fel cum cred că foarte mulţi oameni care acum sunt în PNL, PDL etc. se vor coagula în jurul lui, pentru că va fi singurul cu leadership.

Dacă se va întoarce Crin Antonescu, va fi o luptă. Altfel, n-are adversari.

Nu poţi să-ţi imaginezi că se vor lupta Videanu şi Blaga cu Traian Băsescu.

Reporter: Cum va fi guvernarea în perioada următoare?

Sebastian Vlădescu: Vom avea un preşedinte nou în ianuarie.

Acum avem un guvern susţinut de o majoritate parlamentară care (cel puţin în momentul de faţă) pare solidă.

Deşi cred că este cel mai bun moment din istoria economică a ţării, interesant este cine îşi va asuma conducerea României într-un moment în care, din punctul de vedere al populaţiei, avem o perioadă de criză, cu aşteptări extrem de solide de evoluţie pozitivă? În condiţiile în care nu poţi să livrezi aceste aşteptări...

Există întotdeauna "zurlii" care vor să fie prim-miniştri, miniştri, indiferent ce se întâmplă. Dacă reuşesc să fie două luni, sunt fericiţi că au asta trecută în CV.

Dar eu nu văd o grupare de oameni conştienţi şi cu dorinţa unor cariere politice pe termen mediu şi lung care să spună că iau România şi o duc înainte.

După părerea mea, acest lucru s-ar putea face foarte simplu - printr-un guvern de uniune naţională, cu program limitat.

Adică să se adune Vasile Blaga, Crin Antonescu, Elena Udrea, Victor Ponta, Ilie Sârbu, Gabriel Oprea, Daniel Constantin, Călin Popescu Tăriceanu şi minorităţile, toată lumea, şi să facă un guvern de oameni care n-au clici politice.

Acest guvern ar trebui să menţină echilibrul 9, 10 luni sau 1 an de zile.

Anul viitor, pe vremea aceasta sau mai devreme, în octombrie, ar putea fi organizate alegeri anticipate şi România va intra în 2016 cu un guvern nou.

Realitatea cu guvernarea în 2015 va fi, însă, alta.

Singurul lucru pe care l-a născut alegerea lui Iohannis este o lungă perioadă de confuzie. Cred că, finalmente, situaţia se va clarifica tot prin alegeri. Că vor fi în octombrie anul viitor, în primăvara anului 2015 sau odată cu localele din 2016, încă nu ştim.

Dar cred că termenul de toamna lui 2016 pentru alegeri parlamentare este cam îndepărtat.

Probabil că vor fi mai repede, pentru că starea de confuzie va fi foarte solidă. Parlamentarii vor migra de la un partid la altul, pentru că lor nu prea le pasă dacă sunt de stânga sau de dreapta.

Reporter: Mulţi nici nu ştiu ce înseamnă stânga şi dreapta.

Sebastian Vlădescu: Exact asta spun. Şi ar trebui să vină oameni noi în politică. Generaţia noastră (50-65 de ani) a eşuat, n-a fost în stare să scoată un preşedinte pentru România.

Reporter: L-aţi scos pe Klaus Iohannis.

Sebastian Vlădescu: Iohannis a ieşit ca iepurele din pălărie.

La recentele alegeri prezidenţiale, stânga şi dreapta ar fi trebuit să aibă construiţi doi candidaţi la Preşedinţie solizi politic, cu propriile lor idei, cu imagine, cu o cunoaştere de către populaţie.

N-a fost cazul. Dreapta a cochetat multă vreme cu ideea lui Antonescu. Din motive pe care istoria mi le va dezvălui, Crin Antonescu a abandonat într-un moment când toată lumea îi spunea că va câştiga şi atunci l-au scos din pălărie pe Iohannis.

Klaus Iohannis nu este o construcţie prezidenţială solidă a unui partid sau a unei coaliţii de dreapta.

A mai fost şi prim-ministru potenţial al lui Băsescu, a fost şi vicepremier potenţial al lui Ponta.

Când ai nevoie de unul, îl iei şi-l arunci pe Iohannis, că e bun şi e neamţ.

Pe vremuri, era Stolojan.

Iohannis nu este o construcţie şi a apărut la fel ca Victor Ponta.

Cu şase luni înainte de alegeri, am aflat că vor candida Ponta şi Iohannis. Şi acum un an, nimeni nu credea că vor candida cei doi.

Ar trebui, în momentul de faţă, să apară nişte oameni noi. Sunt convins că există alţii mai buni decât noi.