Secretarul de stat al SUA John Kerry a sosit duminică în Egipt, într-o vizită surpriză la noul preşedinte Abdel Fattah el-Sisi, transmite AFP.
Secretarul de Stat american John Kerry a sosit duminică în Egipt, într-o vizită-surpriză, el fiind oficialul american de cel mai înalt rang care vine în această ţară în urma învestirii în funcţia de preşedinte a lui Abdel Fattah el-Sisi.
Kerry se va întâlni cu şeful statului egiptean, care a depus jurământul în urmă cu două săptămâni, şi urmează să discute cu el despre temerile Washingtonului referitoare la reprimare şi "tacticile" Guvernului care, în opinia Statelor Unite, "divizează" societatea egipteană.
Această vizită intervine la o zi după confirmarea a 183 de condamnări la moarte, de către un tribunal din centrul Egiptului, inclusiv a liderului suprem al confreriei Fraţii Musulmani Mohammed Badie.