Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken a declarat astăzi, după vizitarea unei expoziţii împreună cu premierul Nicolae Ciucă şi ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, că este minunat să se întoarcă din nou la Bucureşti, el arătând că a fost aici când preşedintele Clinton şi preşedintele Constantinescu au anunţat lansarea acestui parteneriat strategic şi că a fost un moment în care poporul român a fost o sursă de inspiraţie pentru toată lumea, în căutarea libertăţii, relatează News.ro.
"Este minunat să mă întorc din nou la Bucureşti. Am fost aici la Bucureşti când preşedintele Clinton şi preşedintele Constantinescu au anunţat lansarea acestui parteneriat strategic. A fost un moment în care poporul român a fost o sursă de inspiraţie pentru toată lumea, în căutarea libertăţii", a spus Blinken.
Secretarul de stat al NATO a mai spus că nu crede că cei doi preşedinţi ar fi putut în acel timp să îşi închipuie cum va fi situaţia 25 de ani mai târziu, cu atâtea legături în domeniul economic, politic şi relaţiile personale.
"După cum aţi spus, avem o alianţă de neclintit, bazată pe valori comune pe care le vom apăra când vom si atacaţi", a mai spus Antony Blinken, precizând că au fost construire relaţii puternice şi în domeniul economic, inclusiv în cel energetic.
Secretarul de stat al SUA a menţionat şi relaţiile interpersonale, schimburi în domeniul academic şi cultural, care au dus la schimburi de persoane, idei între cele două ţări.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.11.2022, 13:53)
Cred ca e minunat la cate arme cumparam de la ei
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.11.2022, 15:55)
Adica, acolo unde au dat marile tzepe, fostul si actualul sau sef senil, impreuna cu progenitura sa drogata, Hunter si alaturi de Petrov, Puiu Popoviciu, Coldea si Lulutza!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.11.2022, 02:02)
Sunt convins că Blinky se simte minunat la București.
Probabil îl așteaptă o valiză cu bani, din banii proștilor români, cu care Blinky își poate rotunji veniturile.