Bulgaria este considerată o aliată de încrede în NATO, iar contribuţia sa la apărarea şi securitatea colective în cei douăzeci de ani de când este membră este apreciată, a afirmat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la o informare a Consiliului de Miniştri, după ce se întâlnise cu premierul bulgar interimar Dimităr Glavcev, potrivit BTA.
Luni, cei doi au participat la sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare a NATO, care are loc în Centrul de Congrese NDK din Sofia.
Secretarul general a declarat că Bulgaria şi-a majorat anul trecut cheltuielile pentru apărare cu aproape 20% şi a alocat 2% din PIB pentru cheltuielile cu apărarea, dovedindu-se o parteneră de încredere. El a informat că la întâlnirea cu Dimităr Glavcev a discutat cu acesta despre pregătirile pentru summitul NATO din iulie, de la Washington, despre riscurile de securitate şi despre Ucraina.
Stoltenberg a subliniat că ceea ce face NATO în privinţa sprijinului pentru Ucraina nu înseamnă că alianţa este implicată în conflict. Rolul NATO este de a sprijini Ucraina şi de a împiedica escaladarea războiului, a explicat secretarul general. El a subliniat că NATO nu urmăreşte să intre în conflict cu Rusia, conform BTA.
El a subliniat că NATO nu trimite militari în Ucraina, ci doar ajută Ucraina să se apere.
Potrivit lui Stoltenberg, trebuie intensificată producţia de armament şi întărit rolul de securitate al NATO - nu doar în privinţa Ucrainei. NATO a făcut multe promisiuni că va ajuta Ucraina, dar asta nu este suficient şi toţi aliaţii trebuie să facă mai mult. Lumea este foarte nesigură şi NATO trebuie să fie pregătită, a spus el. El a declarat că întreaga alianţă trebuie să intensifice ajutorul pentru Ucraina.
El a afirmat că sprijinul pentru Ucraina trebuie să fie mai coordonat şi că NATO trebuie să aibă un rol mai important în coordonarea acestui sprijin.
Rusia a încălcat suveranitatea unei alte ţări, iar astfel a contravenit legislaţiei internaţionale. Atacul rus în Ucraina este o încălcare a legislaţiei internaţionale, a arătat Stoltenberg. Ucraina are dreptul la autoapărare tocmai conform acestei legislaţii internaţionale. Ucrainenii au dreptul să se apere de agresiunea rusă, iar noi avem dreptul, ca aliaţi, să ajutăm Ucraina în dreptul său la autoapărare, a spus el.
Răspunzând întrebărilor presei, Stoltenberg a spus că NATO îşi creşte prezenţa în regiunea Mării Negre şi are grupuri de luptă în România şi Bulgaria. Astfel, NATO îşi intensifică şi monitorizarea şi capacitatea de a reacţiona foarte rapid în caz că există o ameninţare, a spus el. Deocamdată, nu se observă o ameninţare directă, dar având în vedere războiul din Ucraina trebuie sporită vigilenţa în regiunea Mării Negre, astfel încât Alianţa să poată reacţiona dacă este necesar, a spus secretarul general al NATO, scrie BTA.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Credinciosul în data de 27.05.2024, 20:16)
Cand te felicita asta si zele,ai pirdur minim 500 milioane,mirosi a mare destept!
2. Furnizare de armament
(mesaj trimis de anonim în data de 27.05.2024, 21:42)
Furnizare de armament implica indirect NATO in conflict si constituie o amenintare la adresa tarilor mici si proaste precum Romania.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.05.2024, 09:59)
Amenintarea e rusia nu NATO! NATO nu ataca pe nimeni in schimb mujicii ...