SIBIU Euro, din nou în atenţia speculatorilor de pe piaţa Sibex

DECEBAL N. TODĂRIŢĂ
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 26 octombrie 2010

Pe piaţa Sibex, ultima săptămână din octombrie a debutat cu creşteri pe segmentul derivatului pe Dow Jones, respectiv pe cel al DESIF5. Dacă pentru Dow Jones acestea au fost destul de ample, în schimb pentru DESIF5 ele au fost mai slabe existând chiar momente de trecere în teritoriul negativ. Creşteri importante s-au înregistrat şi pe segmentul derivatelor pe mărfuri, aurul continuând să fie un plasament cu rezultate excelente pentru cumpărători. În ceea ce priveşte volumul de trans­fer, deşi acesta a crescut considerabil faţă de ultima şedinţă, nivelul schimburilor a fost în continuare unul mai degrabă redus, cu circa 2400 de contracte încheiate până la ora 17:45, valoarea tranzacţiilor situându-se la 19,5 milioane lei.

Pe piaţa interbancară, şedinţa s-a făcut remarcată mai ales prin aprecierea agresivă a leului faţă de valutele de referinţă - EUR şi USD, înregistrată în contextul general favorabil post G20 de apreciere a valutelor din regiune. Ca urmare, euro a fost cotat de BNR la un preţ de 4,2727 lei, moneda naţională reuşind astfel să se scumpească cu peste 3,5 bani. Acest fapt s-a reflectat şi la Sibex, unde euro a reintrat în atenţia speculatorilor. Pe piaţa derivatului EUR/RON, investitorii au tranzacţionat aşadar intens, estimările lor corelându-se cu cele ale pieţei interbancare. Astfel, pentru sfârşitul anului 2010, cotaţia EUR/RON s-a situat, în cea mai mare parte a timpului, sub valoarea de 4,30 lei. La finalul zilei însă, cotaţia euro e revenit brusc pe plus pentru finalul anului curent, aprecierea fiind de 0,43%. În schimb, pe scadenţele martie şi iunie 2011 leul câştiga teren apreciindu-se cu 0,71 şi 0,46%. Numărul contractelor EURO_RON era de 450.

Cel mai lichid contract s-a menţinut tot DEDJIA_RON, evoluţia acestuia fiind spectaculoasă mai ales în prima oră a şedinţei. În acest interval s-au încheiat peste 1000 de contracte futures pe indicele american care s-a decorelat de evoluţia de vineri din SUA unde DJIA a închis in scădere uşoară. Estimările pozitive ale participanţilor au fost confirmate de faptul că Indicele DJIA a crescut pe pieţele futures internaţionale iar indicii principalelor burse europene au cunoscut de asemenea aprecieri importante, după ce în weekend a avut loc o întâlnire a miniştrilor de Finanţe din întreaga lume, care au decis să nu recurgă la devalorizarea monedelor naţionale în scopul impulsionării exporturilor. De asemenea şi Bursa de pe Wall-Street a deschis confortabil pe plus luni, în urma hotărârii liderilor financiari de pe plan mondial de a echilibra mai bine schimburile comerciale. Influenţa NYSE s-a resimţit imediat la Sibex unde cotaţia DEDJIA_RON decembrie a atins maximul zilei după deschiderea pieţei americane.

Sibex disclaimer: Comentariul a fost realizat conform datelor din piaţă de la ora 17.15, după aceasta urmând să apară modificări ale numărului total de contracte, poziţiilor deschise şi valorii respectiv ale cotaţiilor datorită programului de tranzacţionare prelungit până la ora 19.00. Datele exacte sunt disponibile pe site-ul www.sibex.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb