Shopping: băncile în raft

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 ianuarie 2012

Doru Lionăchescu, preşedinte "Capital Partners": "Sistemul bancar este condus complet iraţional. Totul se va face în dauna creditării. În 2012, băncile vor fi preocupate de salvarea propriei piei. Sunt mari probleme de repornire a creditării, având în vedere mişcările timide ale BNR de reducere a dobânzii cheie şi menţinerea rezervelor minime obligatorii. Dacă nu porneşte creditarea, atunci economia nu va creşte".

Doru Lionăchescu, preşedinte "Capital Partners": "Sistemul bancar este condus complet iraţional. Totul se va face în dauna creditării. În 2012, băncile vor fi preocupate de salvarea propriei piei. Sunt mari probleme de repornire a creditării, având în vedere mişcările timide ale BNR de reducere a dobânzii cheie şi menţinerea rezervelor minime obligatorii. Dacă nu porneşte creditarea, atunci economia nu va creşte".

Doru Lionăchescu: "Climatul pentru fuziuni şi achiziţii este unul foarte prost"

Cristian Ionescu: "Prima jumătate a anului nu este încurajatoare pentru asemenea tipuri de investiţii"

Matei Florea, "Schoenherr şi Asociaţii": Sunt semne că există investitori interesaţi de cumpărarea băncilor scoase la vânzare

Sistemul nostru bancar are, în acest an, bănci care sunt dis-ponibile pentru vânzare, potrivit semnalelor venite de pe plan extern şi a planurilor de reorganizare a băncilor mamă. Pe lista băncilor în căutarea unui nou acţionar majoritar se numără ATE Bank Româ-nia, MKB Nextebank, RBS, Volksbank şi Banca Comercială Carpatica.

Reprezentanţii companiilor care se ocupă de consultanţă financiară pentru fuziuni şi achiziţii, dar şi ai caselor de avocatură din acelaşi domeniu sus-ţin că nu este o perioadă bună pentru fuziuni şi achiziţii pe piaţa bancară. În plus, instituţiile de credit scoase la vânzare sunt "jucători mici", după valoarea activelor, iar achiziţionarea acestora sau fuzionarea lor cu alte bănci nu va produce schimbări de structură în sistemul bancar.

Doru Lionăchescu, preşedinte al "Capital Partners", este de părere că sistemul nostru bancar va continua să piardă bani în acest an.

Domnia sa ne-a declarat: "Băncile nu au fost forţate de BNR să se restructureze. Sistemul nostru bancar este cel mai puţin restructurat din Europa. Sistemul bancar a trecut de la profit de un miliard de euro, în 2008, la pierdere de un miliard de euro, în prezent. Sistemul bancar este în continuare suferind".

Doru Lionăchescu a adăugat că este probabil să vedem, anul acesta, des-prinderea unui "pluton" de două-trei bănci care vor continua să facă bani.

Nu este vorba neapărat de cele mai mari bănci din prezent, dar se va produce o segregare, potrivit domniei sale. Băncile din a doua jumătate a topului celor mai mari bănci după active sunt cele mai expuse riscurilor, ne-a mai precizat Doru Lionăchescu.

Despre posibile fuziuni şi achiziţii pe piaţa de la noi anul acesta, preşedintele "Capital Partners" ne-a declarat că sistemul bancar nu este suficient de responsabil ca să se restructureze singur.

Domnia sa a adăugat: "Băncile continuă să spere că se vor întoarce la profiturile din 2008. Abordarea pare să fie aceea că acoperim găurile de azi cu profiturile de mâine. Este greu de prognozat fuziuni şi achiziţii, pentru că nu ştim care este poziţia BNR în această privinţă".

În cazul fuziunii dintre Alpha Bank şi EFG Eurobank, rezultatul a venit ca urmare a presiunii băncii centrale a Greciei, însă la noi nu se aude nimic de poziţia BNR în privinţa fuziunilor şi achiziţiilor, nu sunt semnale, potrivit lui Doru Lionăchescu.

Climatul pentru fuziuni şi achiziţii este unul foarte prost, a atenţionat preşedintele "Capital Partners", care ne-a declarat: "Nu există cumpărători pentru active bancare la niciun preţ. Din cauza problemelor de default suveran nu mai sunt capitaluri în bănci. Posibilii cumpărători ar putea fi fondurile de private equity, dacă şi BNR este de acord, altfel este greu de estimat".

În privinţa instituţiilor de credit scoase la vânzare, domnia sa ne-a precizat că acestea au cote de piaţă nesemnificative şi, în plus, "cumperi numai probleme".

Doru Lionăchescu ne-a mai precizat: "Sistemul bancar este condus complet iraţional. Totul se va face în dauna creditării. În 2012, băncile vor fi preocupate de salvarea propriei piei. Sunt mari probleme de repornire a creditării, având în vedere mişcările timide ale BNR de reducere a dobânzii cheie şi menţinerea rezervelor minime obligatorii. Dacă nu porneşte creditarea, atunci economia nu va creşte".

