Separaţia puterilor de stat

Comunitatea Naţională de Informaţii, s-a născut fără prea mult zgomot în afară de zumzăitul aprobator de fond. După o ges-taţie dificilă, după confruntări şi controverse, anunţul, aşteptat al înfiinţării sale în subordinea CSAT a fost aproape un fapt divers. Iar disputele de acum cîteva luni au fost uitate. Superserviciul de spionaj este pentru moment doar o "reţea funcţională" şi va fi, după declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, o structură de analiză care, pe baza informaţiilor livrate de serviciile secrete (SRI, SIE, DGIA şi DGIPI) elaborează prognoze necesare autorităţilor publice. Un nevinovat serviciu de analiză coordonată a datelor din sistem în folosul general. Deci pasiunile generate de acest subiect au fost expresiile unei neînţelegeri. Oare? Controlul puterilor, iar controlul serviciilor secrete cu atît mai mult, asigură spaţiul public. Altfel, interesele private ale diferiţilor actori individuali sau grupuri de interese vor prevala în raport cu şi aşa fragilul interes public. Dacă în România acest lucru nu s-ar fi întîmplat (dar s-a întîmplat!) şi tot ar fi nevoie de control. Nimeni, nici o persoană sau instituţie, nu poate garanta interesul public. El este rezultatul mecanismelor politice şi sociale de promovare şi negociere a diferitelor interese private în spaţiul public. Iar statul şi spaţiul public sînt strîns corelate.

Emergenta CNI în spaţiul românesc readuce în atenţie conflictul fondator al democratizării: rolul statului şi instituţiilor sale. Dincolo de controversa instituţională privind guvernarea şi resursele sale, între care informaţiile joacă un rol important, dincolo de funcţia sa afirmată, CNI, aflat la intersecţia dintre Preşedinte şi Guvern, pare a trece în plan secundar Parlamentul. Consiliul de Coordonare al CNI va fi compus din directorii SRI şi SIE, miniştrii Apărării, Afacerilor Externe, Administraţiei şi Jus-tiţiei, şi (o concesie?) consilierul Prim-ministrului pe probleme de securitate naţională. Consiliul Consultativ, compus din preşedinţii comisiilor parlamentare, reprezentanţii ministerelor sau serviciilor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale nu suplineşte absenţa unui control parlamentar. Iar eventuala prezenţă a societăţii civile şi lumii academice cu epoleţi nu va asigura transparenţa.

Nu de prea mult, ci de prea puţin stat suferim în România. Capturînd instituţiile, grupurile de interese private strivesc statul. Funcţionînd în favoarea aces-tora, instituţiile, formal publice, acţionează doar în favoarea grupurilor private. Partidul Comunist, o organizaţie privată de clientelă ce acaparase statul şi îl desfiinţase de facto a fost înlocuit, dar moştenitorii direcţi sau indirecţi nu vor să permită dezvoltarea spaţiului public.

Restabilirea statului ca spaţiu public era o prioritate a tranziţiei, dar ea nu a reuşit. Consolidarea democraţiei fără spaţiu public nu se poate realiza. Cei care contrapun modelul european al interesului public celui american al interesului privat neglijează rolul federalismului în viaţa politică nord americană. Procedurile juridice şi federalismul asigură spaţiul public în care egalitatea cetăţenilor în faţa legilor este protejată.

După 11 septembrie 2001, sub stindardul reacţiei antiteroriste, serviciile secrete şi puterile cu care interferează încearcă să eludeze, sau oricum să micşoreze impactul controlului public. Dacă bin ladenii au vrut să dea o lovitură democraţiei, aproape au reuşit. Noile frici au justificat creşterea supradimensionată a rolului serviciilor secrete scăpate de sub control. Scandalul avioanelor CIA dovedeşte însă că atunci cînd mecanismele instituţionale nu mai funcţionează derapajele sînt posibile.

Controlul reciproc al puterilor, dublat de supracontrolul civic şi preponderenţa proprietăţii private dau specificitatea sa democraţiei. Cei ce deţin şi selectează informaţiile, mai ales cele secrete, pot controla agenda publică şi tocmai de aceea trebuie la rîndul lor supravegheaţi. Dar în România puterile nu se separă decît de stat. Ele sînt dincolo de public şi privat, aproape un spaţiu al dreptului divin.