La Sibiu Stock Exchange, şedinţa de joi 30 iunie a încheiat cea de-a şasea lună din an printr-o evoluţie ascendentă a cotaţiilor pe segmentul indici şi pe cel valutar dar cu variaţii mixte pe segmentul financiar. Lichiditatea a fost una ridicată, la ora 17.30 observându-se 6500 contracte, cu o valoare de 56,5 milioane lei. De-a lungul întregii luni, numărul contractelor încheiate la Sibiu Stock Exchange (Sibex) a fost de circa 152.000, cu 52,5% peste luna anterioară, fiind înregistrat cel mai bun volum de tranzacţionare din acest an. Creşterea lichidităţii s-a datorat în special atractivităţii produselor futures internaţionale cum ar fi contractul pe indicele Dow Jones, contractul EUR/USD sau aurul, spreadurile mici şi lichiditatea asigurată de market-makeri dinamizând piaţa.
Şi în penultima şedinţă a săptămânii, tot contractul pe Dow Jones a făcut legea la nivel de lichiditate, cu 3500 de contracte încheiate până la ora 17.30. Cotaţiile futures ale celui mai urmărit indice au crescut, în condiţiile în care pieţele financiare ale lumii au evoluat din nou pe plus joi, pe fondul probabilităţii mari ca parlamentarii eleni să elimine şi ultimul obstacol necesar în vederea obţinerii banilor pentru salvarea Greciei, votând punerea în aplicare a măsurilor de austeritate aprobate miercuri. În SUA, preţurile futures ale indicilor creşteau iar deschiderea NYSE a fost "verde", bursa americană extinzându-şi raliul după ce datele economice au arătat că activitatea de business a crescut în această lună, mai mult decât era aşteptat, în zona central vestică din SUA, datorită amplificării comenzilor. La Sibex, pe termen scurt (septembrie) DEDJIA_RON creştea cu 136 puncte.
Un alt produs cu o evoluţie spectaculoasă în iunie a fost derivatul pe perechea valutară euro/dolar, tranzacţionată în lei. Tranzacţiile pe acesta au înregistrat cel mai bun nivel de la lansare, cu un total de 23.500 contracte, dintre care circa 500 în ultima şedinţă din iunie. Perechea EUR/USD a ocupat locul trei în topul lunar, cu 16% din totalul contractelor. În ultima şedinţă, cotaţia euro a crescut faţă de moneda americană, urmărind evoluţia de pe pieţele externe. Astfel, euro câştiga 0,51% faţă de dolar, fiind tranzacţionat la 1,4464 USD. Pe plan extern, moneda comună a urcat la maximul din aproape trei săptămâni faţă de dolar, pe fondul speculaţiilor că Banca Centrală Europeană va creşte ratele dobânzii săptămâna viitoare pentru a reduce inflaţia.
Tot pe piaţa valutară, dar pe perechea euro/leu s-a înregistrat un volum în creştere, speculatorii transferând, în ultima şedinţă a lunii, echivalentul a 1,2 milioane de euro prin cele peste 1200 de contracte încheiate. Tranzacţiile au fost perfectate în condiţiile unei direcţii ascendente a monedei unice faţă de leu. La ora 17.30 euro avansa cu 0,49% pe scadenţa septembrie şi cu 0,385 pe decembrie. În iunie, volumul contractelor EUR/RON a fost de circa 6600 (6,6 milioane de euro, un contract fiind egal cu 1000 euro)
Şi derivatele SIF5 s-au menţinut în top cu aproape 1000 de contracte încheiate până la ora 17.30. La ora menţionată cotaţia futures a acţiunii SIF5 creştea cu 0,08% pe scadenţa septembrie, după ce între orele 13.00 şi 16.30 s-a aflat pe minus. Pentru decembrie DESIF5 câştiga 0,35% iar pentru martie 2012 pierdea 1,81%. În luna mai, DESIF5 a atras circa 36.500 de contracte, menţinându-se pe locul doi în topul lichidităţii cu 24% din volumul total al pieţei.
Pe piaţa spot, ultima şedinţă din iunie a adus în prim plan acţiunile Sibex, fiind tranzacţionate 512.677 titluri la preţuri între 1,44 şi 1,5 lei, cotaţia crescând cu 6 bani. În iunie numărul acţiunilor SBX tranzacţionate a fost de peste 2 milioane cu o valoare ce a depăşit 3 milioane lei. Tot în iunie, au fost tranzacţionate de puţin peste 86.000 acţiuni PPLI cu o valoare de 480.996 lei.