SIBEX Deprecierea Dow Jones, "balon de oxigen" pentru lichiditatea Sibex

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 14 aprilie 2014

După o serie de patru şedinţe terne, dintre care două cu volume sub 1.000 de contracte, ziua de vineri, 11.04, a adus un reviriment puţin aşteptat pe piaţa Sibex. Lichiditatea a crescut puternic, ajungând la 3.838 de contracte, cu o valoare de 60,76 milioane de lei. Astfel, la fel ca în urmă cu exact o săptămână, ultima şedinţă a salvat impresia de ansamblu.

Acest "balon de oxigen" pentru bursa sibiană s-a conturat datorită scăderilor ample ale Dow Jones. Începută încă de joi, când cotaţia futures de la Sibiu a indicelui american s-a depreciat cu 255 de puncte, fără însă a avea un efect deosebit asupra volumului, deprecierea a continuat vineri. Chiar dacă nivelul de scădere nu a fost la fel de amplu ca joi, 10.04, oprindu-se la 110 puncte, efectul în piaţă a fost triplu: un volum de 3.699 de contracte pentru derivatul care urmăreşte evoluţia indicelui american. Speculatorii au reacţionat, astfel, la scăderea cotaţiei DEDJIA_RON iunie sub pragul de 16.000 de puncte pentru prima dată din 16 martie încoace. Mai exact, cotaţia de la închidere a fost de 15.987 de puncte. DEDJIA_RON a fost tranzacţionat şi pe scadenţa septembrie, rezultând 158 de contracte. Cotaţia a închis la 15.950 de puncte, după o scădere de 110 puncte. Direcţia "roşie" a urmărit evoluţia de pe Wall-Street, unde indicii reprezentativi s-au depreciat, S&P 500 înregistrând cea mai slabă săptămână din 2012 încoace, pe fondul rezultatelor dezamăgitoare ale JPMorgan Chase & Co. "Putem spune că reacţia speculatorilor la scăderea Dow Jones a fost un < balon de oxigen > pentru piaţă, dar dependenţa faţă de acest derivat a atins deja cote îngrijorătoare, iar sesiuni de acest gen par mai degrabă < baloane de săpun >, întrucât nu există continuitate şi nu va fi de mirare că volumele vor reveni la un nivel redus când mişcările agresive se vor tempera", a comentat un broker evoluţia de vineri.

În condiţiile în care DEDJIA_RON practic a monopolizat interesul jucătorilor, cu peste 96% din volumul total al şedinţei, pentru celelalte simboluri interesul a fost aproape nul. S-a tranzacţionat răzleţ pe segmentul valutar, perechea euro/dolar atrăgând 26 de contracte pe scadenţa iunie. Euro s-a depreciat uşor cu 0,07%, la 1,38800 USD. S-au mai observat 17 contracte euro/yen, moneda unică europeană apreciindu-se pentru scadenţa iunie cu 0,20%, la 141,07 yeni. Derivatul pe aur cu simbolul SIBGOLD a beneficiat de 20 contracte. Uncia s-a devalorizat cu 4,2 USD şi a închis la 1318 dolari pentru scadenţa aprilie.

De-a lungul întregii săptămâni trecute, numărul contractelor de la Sibex a fost de 8159, din care 47% încheiate vineri, 11.04.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Intr-adevar..mare balon Sibexul, da' de-un intra-day merge pe DJ

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb