SIF-URILE ŞI FONDUL PROPRIETATEA/BURSA Adrian Mitroi, Profesor De Finanţe Comportamentale:"De la SIF am învăţat importanţa alocării activelor, nu a selecţiei acestora"

FPP-urile, care, ulterior, s-au transfornat în SIF-uri, au reprezentat o şcoală bună de business investiţional pentru noi toţi, este de părere Adrian Mitroi, profesor de Finanţe Comportamentale în cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) din Bucureşti. Despre constituirea şi activitatea SIF-urilor, domnia sa consideră: "În retrospectivă, ideea a fost excelentă. Economic, financiar şi la nivel de bune practici, din nou - un mare plus. Marele minus este cel al deficitului de curaj investiţional". Domnul Mitroi ne-a explicat că riscul investiţional este acel risc ce se poate defini ca fiind situaţia când în realitate se întâmplă mai multe evenimente decât se pot întâmpla în teorie: "De la SIF am învăţat importanţa alocării activelor, nu a selecţiei acestora. Această diferenţă esenţială în managementul modern al investiţiilor este regula de aur a protecţiei capitalului: alocarea activelor contează mult mai mult decât selecţia titlurilor din portofoliul investiţional".

Disciplina impusă de procesul de optimizare a procesului de alocare a activelor, chiar dacă nu promite un randament potenţial mai ridicat, poate asista şi îmbunătăţi decizia financiară, nu neapărat prin urmărirea de randamente mai mari, ci printr-o asumare de riscuri mai bine administrate şi controlate, apreciază specialistul.

Domnia sa subliniază că evoluţia de tip zig-zag a pieţei exprimă amprente, trenduri şi anumite predilecţii de atitudine şi comportament ale investitorilor, la acel moment: "Analizând datele şi informaţiile, cercetarea empirică a ajuns la o concluzie interesantă: tendinţele comportamentale şi diferenţele de percepţie şi aşteptări ale investitorilor manifestă o influenţă robustă asupra variabilei dependente - randamentul investiţional. Evoluţia cursurilor bursiere relevă o influenţă sistematică importantă a factorilor psihologici ai operatorilor, a modului în care aceştia iau şi susţin deciziile lor tranzacţionale de investiţii".

În general, nivelul de încredere în propriile abilităţi financiare ale unui investitor nu este corelat cu succesul său investiţional, apreciază Adrian Mitroi. Domnia sa ne-a declarat: "Jucătorii sunt convinşi că pot «bate» sistematic piaţa, prin decizii de temporizare corecte, de cumpărare sau vindere a unui activ financiar la momente optime, pentru că dau prea multă greutate experienţelor financiare recente, în dauna celor mai îndepărtate. În noua paradigmă a finanţelor indusă de criza economică mondială, randamentele superioare se vor obţine şi menţine mai greu, iar accentul finanţelor investiţionale se va muta de la administrarea pentru urmărirea de randamente înalte spre managementul riscului şi spre obţinerea de rentabilităţi corelate adecvat cu riscurile asumate. Ca rezultat al acestei modificări de paradigmă de business, doar profilurile simetrice între randament şi risc pot fi recompensate financiar pe termen lung, sustenabil".

Trendul mondial de emancipare economică şi financiară a naţiunilor, corporaţiilor şi consumatorilor a impus fondurilor de capital, uşor disponibile în economiile avansate, să caute noi oportunităţi de plasament. Acestea s-au găsit în ţări cu mai puţin capital economisit, dar cu posibilităţi temporare mai mari de creştere şi de obţinere a profitului suplimentar, cum ar fi România şi Europa Nouă, conform specialistului. Acesta consideră: "Puterea financiară a unei naţiuni se măsoară şi prin rata de economisire a populaţiei şi de consolidare fiscală susţinută a bugetului public. Cu cât această rată de economisire este mai mare, cu atât dobânda locală ar trebui să fie mai scăzută, iar băncile vor putea finanţa mai multe proiecte investiţionale locale şi internaţionale, preponderent cele pentru afaceri axate pe creştere de productivitate şi competitivitate şi mai puţin pentru achiziţii speculative de imobile. Exact acest lucru mi-ar fi plăcut să îl văd la FPP-uri, SIF-uri, investiţii de tip venture capital şi private equity".

Piaţa de capital este un indicator general al condiţiilor economice, iar evoluţia ei o urmează pe cea economică, şi nu invers, mai subliniază domnia sa, adăugând: "Investitorii de succes utilizează conceptele-cheie ale Teoriei Pieţelor Eficiente şi ale Managementului de portofoliu, pe care le combină cu cercetare, informare continuă şi analiză, răbdare şi bun simţ economic, pentru a obţine randamente superioare pe o piaţă în creştere, dar şi pentru a prezerva profiturile şi capitalul într-o piaţă adversă şi bulversantă, în care pare că toată lumea are de pierdut. La fel cum preţul acţiunilor nu poate creste la cer, la fel se întâmplă şi cu preţul proprietăţilor imobiliare. Oportunităţile nu sunt niciodată foarte evidente şi uşor de decelat în multitudinea de opţiuni, care se află, în mod continuu, în fata investitorului. Ele apar în mod subtil şi necesită atenţie, determinare şi ambiţie pentru a fi descoperite, înţelese şi urmărite. Reuşita investiţională înseamnă muncă şi disciplină; cu cât munceşti mai mult, aduni mai multă informaţie, cu atât rezultatele, din noroc sau din pricepere, pot fi mai bune. Din nefericire, această relaţie nu este şi biunivocă. Totuşi, pe bursă, cu cât investitorul munceşte, se informează şi îşi controlează mai mult impulsurile emoţionale şi psihologice, cu atât acesta poate să îşi crească şansele la o performanţă sustenabilă.

Există, deci, posibilitatea teoretică de a câştiga mai mult profit decât alţii, nu prin noroc, ci prin abilitatea superioară de a fructifica asimetria de acces la informaţie, prin decelarea stilului investiţional care este cel mai potrivit unei perioade specifice. Această asimetrie se poate datora factorilor de natură macroeconomică, structurală, circumstanţială, cognitivă, psihologică etc. Practic, din punctul de vedere al administratorilor de investiţii, exploatarea acestor anomalii şi segmentări ale pieţei se poate dovedi benefică financiar, însă repetabilitatea acestei performanţe financiare este elementul definitoriu al unui management investiţional de calitate, singurul care merită recompensat".

Adrian Mitroi concluzionează: "Terra Incognito politicilor monetare mondiale (marile bănci centrale intermediază între 20% şi 35% din PIB-urile respective) şi tentativele acestora de începere a procesului de închidere a robinetului lichidităţilor abundente sunt incertitudini cu efecte greu de cuantificat, pe care poza ratingului suveran static nu are cum să le surprindă complet. Piaţa şi economia mondială au însă nevoie de aceste măsuri de sobrietate monetară, care să pună sistematic presiune pe modelele de business inadecvate şi neadaptate hipercompetitivităţii economice mondiale. Distorsiunea competiţiei economice indusă de favoritismele monetare îşi manifestă şi efectul secundar negativ, odată ce aceste măsuri sunt extrase. Când şi cum vor fi aplicate aceste diminuări ale lichidităţilor injectate de către băncile centrale va conta în culoarea apetitului global la risc". Conform domniei sale, momentul primului semnal de închidere a robinetului de lichiditate va modifica preţul acestui risc şi interesul acestuia de a finanţa necesarul de creştere economică. Acest moment important va trebui să ţină cont de contextul general al dezintermedierii cu orice preţ şi al reducerii fluxurilor de capital la orice preţ, către economiile emergente, cele care au nevoie de creştere economică superioară, ca România. Adrian Mitroi consideră că SIF-urile sunt poziţionate foarte bine ca să ajute mult în acest demers.