Ancheta de corupţie în cazul Unifarm este aproape de finalizare, iar săptămâna aceasta va fi finalizat dosarul şi vor fi trimişi în judecată mai mulţi inculpaţi, a anunţat şeful DNA, Crin Bologa.
În acest dosar a fost audiat luna trecută şi secretarul general adjunct al Guvernului, Costel Barbu. Deocamdată, nu este cunoscută calitatea lui în anchetă.
"Avem dosare cu demnitari, în lucru, cu sute de mii de euro mită. Chiar săptămâna aceasta vom finaliza unele dintre dosarele referitoare la Unifarm. Vor fi trimişi în judecată câţiva inculpaţi, chiar în această săptămână. De asemenea, investigăm dosarele cu subvenţiile acordate de stat partidelor politice. Şi acolo suntem în linie dreaptă. Până la sfârşitul anului, cetăţenii vor avea surprize plăcute în ceea ce priveşte lupta anticorupţie", a spus Crin Bologa la Europa FM.
DNA îl acuză pe directorul general al Unifarm, Eugen Adrian Ionel, de luare de mită şi abuz în serviciu. Potrivit procurorilor, el ar fi cerut 760.000 de euro de la un intermediar care reprezenta o firmă, pentru a-i atribui un contract de achiziţie de echipamente de protecţie împotriva coronavirusului.
1. despre interviul meu la unifarm :)
(mesaj trimis de Vali în data de 02.10.2020, 13:37)
...ma umfla rasul... cand ma gandesc ca acum 2-3 ani am fost chemat pentru un interviu pe un job de manager acolo ... ii multumesc lui Dumnezeu si imi multumesc ca am avut excelenta inspiratie sa refuz si ca am plecat
motivele au fost 2 (si le-am inteles din interviu) :
1. crunta dezorganizare procedurala interna din unifarm (care permite orice combinatie de coruptie posibila)
2. salariul derizoriu fara nici un element de comision/prima asociat
Stilistica HR-istei m-a lasat dezarmat ...se purta si vorbea ca si cum accidental se afla acolo, barfea institutia in care lucra , mi-a amintit de faptul ca daca sunt angajat "sa imi vad lungul nasului si sa nu pun intrebari, sa nu ma bag pe proiectele de achizitii care sunt in managementul strict al anumitor persoane" .
Trebuia sa fiu complet nebun sa accept sa lucrez acolo.