La bursa sibiană, prima zi din săptămâna 24-28 iulie s-a soldat cu încheierea a aproape 8.000 contracte futures şi options, din 1.199 tranzacţii. Lichiditatea obţinută ilustrează o activitate redusă a "jucătorilor" futures, debutul de săptămână păstrând caracteristicile finalului săptămânii trecute. În aceste condiţii valoarea în RON aferentă zilei de ieri s-a ridicat la 16,57 milioane. Dacă lichiditatea obţinută a ilustrat o anume prudenţă a participanţilor în piaţă, se poate observa continuarea direcţiei de creştere a numărului de poziţii deschise, ajuns în prezent la nivelul de aproape 123.500 pe pieţele futures şi de opţiuni, fapt ce indică interesul constant pentru derivate. Contractele au fost rea-lizate pe fondul unor scăderi ale cotaţiilor, majoritatea preţurilor înregistrate la finalul zilei fiind inferioare celor anterioare.
După cum indică totalurile marcate, cel mai lichid emitent al zilei a fost SIF 5 Oltenia, derivatele pe acţiunile acesteia fiind adevărate vedete conform celor 3.720 contracte futures ce le-au avut ca activ suport. Scadenţa în derulare a fost principala vizată de participanţii în piaţa la termen, ea atrăgând majoritatea contractelor. Ultimele tranzacţii cu DESIF 5 au fost încheiate la preţul de 2,39 lei/acţiune pentru scadenţa din septembrie, la 2,5 lei/acţiune pentru scadenţa din decembrie şi la 2,675 lei/acţiune pentru martie anul viitor. Preţurile în cauză evidenţiază deprecieri de 0,024 şi 0,04 lei/acţiune pentru cele două scadenţe rămase active pentru 2006 precum şi de 0,095 lei/acţiune pentru prima scadenţă din anul viitor. În ierarhia lichidităţii zilei de ieri, locul secund a revenit derivatelor DESIF 2 Moldova care, pe parcursul şedinţei au devenit active suport pentru 2.235 contracte futures. Şi în ceea ce le priveşte, scadenţa apropiată a atras majoritatea preferinţelor. DESIF 2 s-au înscris pe un traseu descendent pentru septembrie 2006 şi martie 2007 astfel încât la finalul zilei, cotaţiile de 1,9251 lei/acţiune pentru septembrie şi 2,165 lei/acţiune pentru martie ilustrau o variaţie negativă de 0,025 şi 0,035 unităţi/titlu. În schimb, pentru ultima scadenţă din anul în curs s-a înregistrat o evoluţie pozitivă, DESIF 2 decembrie fiind cotate la 2,0695 lei/titlu, în creştere cu 0,0195 unităţi. Contractele pe acţiunile celor două SIF-uri amintite, împreună cu cele încheiate pe DESIF 3 Transilvania, au acaparat un procent de peste 77% din rulajul şedinţei de la bursa sibiană.
Din sectorul bancar, DETLV s-au numărat printre remarcatele zilei, prin totalul de peste 1.200 contracte ele revendicând poziţia a treia în top. La final, DETLV au fost cotate la 1,14 şi 1,2 lei/acţiune pentru scadenţele septembrie şi decembrie 2006 respectiv la 1,2565 ei/acţiune pentru prima scadenţă din anul viitor. Conform acestora DETLV au pierdut 0,01 lei/acţiune pentru scadenţa apropiată, 0,0049 lei/acţiune pentru scadenţa din iarnă şi 0,003 lei/acţiune pentru cea din martie 2007.
În aria derivatelor petroliere s-a remarcat transferarea unui volum echivalent cu circa 3,9 milioane de acţiuni "Rompetrol". DERRC s-au numărat, din punct de vedere al evoluţiei cotaţiilor printre excepţiile zilei, încheind ziua pe creştere. Variaţia pozitivă s-a ridicat la 0,0019 lei/titlu pentru septembrie şi 0,002 lei/titlu pentru decembrie iar valorile de la închidere erau de 0,0855 şi 0,088 lei/titlu, pentru cele două date scadente.
Pentru septembrie, în urma unei deprecieri de 0,01 unităţi, cotaţia unui euro în raport cu moneda naţională s-a fixat la 3,58 lei.