Cristian Ionescu: Pe lângă fuziunea Alpha Bank cu EFG Eurobank, ar mai putea exista încă o fuziune

Cristian Ionescu, directorul general al "Coface", ne-a declarat că, anul acesta, este posibil să vedem fuziuni şi consolidări ale sucursalelor unor bănci străine prezente în ţara noastră.

Domnia sa ne-a declarat că pe lângă fuziunea dintre Alpha Bank şi EFG Eurobank ar putea să mai existe însă o mişcare de acest tip pe piaţa de la noi.

Directorul "Coface" ne-a precizat: "Prima jumătate a anului nu este încurajatoare pentru asemenea tipuri de investiţii. Dacă vor exista mişcări, atunci nu se va schimba structura pieţei. Valoarea activelor băncilor scoase la vânzare este nesemnificativă".

Fuziunile şi achiziţiile se vor petrece în străinătate. În plus este posibil să asistăm la mişcări de acest tip în domeniul leasingului, potrivit lui Cristian Ionescu.

Domnia sa a adăugat că este o perioadă în care cei slabi trebuie să iasă din peisaj. Cristian Ionescu este de părere că posibilele achiziţii ale băncilor scoase la vânzare nu vor avea un impact major care să modifice structura sistemului bancar, deoarece este vorba despre jucători mici. De asemenea, este improbabil să asistăm la fuziuni sau achiziţii privind jucătorii mari din piaţă, potrivit domniei sale.

Cristian Ionescu ne-a declarat: "Din cauza instabilităţii ridicate în zona euro, nimeni nu este dispus să-şi asume riscuri. Dacă va exista cineva interesat de băncile scoase la vânzare, s-ar vinde foarte repede, dar nu avem niciun indiciu că vine cineva şi se va întâmpla aşa".

În schimb, Matei Florea, partener şi coordonatorul echipei de Finance-Banking la casa de avocatură "Schoenherr şi Asociaţii", ne-a precizat că sunt semne că există investitori interesaţi de cumpărarea băncilor scoase la vânzare.

Domnia sa ne-a declarat: "Am remarcat în piaţă semne ale interesului. Probabil că o parte din bănci (n.r. ATE Bank România, MKB Nextebank, Volksbank, RBS şi Banca Comerciala Carpatică) îşi vor găsi cumpărătorii independent de contextul internaţional".

Matei Florea este de părere că în acest an vom asista la o consolidare a activelor din sistemul bancar: "Vom fi probabil martori ai unor achiziţii, precum şi fuziuni, în măsura în care vor fi necesare pentru consolidarea activelor".

"Deloitte" a fost angajată consilier al vânzării ATE Bank România

Agricultural Bank of Greece (ATE Bank) a anunţat, în luna decembrie a anului trecut, că va lansa o ofertă publică pentru vânzarea unei participaţii majoritare la subsidiara de la noi. Creditorul elen a precizat, la acea dată, că va aştepta până pe 16 ianuarie ofertele pentru participaţia de 93,27%, pe care o deţine la ATE Bank România. Banca grecească a mai precizat că intenţionează să finalizeze vânzarea subsidiarei de la noi până la sfârşitul primului semestru din acest an.

În urma anunţului, reprezentanţii ATE Bank România au precizat că instituţia de credit nu este afectată de activitatea de restructurare financiară a băncii mamă, iar operaţiunile derulate pe plan local vor continua. Firma de contabilitate "Deloitte" a fost angajată consilier al vânzării subsidiarei din ţara noastră a băncii greceşti.

MKB Nextebank ar trebui vândută până în 2013

O altă bancă care îşi caută cumpărătorul, în acest an, este MKB Nextebank. Strategia de exit a grupului ungar MKB din acţionariatul instituţiei de credit de la noi ar trebui realizată până în anul 2013, potrivit unui raport pe 2010 al grupului.

Volksbank România, pe lista activelor care pot fi vândute în funcţie de condiţiile pieţei

Volksbank România figurează, de anul trecut, pe lista activelor din cadrul grupului austriac Volksbank, care pot fi vândute în funcţiie de ceea ce se întâmplă pe piaţă. Banca de la noi a fost transferată, în decembrie 2011, într-o nouă divizie a grupului Volksbank, alături de alte active care pot fi vândute în funcţie de condiţiile pieţei. Grupul a hotărât transferarea subsidiarei de la noi în divizia non-core (n.r. filiale considerate a fi cele care nu se vor dezvolta în perioada următoare), dar preşedintele băncii de la noi, Johann Lurf, a negat vânzarea subsidiarei, în perioada următoare.

Volksbank urmează să beneficieze, anul acesta, de o majorare de capital de peste 200 de milioane de euro, decizie anunţată încă din luna octombrie a anului trecut.

Cumpărători pentru RBS România

RBS România a fost de interes, în 2011, pentru mai multe bănci, potrivit declaraţiei din luna mai, a preşedintelui instituţiei de credit, Johan Gabriels. Declaraţia domniei sale a venit după ce în 2009, banca mamă a anunţat că operaţiunile din ţara noastră se află pe lista activelor de vânzare, în cadrul unui program de restructurare al grupului britanic. Totuşi, chiar în toamna anului 2009 grupul britanic RBS a renunţat la vânzarea subsidiarei din ţara noastră, deoarece a considerat că preţul pe care l-ar fi putut obţine nu reflecta corect operaţiunile locale.

În luna iulie din 2011, grupul ungar OTP Bank a anunţat că nu va cumpăra RBS România, aşa cum intenţiona, deoarece preţul cerut de către instituţia de credit britanică a fost prea mare, potrivit lui Antal Pongracz, directorul general adjunct al OTP Bank. Domnia sa a adăugat că "preţul corect" ar fi fost de 100 - 150 milioane euro.

Anul trecut au existat zvonuri şi în privinţa unei posibile vânzări a Băncii Comerciale Carpatica (BCC), care au fost însă infirmate. Fondul de investiţii "AnaCap" a purtat discuţii cu Ilie Carabulea, preşedintele Consiliului de Supraveghere a BCC, pentru achiziţia băncii, dar Ilie Carabulea a precizat la acea dată că banca nu este de vânzare.

Gelu Gherghescu, "Ernst&Young": Băncile străine nu au bani să vină în ţara noastră

Băncile străine, care nu sunt reprezentate în sistemul bancar de la noi, nu dispun de suficient capital ca să achiziţioneze subsidiare locale, susţine Gelu Gherghescu, partner la "Ernst&Young". Totuşi, Rusia, China şi ţările petroliere din zona Golfului sunt interesate de perspectivele pe care le prezintă ţara noastră, potrivit domniei sale.

Gelu Gherghescu ne-a declarat: "Din păcate, la acest moment băncile importante din ţările dezvoltate, care nu sunt prezente în România, nu au suficient capital disponibil pentru a-şi extinde activitatea prin achiziţia de filiale sau portofolii cu atât mai puţin în ţări precum România, contaminate de situaţia din regiune. La acest moment singurele capitaluri care par interesate de România vin din ţări la est de România cum ar fi Rusia, ţările petroliere din zona Golfului Persic şi China.

La acest moment, în jur de 30 de bănci au o cotă de piaţă de sub 1%. Consolidarea în sistemul bancar românesc era inevitabilă chiar şi în lipsa unui mediu economic dificil şi a fost anticipată de mulţi dintre jucători, încă de la intrarea pe piaţă. Dimensiunea unei afaceri este esenţială în multe sectoare pentru a atinge un anumit grad de eficienţă şi cu atât mai mult într-un sector ca cel bancar. Dacă nu atingi o masă critică trebuie să vinzi unui alt jucător dar, sigur, că majoritatea au estimat la momentul intrării pe piaţă că acest exit se va face în profit".

Evoluţia pieţei bancare anul acesta depinde, în mare măsură, de ce ce se va întâmpla în sistemul bancar european, deoarece 90% din activele bancare sunt deţinute de filiale ale unor bănci străine, susţine reprezentantul "Ernst&Young".

Domnia sa a adăugat că, în prezent, finanţările în valută acordate de bănci depăşesc de aproape două ori valoarea depozitelor în valută atrase de la rezidenţi. Acest lucru arată că, în ultimii ani, creşterea economiei noastre s-a bazat, în mare măsură, pe finanţare din exterior, în principal pe împrumuturi intragrup ale băncilor, potrivit lui Gelu Gherghescu.

Având în vedere noile cerinţe de capital pentru băncile europene, reprezentantul "Ernst&Young" susţine că este critic să se găsească la nivel european o soluţie de creştere a fondurilor proprii ale grupurilor bancare, care să nu ducă la diluarea actualilor acţionari.

Domnia sa a declarat : "Un exemplu ar fi instrumentele hybride, dar acestea nu au pieţe mature. În cazul în care soluţia propusă la nivel european nu va răspunde acestor cerinţe este de aşteptat ca grupurile bancare să-şi reducă expunerea fie prin vânzarea de filiale, de portofolii sau măcar printr-o reducere a finanţăriilor, ceea ce este un risc semnificativ pentru creşterea economică a României în anii urmatori".

Reprezentantul "Ernst&Young" a adăugat că şi accelerarea atragerii de fonduri europene, care ar putea să suplinească într-o oarecare măsură reducerea finanţării bancare, este afectată, dat fiind nevoia de co-fiananţare. (ELENA VOINEA)

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb