"SIF Oltenia" Craiova - câştig de 18,34%, în ultima lună

M.M.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 22 august 2006

Acţiunile "SIF Oltenia" Craiova ce se tranzacţionează la prima categorie a Bursei de Valori Bucureşti sub simbolul SIF5 au avut cea mai bună evoluţie în perioada 21 iulie - 21 august, dovedindu-se a fi şi cel mai bun plasament financiar realizat într-o lună. Astfel, cotaţia acţiunilor SIF5 (exprimată în euro) a înregistrat în perioada de referinţă, o creştere de 18,34%.

Indicele BET-FI (euro), care reflectă evoluţia de ansamblu a preţurilor acţiunilor celor cinci societăţi de investiţii financiare tranzacţionate la BVB, s-a apreciat, în ultima lună, cu 11,90%, în timp ce BETeuro (indicele celor mai lichide zece acţiuni cotate la BVB) a crescut cu 4,85%.

Investitorii care au preferat în urmă cu o lună fondurile mutuale au putut obţine un maxim de câştig dacă au optat pentru unităţi ale fondului de acţiuni Active Dinamic. Aceas-tă investiţie a oferit, ieri, o creştere a economiilor cu 6,82%, raportat la moneda europeană.

Randamente mai mici au fost înregistrate, în perioada de referinţă, la depozitele în bănci. Astfel, persoanele care, cu o lună în urmă, au ales să îşi utilizeze economiile pentru constituirea de depozite în lei la "Libra Bank" şi "Banca Comercială Carpatica" au obţinut ieri un câştig de 2,02% (exprimat în euro) din suma depusă şi doar 0,33 procente din suma depusă pentru constituirea de depozite în euro la "Banca Transilvania".

Datorită aprecierii leului în raport cu euro, păstrarea banilor "la ciorap" nu a fost o pierdere în ultima lună. Astfel, persoanele care nu şi-au utilizat resursele băneşti în aceas-tă perioadă au înregistrat, ieri, un câştig de 1,39% din sumă, raportat la moneda europeană. În schimb, achiziţia de aur nu a fost o alegere bună în această perioadă, din cauza devalorizării acestui metal. Conform datelor furnizate de BNR, valoarea aurului a scăzut cu -2,58% în raport cu moneda europeană.

Notă: Ponderea acţiunilor în indicele BET FI este următoarea: SIF1 - 19,75%, SIF2 - 16,38%, SIF3 - 19,34%, SIF4 - 25,91%, SIF5 - 18,62%. Ponderea acţiunilor în indicele BET este următoarea: TLV - 20%, SNP - 20%, BRD - 20%, RRC - 20%, IMP - 6,52%, AZO - 4,17%, ATB - 4,11%, TBM - 3,06%, OLT - 1,58%, RBR - 0,58%. Toate profiturile sînt calculate în euro ajustate pentru schimbările de curs valutar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5998
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9509
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.2781

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930