Serios pericol de răspândire a unor boli grave în rândul personalului bancar

Există situaţii atât de delicate, de complicate, că nici nu poţi să scrii despre ele. Dar, în acelaşi timp, deosebit de serioase, de grave, atât de grave încât se cere imperios a fi tratate. Cum să scrii despre ceva despre care trebuie să scrii dar despre care nu poţi să scrii?!?

Ziaristica, presa, nu-i beletristică, nu-i ficţiune, nu-i teorie. Jurnalistica e informaţie, e concretă, la obiect, se referă la fapte, la acte ale unor făptuitori cu identitate, petrecute, săvârşite în conjuncturi precis determinate. Cineva anume a făcut ceva anume, treabă care reiese din... Consideraţiile vin în subsidiar, idiostilul nuanţează doar, părerile trag tema în sus şi-n jos, fără însă s-o smulgă din aria de gravitaţie a concretului, s-o scoată de pe orbita verificabilului şi s-o arunce să-şi trăiască efemeritatea interesului în imponderabilitatea unei cronice depărtări de realitate.

Presa îşi administrează scriitura în stricta prevedere a legii. Abaterile sunt sancţionate de dreptul civil, administrativ şi penal. Subiectele de presă sunt ocrotite de mai multe prevederi decât libertatea de a informa şi afirma.

Aşa nehazardat de curajoşi cum ne ştiţi, ne vom avânta în vivisecţia extrem de dureroasă a unei situaţii pe cât de incomodă, pe atât de interesantă.

• Team building-ul, între Freud, Caligula şi Wasserman

Ca angajator, corporatistului trebuie să-i dai, ca să fie fericit, loial şi productiv, o sumă de lucruri: un salariu, un loc de muncă într-o hală onorabilă situată cât mai în nord, un computer, internet, o bicicletă, o masă la cantină în trend cu tendinţele de pe Twitter şi LinkedIn, o cască de telefon, un card de credit, o şedinţă pe zi, un bonus din când în când, o promovare teoretică la câţiva ani, nişte mesaje motivaţionale, şansa de a salva planeta prin programe de voluntariat şi, foarte important, suficiente team buildinguri, niciodată mai puţine ca media naţională.

Team buildingul e o aberaţie, o gogoriţă care, cică, consolidează spiritul de echipă, creşte nivelul de încredere între oameni şi între oameni şi firmă, loialitatea, productivitatea şi alte aiureli.

Când eram întreprinzător sau atunci când am avut în subordine angajaţi, am respins cu înverşunare ideea de team building. Am preferat ca lucrătorii mei să fie mai apropiaţi de mine decât între ei şi ca, la o rigoare, să mă fure individual, separat, cu fereală unii de alţii, şi nu într-un armonios grup organizat.

Am mai preferat să-mi ştiu salariaţii familişti, din raţiuni economice.

Team buildingul, orice s-ar spune, presupune, pe lângă jocuri ridicole de clasa a patra, şi popularizarea unor sofisme inepte gândite în eşalonul superior al corporatismului mondial, şi unele excese şi o sensibilă doză de promiscuitate.

Oameni tineri sau relativ, fără familii, cazaţi împreună şi stimulaţi cu alcool şi situaţii care presupun apropiere fizică, ce-ar putea face unii cu alţii după programele educative, în afară de a juca rummy, table şi canasta, de a se uita la Discovery şi de a sta pe telefon cu partenerii de viaţă abandonaţi acasă?

Ştiu, sunt anacronic, pervers şi negativ... Dar, poate aveţi curiozitatea să întrebaţi cunoştinţele, să frunzăriţi miile de opinii exprimate în virtual, asta dacă puteţi jura cu mâna pe inimă că nu v-a trecut niciodată prin cap că, dincolo de funcţia de nutriţie şi de cea de relaţie, mai e una care doreşte să-şi împlinească menirea la cabană, şi, desigur, dacă nu aveţi deja propriile antecedente şi istorioare picante...

Avertisment serios!

Partea etică, morală, religioasă a taberelor de strângere a relaţiilor colegiale nu face obiectul prezentului material.

Partea fizică, concretă, periculoasă, da.

E foarte interesant că la deplasările în colectiv teama de contagiune este redusă. Colegii nu sunt nişte necunoscuţi, nu sunt percepuţi ca nişte străini murdari, purtători ai diverşilor germeni, viruşi, microbi specifici rasei umane.

Am mai observat un detaliu, anume că, printre serviciile acordate pe bază de abonament, figurează, la specialitatea ginecologie, şi instalarea de sterilet doamnelor doritoare.

În mentalitatea autohtonă, profilaxia sarcinii e mai importantă decât protecţia împotriva bolilor cu transmitere sexuală. Cine are sterilet nu prea mai cumpără prezervative...

Mai e interesant că, în pachetele de servicii medicale oferite băncilor şi corporaţiilor, se evită termenul "veneric" şi descrierea specialităţii - "venerologie".

Mai mult, specialităţile ginecologie, urologie şi dermatologie sunt explicate prin liniuţe cu concreteţuri care te îndepărtează de gândul riscului de contaminare pe cale sexuală.

Dacă stăm strâmb şi judecăm drept, altminteri, vom recunoaşte că, pentru cele mai multe afecţiuni venerice, nici nu există mijloace absolute sigure de protecţie în afară de abstinenţă...

• Herpes genital şi sifilis ţinute secrete

În ultimele două luni, în Capitală, în totalul persoanelor aflate în grija unui abonament permanent, în marile reţele medicale private, s-a înregistrat o creştere abruptă a incidenţei herpesului genital şi un mare număr de cazuri de boli transmisibile diverse, dobândite de la parteneri ocazionali.

Cifrele, de-a dreptul îngrijorătoare, fac obiectul raportării către foruri specializate, entităţi redactante de statistică şi structuri tutelare.

Surse interne din resort medical afirmă că o pondere însemnată a cazurilor de herpes provin din masa corporaţiilor bancare.

Mai grav, au fost semnalate cazuri de sifilis, maladie păcătoasă, dificil de diagnosticat, chiar dacă tratabilă în prezent.

Contaminarea se va extinde la partenerii celor afectaţi, unii încă nediagnosticaţi şi, foarte probabil, care vor detecta semnele bolii după luni de zile.

Medicii şi personalul medical din reţelele particulare nu pot devoala identitatea purtătorilor de agenţi patogeni. Nu este etic, nu este deontologic şi nu este legal. Nu numai că nu poate fi încălcată relaţia de confidenţialitate dintre medic şi pacient, dar legea interzice, sub pedeapsa penală, colportatea numelui unui bolnav contagios. El are dreptul la discreţie garantat.

Cum protejează legea însă masele de cetăţeni expuşi la contagiune, de către purtători, cu vinovăţie sau din ignoranţă şi indolenţă? Cetăţeni ameninţaţi de un pericol pe care nici măcar nu-l bănuiesc.

Cum am putea informa eficient pe toţi cei interesaţi?

În urma investigaţiilor întreprinse am obţinut numele a două instituţii bancare majore aflate în delicata situaţie descrisă ultra. Şi numele probabile ale unor pacienţi, unii - bancheri reputaţi, nume pe care nu le pot trece infra...

Am fost avertizat de sursele mele că nu vor susţine public cele afirmate în privat şi mi-a fost absolut interzis să le menţionez sau să le sugerez identitatea.

Ceea ce şi fac, mă conformez, cu atât mai mult cu cât nu pot angaja nici răspunderea ziarului şi nici solicita în apărare proba verităţii, în cazul unor procese.

Nu pot decât adresa publicului avizat imperioasa rugă de a acţiona responsabil.

Un alt aspect de luat în seamă: vor achiesa conducerile centralelor băncilor şi patronatul reţelelor de sănătate iniţierea unui dialog, confidenţial, dar eficient, cu împricinaţii?

Nu putem decât spera.

Dacă nu se poate cu scandal şi nu se va vrea cu discreţie, atunci avem o problemă!