A treia şedinţă a săptămânii a readus creşterile pentru derivatele cele mai lichide, anume contractele futures pe Dow Jones, pe acţiunile SIF5, pe paritatea euro/dolar şi aur. Tendinţa pozitivă a fost mai puternică în prima jumătate a şedinţei, pentru ca apoi, în partea a doua, aprecierile să se tempereze, bursa de pe Wall-Street des-chizând uşor pe minus. În acest cadru, participanţii au fost ceva mai rezervaţi comparativ cu şedinţa de marţi. La ora 17.15 numărul contractelor era de 3500 cu o valoare de 27 milioane lei.
Pe segmentul indicilor s-a înregis-trat cea mai bună lichiditate, derivatul pe indicele Dow Jones Indus-trial Average fiind preferat, până la ora 17.15, pentru 1700 contracte, majoritatea pe termen scurt (scadenţa iunie). Participanţii au tranzacţionat în contextul în care indicii celor mai importante burse din Europa au înregistrat aprecieri, în timp ce pe piaţa futures din SUA cotaţiile DJ s-au aflat pe plus dar pe un interval îngust. Pe Wall-Street, deschiderea a fost una "roşie", dar cu variaţii modeste, investitorii ezitând să parieze înainte ca FED să facă evaluările privind starea generală a economiei americane, declaraţii programate pentru miercuri după-amiază în SUA. Astfel, şi "jucătorii" Sibex monitorizau atent evoluţia de peste ocean. Tot în SUA, Target Corporation a raportat o creştere a profitului trimestrial cu mai mult decât era aşteptat, creşterea rentabilităţii afacerii cu cardurile de credit atenuând impactul vânzărilor mai modeste din magazine. Pe piaţa Sibex, la ora 17.15 indicele DJIA creştea cu 57 puncte pe scaden"a iunie 2011, după deschiderea pe minus de la NYSE, preţul futures de la Sibiu al celui mai urmărit indice din lume atingând imediat minimul zilei. La aceeaşi oră, pe scadenţele septembrie şi decembrie 2011, indicele înregistra plusuri de 33 şi 35 puncte, pe un volum redus. Pe scaden"a martie 2012, investitorii tranzacţionau indicele american la un preţ ce afişa un plus de 125 puncte, de asemenea pe un volum mic.
Pentru contractul DESIF5 tot cumpărătorii au fost beneficiarii zilei, cotaţia pe termen scurt şi mediu atingând maximele zilei în prima parte, pentru ca apoi, în cea de a doua câştigurile să se reducă. Pe scadenţa iunie a fost tranzacţionată cea mai mare parte dintre cele circa 1200 contracte înregistrate pe DESIF5 pe toate scadenţele, cotaţia de la ora 17.15 crescând cu 1,07%. Pentru septembrie, DESIF5 câştiga 0,66% iar pentru finalul anului (decembrie) 0,20%. Doar pentru martie 2012 direcţia a fost diferită, DESIF5 pierzând, la ora menţionată, 1,53%, pe un volum scăzut.
O excepţie de la creşteri a făcut, pe tot parcursul zilei şi derivatul pe acţiunile Fondul Proprietatea, care s-a depreciat cu 1,06% pe scadenţa iunie pe care se observau 200 de contracte. Speculatorii de pe aceste titluri aşteaptă reluarea efectivă a procesului de conversie prin care acţiunile vor intra în posesia deţinăto-rilor lor de drept, şi efectele aces-tui proces asupra preţului.
În cea ce priveşte derivatele valutare, cele mai multe tranzacţii s-au consemnat pe paritatea euro/dolar. Miza a fost pusă pe creşterea euro care, la ora 17,15, câştiga, 0,32% faţă de dolar, deşi pe piaţa de la New York moneda europeană s-a depreciat faţă de moneda americană pentru prima dată în trei zile. Pe bursa sibiană, participanţii au anticipat acestă mişcare încă din şedinţa precedentă, când dolarul s-a întărit, astfel că acum a suferit corecţii. La Sibex paritatea euro/dolar a atras, până la ora 17.15, aproape 100 de contracte.
În ceea ce priveşte cotaţia aurului, miza a fost pusă pe aprecieri. Ca urmare, la ora 17.15 metalul preţios avansa cu 20,5 dolari pe scaden"a iunie 2011. Tot pe segmentul aurului s-a mai remarcat şi tranzacţionarea în premieră a mini contractului pe metalul galben, cu mărimea de doar o uncie, având simbolul SIBGOLD. Cotaţia unciei pe scadenţa august creştea cu 16,12 dolari. Conform JPMorgan Chase & Co, aurul şi petrolul vor conduce un "raliu" al preţului mărfurilor, în condiţiile în care producţia nu reuşeşte să ţină pasul cu cererea.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Gheorghe în data de 19.05.2011, 09:01)
Daca faci derivat DJIA, pe ce sa fi cu ochii daca nu pe piata SUA? Ca doar nu o sa ne uitam la RRC :).