Camera superioară a Parlamentului a adoptat, ieri, o propunere legislativă de modificare a Codului Fiscal, prin care taxa pe valoarea adăugată (TVA) la alimentele de bază a fost redusă de la 19% la 5%.
Iniţiativa legislativă, propusă de cinci senatori PSD, Ilie Sârbu, Petre Daea, Doina Silistru, Liliana Tomoiagă şi Şter Sever, a fost adoptată cu 44 de voturi "pentru", 16 voturi "împotrivă" (n.r. voturile senatorilor PNL şi UDMR) şi 16 abţineri.
Proiectul, înregistrat la Senat cu nr. 828/2007, modifică Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, prin care TVA la produsele alimentare precum - pâinea, carnea, laptele, uleiul vegetal şi zahărul, avea stabilită o valoare de 19%, în contradicţie cu recomandările Comisiei Europene, privind TVA.
"Prezenta propunere legislativă are în vedere aplicarea unei taxe pe valoarea adăugată de 5% la alimentele de bază, acesta fiind unul din mijloacele de menţinere a nivelurilor preţurilor la aceste alimente de bază, după scăderea dramatică a producţiei agricole ca urmare a secetei din acest an", se arată în expunerea de motive a legii.
Potrivit proiectului legislativ, fondurile necesare pentru a acoperi această reducere ar urma să fie obţinute prin creşterea la 50% a nivelului accizelor pentru iahturi, alte nave şi ambarcaţiuni cu sau fără motor pentru agrement, avioane şi elicoptere de uz privat şi pentru motoarele de peste 25 cp, destinate acestora.
De asemenea, compensarea pentru reducerea TVA la alimentele de bază se va face şi prin creşterea accizelor la ţigarete, tutun de fumat destinat rulării în ţigarete, confecţii din blănuri naturale, articole din cristal, bijuterii din aur, produse de parfumerie, arme şi arme de vânătoare, altele decât cele de uz militar.
Pe fondul majorării pensiilor, iniţiativa legislativă mai propune deducerea din venitul din pensie a unei sume neimpozabile lunare de 1.500 de lei şi a contribuţiilor obligatorii calculate, reţinute şi suportate de persoana fizică.
Senatorul PSD Ilie Sârbu, unul din iniţiatorii propunerii legislative, a declarat:
"Normele europene permit două sau chiar trei cote de TVA, care să nu fie mai mici de 5%. În condiţiile actuale, când toate preţurile la alimente s-au majorat considerabil, este nevoie de o asemenea iniţiativă. Trebuie să ne gândim la cei mulţi, care, atunci când se duc la piaţă, îşi numără fiecare leuţ".
Comisia Europeană a propus, recent, simplificarea sistemului de calcul al TVA în Uniunea Europeană, o mai mare autonomie statelor membre în fixarea unui nivel redus de TVA pentru serviciile locale şi prelungirea, până la sfârşitul anului 2010, a derogărilor în materie de TVA, acordate statelor membre, în 2004 şi 2007, susţin senatorii PSD.
Conform propunerii CE, ratele foarte scăzute, între 0% şi 5%, pot fi aplicate anumitor produse şi servicii, precum cele alimentare, iar o rată mai redusă, între 10% şi 12%, poate fi aplicată pentru servicii cum sunt transporturile, explică iniţiatorii proiectului de lege, precizând: "CE propune o cotă standard de TVA în statele membre de cel puţin 15%".
"Ratele foarte scăzute, între 0% şi 5% ar putea fi aplicate produselor şi serviciilor esenţiale, cum ar fi cele alimentare, iar o rată mai redusă, între 10% şi 12% ar putea fi aplicată pentru servicii cum ar fi transporturile", a declarat recent Laszlo Kovacs, comisarul european pentru taxe şi impozite.
Propunerea social - democraţilor urmăreşte să diminueze efectele "avalanşei de scumpiri" la produsele alimentare, estimată de specialişti pentru începutul primăverii. Reprezentanţii producătorilor agricoli estimează că, în primul trimestru al anului curent, pâinea se va scumpi cu 40%, legumele şi fructele cu 30%, laptele cu 20%, iar carnea de porc cu 15%.
Ministerul Economiei şi Finanţelor va contesta legea la Curtea Constituţională, dacă aceasta va fi adoptată şi de Camera Deputaţilor
Şeful Guvernului, Călin Popescu Tăriceanu a declarat, ieri, că reducerea TVA la produsele alimentare reprezintă un act populist şi electoral al social - democraţilor, care nu-şi va atinge scopurile şi va avea consecinţe grave legate de diminuarea veniturilor bugetare. "Aplicarea unei cote diferenţiate de TVA va asigura doar profituri mai mari producătorilor agro - alimentari", a subliniat Tăriceanu, precizând: "Consecinţele economice ale acestei acţiuni sunt zero, în condiţiile în care comercianţii nu pot fi forţaţi ca, odată cu reducerea TVA, să micşoreze preţul care este dat de cerere şi ofertă". Premierul a explicat: "Comercianţii pot face un gest simbolic şi o săptămână sau o lună să ţină preţul redus, după care duc preţul, din nou, la nivelul precedent, care este dat de cerere şi ofertă şi nu de nivelul TVA şi ei îşi majorează profiturile. Deci scopul social nu a fost atins, scopul economic este foarte prost". Tăriceanu a subliniat că, în cazul în care legea va fi promulgată de Camera Deputaţilor, Ministerul Economiei şi Finanţelor va fi abilitat să atace actul normativ la Curtea Constituţională.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.02.2008, 20:49)
am impresia ca Tariceanu chiar vrea sa subjuge acest popor de amarati prin cresteri de preturi si nu prin scaderi, ca sa mai poata si cei saraci sa mai respire putin, toate preturile sunt comparate la valoare de EURO dar veniturile la valoare de mizerie, oare el se descurca cu 600 lei pe luna.