Selecţia consultanţilor juridici pentru emisiunea în dolari, suspendată

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 28 septembrie 2011

Selecţia consultanţilor juridici pentru emisiunea în dolari, suspendată

Procedura de selecţie a serviciilor de asistenţă juridică, pentru programul cadru de emisiuni de titluri de stat pe termen mediu (MTN), a fost suspendată, ca urmare a unei contes-taţii făcută de cabinetul individual de avocat "Crăciun Lucian", potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

"Prin Decizia nr. 446S/C8/4907 din data de 21.09.2011, pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), a fost admisă cererea de suspendare a procedurii de selecţie depusă de cabinet individual de avocat Crăciun Lucian", se mai arată în datele MFP.

Motivele care au stat la baza cererii de suspendare nu sunt menţionate în decizie, deoarece acestea se comunică doar persoanelor care sunt implicate în dosar, conform Ordonanţei 34/2006, ne-au declarat reprezentanţii Consiliului.

Suspendarea se va face până la soluţionarea dosarului de către CNSC.

Depunerea ofertelor de asistenţă juridică pentru MTN a fost programată iniţial pe 6 septembrie, după care a fost amânată până pe 20 septembrie.

Bogdan Drăgoi, secretarul de stat în MFP, a declarat la începutul lunii, că ministerul pe care îl reprezintă intenţionează să iasă, în trimestrul patru, pe pieţele internaţionale, cu o emisiune de obligaţiuni denominate în dolari, ca urmare a solicitării venite din partea mai multor fonduri de investiţii.

Prima emisiune MTN s-a încheiat pe 10 iunie, iar valoarea totală a subscrierilor a fost de trei miliarde euro. Ţara noastră a atras, în iunie, 1,5 miliarde euro de pe pieţele externe, din vânzarea de obligaţiuni cu scadenţă la cinci ani, la un randament de 5,29%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb