Sechestru pe averea lui Liviu Dragnea şi a celorlalţi inculpaţi în dosarul Tel Drum

A.S.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 22 noiembrie 2017

Sechestru pe averea lui Liviu Dragnea şi a celorlalţi inculpaţi în dosarul Tel Drum

Dragnea: "Cei care sunt împotriva mea se ascund în spatele unor instituţii"

------------

Actualizare DNA a pus sechestru pe toate bunurile şi conturile lui Dragnea pentru a recupera un prejudiciu de 127,5 milioane lei

Procurorii anticorupţie au instituit sechestru asigurător şi poprire pe toate bunurile liderului PSD, Liviu Dragnea, până la concurenţa sumei de 127,5 milioane de lei (peste 27 milioane de euro), pentru a recupera prejudiciul din dosarul "Tel Drum", a anunţat DNA prin intermediul unui comunicat. Totodată, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) i-a pus sechestru pe conturile bancare, dar şi pe acţiuni şi părţi sociale deţinute în firme.

Procurorii au mai instituit măsuri asiguratorii şi asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de ceilalţi suspecţi din dosarul "Tel Drum".

Astfel, în cazul lui Liviu Dragnea, la data faptelor preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Teleorman, a fost instituit sechestru asigurător şi poprire asigurătorie până la concurenţa sumei de 127.547.366,34 de lei "asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, acţiunilor şi părţilor sociale deţinute de acesta în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani din conturile bancare, precum şi asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu, de către terţe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de chirie", potrivit comunicatului DNA.

Aceleaşi măsuri asigurătorii îi vizează şi pe Florea Neda, reprezentant al SC "Tel Drum" SA, Mugur Băţăuş, Victor Piperea şi Marin Predescu, funcţionari în cadrul CJ Teleorman la data faptelor.

DNA precizează: "Aceste măsuri asigurătorii au fost dispuse de procurorii anticorupţie în vederea recuperării prejudiciilor şi prin raportare la infracţiunile reţinute în sarcina suspecţilor menţionaţi, în funcţie de participarea fiecăruia la infracţiunile de care sunt suspectaţi. Prejudiciul estimat în cauză, până în acest moment, ca urmare a săvârşirii infracţiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene (două infracţiuni) şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite (două infracţiuni) este de 127.547.366,34 lei".

Potrivit anchetatorilor, prejudiciul total este compus din suma de 32.203.658,27 lei (echivalentul a 6.930.138 euro) reprezentând prejudiciul stabilit în cazul infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene cu privire la proiectul de reabilitare a Drumului Judeţean (DJ) 506, suma de 63.999.908,88 lei (echivalentul a 13.772.603 euro) reprezentând prejudiciul stabilit în cazul infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene cu privire la proiectul de reabilitare a DJ 701, suma de 5.742.872,19 lei reprezentând prejudiciul stabilit în cazul infracţiunii de abuz în serviciu cu privire la atribuirea contractului de lucrări în cazul DJ 506 şi suma de 25.600.927 lei reprezentând prejudiciul stabilit în cazul infracţiunii de abuz în serviciu cu privire la atribuirea contractului de lucrări în cazul DJ 701.

"Până în acest moment, nici autoritatea de management (Ministerul Dezvoltării Regionale şi Fondurilor Europene) nu s-a constituit parte civilă cu privire la sumele ce ar fi fost obţinute nelegal din fonduri europene de peste 20 milioane euro), nici Consiliul judeţean Teleorman nu s-a constituit parte civilă cu privire la prejudiciul ce ar fi fost produs prin infracţiunile de abuz în serviciu ( peste 31 milioane lei)", menţionează procurorii anticorupţie.

Într-un comunicat anterior, DNA preciza că acest dosar s-a constituit pe baza unei sesizări a Oficiului European Antifraudă (OLAF) transmise la 30 septembrie 2016, privind suspiciunea săvârşirii mai multor infracţiuni, între care obţinerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanţări din fonduri europene pentru lucrări de reabilitare de drumuri judeţene.

Ieri, suspecţilor li s-a adus la cunoştinţă conţinutul ordonanţei privind dispunerea măsurilor asigurătorii, în conformitate cu dispoziţiile legale.

Liviu Dragnea s-a prezentat aseară la sediul DNA, unde a stat aproximativ o jumătate de oră, plecând în huiduielile contestatarilor aflaţi în faţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în timp ce din mulţime s-au auzit şi aplauze ale unor membri PSD veniţi să îl susţină.

Liderul PSD a ieşit de la DNA la ora 18.00 şi a reuşit cu greu să îşi facă loc prin mulţime, cu ajutorul jandarmilor, care i-au făcut culoar ca să poată ajunge la maşină.

Dragnea a fost huiduit de mai multe persoane, care au strigat "Demisia", "DNA, să vină să vă ia" şi "Justiţie, nu corupţie".

În schimb, susţinătorii lui Dragnea - membri ai PSD - l-au aplaudat şi au strigat "DNA, fără cucuvea".

Liderul PSD nu a făcut nicio declaraţie la ieşirea de la DNA.

La sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost mobilizate, aseară, forţe importante de jandarmi, la fel ca şi pe 13 noiembrie, când Liviu Dragnea a fost la DNA pentru a fi anunţat că a început urmărirea penală împotriva sa.

(S.A.)

--------------

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, consideră că duşmanii săi se ascund în spatele unor instituţii, "crucifică oameni", miza reală fiind "blocarea Legilor Justiţiei".

Suspecţii din dosarul "Tel Drum" erau aşteptaţi aseară la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a lua la cunoştinţă sechestrul impus de anchetatori în acest caz, potrivit unor surse judiciare.

Politicianul a spus: "Îl văd foarte interesant (sechestrul DNA - n.r.), în sensul că, sigur, noi încă mai credeam şi unii mai credem că putem deveni o ţară normală în care nu afli din presă lucrurile astea - informaţii date pe surse, nu pe canale neoficiale şi nelegale. Am fost făcut ţap ispăşitor la referendumul din 2012 pentru că trebuia - nu? - să se păstreze cinstea obrazului cuiva la cele două milioane de voturi fraudate, după ce au votat 7,4 milioane de români şi au votat degeaba, s-a ajuns la a fi condamnat pentru că s-au trimis nişte sms-uri de la partid şi, de fapt, oamenii au venit la vot, am fost făcut ţintă de câte ori PSD-ul a vrut să facă ceva important pentru România. Acum sunt folosit ca mijloc pentru a bloca Legile Justiţiei şi de către cine?

De către oamenii care se ascund. Eu sunt preşedintele Camerei, dar sunt doar un om. Sunt preşedintele PSD, sunt tot doar un om, dar totuşi sunt un om cu faţă, cu vorbe, adică sunt la vedere, cei care sunt împotriva mea se ascund în spatele unor instituţii şi crucifică oameni, dar, aşa cum am convenit la CExN, am spus colegilor mei să facă abstracţie de toate aceste lucruri împotriva mea şi să-şi urmeze drumul aşa cum am stabilit în campania electorală pe lângă măsurile economice şi măsurile pentru a face dreptate în ţară".

El susţine că, după sechestrul de avere, ar putea urma sechestrul pe viaţă: "Nu am cu ce să fiu şantajat, dar despre subiectele astea o să avem timp să vorbim. (...) Aflaţi de la DNA, pentru că vă dă toate informaţiile".

DNA anunţa, pe 13 noiembrie, că preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte săvârşite în dosarul "Tel Drum" în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman. În dosar mai sunt urmărite penal alte opt persoane pentru fapte similare.

Procurorii susţin că din postura sa de lider politic Liviu Dragnea ar fi accesat contracte importante din bani publici. Ba chiar ar fi fraudat fonduri europene, astfel încât parte din câştigurile ¢TelDrum¢, s-ar fi întors în buzunarele sale. Prejudiciul estimat este de 21 de milioane de euro şi 30 de milioane de lei.

Este pentru prima oară când se recunoaşte oficial legătura lui Liviu Dragnea cu TelDrum, o companie abonată la contracte publice şi la finanţări, inclusiv europene, considerate frauduloase.

Procurorii spun despre compania TelDrum că ar fi fost privatizată la începutul anilor 2000, pentru ca Liviu Drangea să obţină controlul asupra societăţii, prin interpuşi. Ar fi avut alături mai mulţi apropiaţi din Consiliul Judeţean şi oameni de afaceri.

Al doilea pas făcut de preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman ar fi fost să cumpere un utilaj foarte scump, de 30 de milioane de lei, pentru asfaltarea drumurilor. Apoi, spun procurorii, l-ar fi cedat firmei TelDrum, care a câştigat mai multe contracte de reabilitare a unor drumuri judeţene, pentru că era singura care avea acest utilaj. De altfel, anchetatorii susţin, potrivit Ştirilor Pro TV, că Dragnea şi alţi opt apropiaţi ar fi aranjat licitaţiile, ar fi modificat dosarele şi ar fi umflat facturile. Şeful PSD este suspectat şi că ar fi pus în funcţii cheie din administraţia centrală colaboratorim ca să aibă acces la informaţii confidenţiale despre contracte şi finanţări.

Parte din câştiguri, susţin procurorii, s-ar fi întors apoi la familia Dragnea şi sub formă de donaţii către Partidul Social Democrat. Valentin Dragnea ar fi primit bani, inclusiv o maşină scumpă pe care partenerii tatălui i-ar fi îmbunătăţit-o. Bombonica, fosta soţie a lui Dragnea, ar fi primit în folosinţă un imobil, în timp ce Liviu Dragnea ar fi primit personal, în doar 12 luni, 2 milioane şi jumătate de lei. Liviu Dragnea se consideră nevinovat.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. De ce este lasat acest infractor notoriu si dovedit , inca in libertate?????

    1. Voebesc :)))

      Ca este doctor in delapidari si PSD-ul are nevoie de asemenea cadre de nadejde. Portofelul ar trebui sa fie sigla PSD-ului.

    boi sustinatori ai lui dracnea : de unde averea asta la un amarit debugetar , la un social democrat?

    1. Alo, domnu', te rog frumos nu jigni PSD-ul. In partidul asta nu este nimeni amarat si nici bugetar. Aici toti sunt baroni!

      Se vorbește despre recuperarea unui prejudiciu.

      Lui Dragnea i-au pus sechestru pe o casă, un apartament, un BMW și două conturi sub 1 milion lei.

      Propaganda securistă lucrează la foc continuu. 

    PENIBIL...AL TREILEA OM IN STAT CU SECHESTRU OBLIGATORIU ... CE SA MAI ZICA CEL CARE A FURAT O GAINA ???

    1. Daca furi o gaina ajungi la puscarie cu siguranta iar daca delapidezi 27 milioane Euro (o nimica toata pentru Dragnea) ajungi sef la PSD. Frumoasa tara avem, dar din pacate este condusa de maimute.

    Nu cred ca e normal sa petzi imaginerea Parlamentului, a celei de-a treia funcii in stat, a partidului, etc: daca esti urmarit penal, ai averea sechestrata te retragi, iti lamuresti problemele cu justitia si apoi te intorci inapoi pe cai mari: uite ce m-au nedreptatit, eram nevonovat.

    Dar ca si popor mai avem mult pana la a avea coloana vertebrala.

    De ce nu se face referendum: sunteti de accord ca personae cercetate penal sa faca parte din conducerea statului? Sa stim unde suntem ca si popor. Poate marea majoritate a romanilor sunt de accord. 

    1. Kovesi si Basescu sunt oameni de onoare. Imediat ce au apărut suspiciuni în pirivința lor și-au depus demisiile.

    SI S-A RECUPRAT CEVA ??????? ESTE CAZUL SA INCEAPA RECUPERAREA TUTUROR AVERILOR ILICITE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb