SIBIU 1227 contracte futures pe indicele Dow Jones, încheiate într-o săptămână la Sibex

DECEBAL N. TODĂRIŢĂ
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 8 februarie 2010

La Sibex, sesiunea de la finalul primei săptămâni de tranzacţionare din februarie a fost una care a impus direcţia descendentă ca traseu de bază. Pe fondul acesteia, lichiditatea de pe segmentul futures a crescut puternic, ajungând la 11.296 contracte (11.190 futures şi 106 opţiuni) încheiate din peste 2400 de tranzacţii cu o valoare de 21 milioane lei, în creştere cu 70 % faţă de sesiunea precedentă.

Cea mai interesantă evoluţie din ultima şedinţă a săptămânii a fost cea a contractului futures pe indicele Dow Jones Industrial Average care a atras cel mai bun volum de la lansare. Numărul contractelor realizate vineri pe acest produs a fost de 359 dintre care 354 pe scadenţa martie, iar totalul poziţiilor deschise pe acest termen a crescut la rândul său semnificativ ajungând la 1198. Intensitatea la tranzacţionare a avut loc pe fondul unei evoluţii descendente a cotaţiilor indicelui. Tranzacţiile pentru scadenţa martie s-au realizat la valori între un maxim de 10.000 respectiv un minim de 9882 puncte, cotaţia DEDIJA_RON martie pierzând 175 puncte şi închizând la o valoare de 9890 puncte. "Contractul futures pe indicele DJIA este cel mai de succes produs nou lansat de Sibex în ultimii patru ani, fapt care indică impactul acestuia în rândul participanţilor care aşteptau de mult oportunitatea de a tranzacţiona un instrument de o asemenea anvergură, corelat în mod concret cu evoluţia de pe Wall-Street. Un mare plus îl reprezintă şi activitatea formatorului de piaţă, anume societatea WBS România, care prin activitatea depusă, are o contribuţie decisivă în asigurarea lichidităţii pe acest contract", a declarat domnul Darius Cipariu, Director Adjunct al Sibex". Şi evoluţia DESIF 5 a fost una spectaculoasă, numărul contractelor fiind de 10.564. Raportat la scadenţa martie, DESIF5 s-au depreciat cu 5,5 bani, până la 1,5370 lei/acţiune în timp ce pentru iunie s-a observat o depreciere de 5,91 bani care a conturat o cotaţie de 1,5739 lei. Perechea RIRO/RON atras 216 contracte, evoluţia cotaţiei fiind una "verde" pe termen scurt. Astfel, pentru martie, euro s-a apreciat cu 0,70 bani până la 4,1519 lei. În schimb, pentru iunie s-a observat o scădere de 0,93 bani, până la un preţ de 4,16 lei pentru un euro. Pe piaţa acţiunilor, în sesiunea de vineri au fost transferate 2600 de acţiuni Sibex la preţuri între 1,9 şi 1,7 lei. Cotaţia SBX a închis la 1,7 lei/acţiune, în scădere cu 10 bani.

Raportat la întreaga săptămână, aceasta a fost una care a început cu aprecieri importante pe segmentul SIF respectiv cu corecţii puternice pentru preţurile futures ale euro. Creşterile de pe SIF-uri nu s-au menţinut însă, astfel că spre finalul intervalului 1-5 februarie, corecţiile au apărut şi au atins un nivel destul de amplu. Această evoluţie a ţinut investitorii conectaţi la pulsul pieţei şi a determinat obţinerea unor volume record pentru începutul de an. Per total, în perioada în discuţie au fost încheiate 52.751 de contracte cu o valoare care s-a cifrat la peste 100 milioane lei. În aceste condiţii media zilnică a crescut până la 10,.514 contracte pe şedinţă. Cel mai tranzacţionat simbol a fost DESIF 5 cu 48.806 contracte secondat de perechea EURO/RON cu 2279 contracte, total ce semnifică schimburi echivalente cu 2,27 milioane euro între vânzătorii şi cumpărătorii care au tranzacţionat derivatele valutare în discuţie. Locul trei a revenit derivatelor pe indicele american Dow Jones cu 1227 contracte, atracţia participanţilor faţă de acest produs fiind cea care l-a propulsat, în doar două săptămâni de la lansare, până pe locul trei în topul de lichiditate la Sibex. Pe piaţa spot, participanţii au tranzacţionat în perioada 1-5 februarie 20.990 de acţiuni Sibex cu o valoare de peste 36.600 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb