Şefa Institutului ''Ana Aslan'', trimisă în judecată pentru fraude cu fonduri europene

G.U.
Anticorupţie / 8 ianuarie 2021

Şefa Institutului ''Ana Aslan'', trimisă în judecată pentru fraude cu fonduri europene

Anca Elena Ştefan, managerul Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie "Ana Aslan", a fost trimisă în judecată de DNA într-un dosar de fraude cu fonduri europene, în legătură cu derularea unui proiect intitulat "Anotimpuri la borcan", informează Agerpres.

Anca Elena Ştefan este acuzată de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, infracţiune săvârşită pe vremea când era preşedinte al Asociaţiei REACT.

Potrivit unui comunicat al DNA, în cursul anului 2014, între Anca Elena Ştefan şi Autoritatea de Management - Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM - POSDRU) s-a încheiat un contract de finanţare ce avea ca obiect proiectul "Anotimpuri la borcan", cu o valoare totală de 6.250.616 lei.

Obiectivul general al proiectului îl constituia dezvoltarea şi promovarea economiei sociale prin înfiinţarea şi dezvoltarea a 12 structuri în cadrul cărora urmau să fie create şi menţinute 60 de locuri de muncă sustenabile pentru persoane vulnerabile. Practic, prin acest proiect au fost înfiinţate magazine şi mici fabrici în mediul rural, unde se produceau şi comercializau conserve folosind produse locale. De asemenea, în aceste unităţi au fost angajate persoane vulnerabile, care aveau probleme de integrare pe piaţa muncii, transmite Agerpres.

În perioada martie - decembrie 2016, deşi a ştiut că are obligaţia să returneze către Autoritatea de Management banii necheltuiţi de către entităţile create, în total 430.052 lei, Anca Elena Ştefan ar fi schimbat destinaţia acestor sume de bani folosindu-le în alt scop, cea mai mare parte fiind transferată în conturile sale şi ale fostului său concubin, notează sursa citată.

DNA precizează că prejudiciul a fost integral recuperat.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb