SIBIU - FUTURES & OPTIONS: 7 ianuarie 2005 Euro cotat la 38.750 lei

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 10 ianuarie 2005

Sumarul tranzacţiilor la BMFMS

În prima săptămînă a lui 2005 la Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu au fost încheiate 2516 contracte futures şi options. Apetitul investitorilor s-a materializat prin deschiderea de noi poziţii. Numărul acestora s-a dublat, în prezent depăşind 5500. Capul de afiş a fost ţinut de acţiunile Băncii Transilvania care au înregistrat o creştere de 1510 lei, aducînd operatorilor inspiraţi profituri de peste 150%. Atractive s-au dovedit a fi şi titlurile SIF 2 cu o creştere săptămînală de 1159 lei sau SNP, care au atins un nou maxim, de 4100 lei/acţiune. Pe piaţa valutară, evoluţia spectaculoasă, "în dinţi de ferăstrău" şi cu variaţii ample a monedei americane a oferit bune oportunităţi pentru speculatori. Astfel, aprecierea de 880 de unităţi de luni a fost urmată în ziua următoare de o retragere de 810 puncte. Scenariul s-a repetat şi în zilele următoare, un dolar fiind cotat pentru scadenţa lunii martie la 29.250 lei. De remarcat şi încheierea primelor contracte pentru scadenţa 30 iunie, dată pentru care un dolar este cotat la 28.900 lei. O evoluţie asemănătoare, deşi cu variaţii mai mici, a avut şi moneda unică europeană, cotată pentru scadenţa martie la 38.750 lei. Aprecierea dolarului faţă de euro pe pieţele internaţionale a condus la iniţierea de strategii short pe activul euro/dolar foarte profitabile. Dacă la începutul săptămînii un euro valora 1,3450 dolari, acesta s-a depreciat constant, fiind cotat vineri la 1,3237 dolari pentru scadenţa martie şi la 1,3125 pentru sfîrşitul lui iunie. Noul an a adus şi un interes sporit al investitorilor pentru piaţa opţiunilor, unde au fost deschise peste 300 de poziţii. Operatorii au preferat în special atragerea de call-uri pe activul leu/euro. Acestea au fost încheiate pentru preţuri de exercitare cuprinse între 38.400-39.500 lei/euro, contra unor prime de 100-300.000 lei/contract.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb