SENATORUL PNL FLORIN CÎŢU: "Programul de guvernare al PSD a deraiat mult mai rapid decât mă aşteptam"

Andrei Stan
Macroeconomie / 8 iulie 2017

Florin Cîţu (Sursa foto: Facebook)

Florin Cîţu (Sursa foto: Facebook)

Senatorul liberal Florin Cîţu a declarat ieri că programul de guvernare al PSD a deraiat mult mai rapid decât se aştepta, iar Liviu Dragnea şi-a încălcat promisunea din timpul campaniei de a nu introduce taxe noi, relatează Agerpres.

Într-o conferinţă de presă, Cîţu a afirmat: "Programul de guvernare al PSD a deraiat mult mai rapid decât mă aşteptam eu. Au confiscat banii companiilor nerambursând TVA, au tăiat investiţiile la un minim istoric pentru a menţine bugetul pe surplus, iar fondurile europene au fost zero pentru că nu au fost în stare nici până acum să aibă autorizate autorităţile de management. Liviu Dragnea ne-a spus în campania electorală că nu va introduce niciodată taxe noi, în varianta a doua a programului de guvernare a fost introdusă o taxă de solidaritate, o taxă pentru companii pe cifra de afaceri, taxe pentru ceea ce ei consideră bunuri cu efect nociv. O primă promisiune a fost încălcată de PSD. (...) În ţară sunt tot mai multe semnale pe care le primim că nu există bani pentru a se plăti pensiile, situaţia bugetului este în acest moment dezastruoasă, suntem cu un punct procentual sub ceea ce trebuia să colectăm la acest moment, iar situaţia nu se îmbunătăţeşte, deşi avem o creştere economică de 5,6% şi ar fi trebuit să fie bani la buget".

El a adăugat că pentru această "execuţie bugetară dezastruoasă" preşedintele ANAF trebuia să plece acasă demult, dar a fost salvat de Liviu Dragnea, deşi fostul prim-ministru Sorin Grindeanu a vrut să îl demită.

Liberalul a susţinut: "A fost salvat de Liviu Dragnea, care l-a salvat a doua oară acum câteva zile când premierul Tudose i-a cerut demisia, iar acum, poate în semn de recunoştinţă, preşedintele ANAF a trimis un control al cei de la Rise Project. Nu există aşa de multe coincidenţe - în iarnă Liviu Dragnea cerea ca o companie privată să fie amendată, a doua zi acea companie privată era amendată de ASF pentru că a lansat un zvon. Prea multe coincidenţe care arată că Liviu Dragnea a pornit o ofensivă împotriva sectorului privat, împotriva companiilor private, împotriva antreprenoriatului".

Cîţu a declarat, de asemenea, că aplicarea legii salarizării va duce la depăşirea deficitului bugetar atât în 2017, dar mai ales în 2018.

Senatorul a conchis: "Singura soluţie pentru România este să stopăm acest program de guvernare, să venim o nouă filosofie liberală de stimulare a sectorului privat. Liviu Dragnea trebuie să revină asupra introducerii acestor noi taxe. PNL, tocmai pentru că aceste lucruri nu au fost dezbătute, cheamă oameni de afaceri şi celelalte partide parlamentare luni la o dezbatere în Parlament. Vom dezbate exact aceste măsuri şi efectul pentru societate. Dacă nu a făcut-o PSD, o vom face noi. I-am invitat şi pe cei de la PSD, şi pe cei de la ALDE să îşi spună punctul de vedere. Trebuie să oprim această ofensivă a PSD împotriva sectorului privat. De acolo vin banii pentru a susţine lucrurile bune pe care le poate face sistemul public".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. P.S.D.-ul a polarizat toti impostorii, analfabetii, interlopii, si fetele de partid in cadrul sau!!!!Acest partid, cu totalitatea variantelor sale de guverne, trebuie sa plece URGENT din Palatul VICTORIA, pentru a se mai salva ce poate fi salvat!!!Vine toamna si iarna, vor fi PROBLEME MAJORE, ce nu sunt rezolvabile cu minciuni si promisiuni!!!!Liviu NiclaeDRAGNEA trebuie sa ajunga cat mai repede acolo unde ii este locul, la PUSCARIE!!!ALEGERILE ANTICIPATE sunt UNICA SOLUTIE!!!

    1. Fără să fie nevoie de propagandă securistă, invective și mizerii ciiobănești, electoratul știe prin ce a trecut în timpul guvernării mafiei securiste.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb